Află tot ce îți rezervă astrele în săptămâna care urmează! Astrologul Anca Stoica vine cu detalii pentru fiecare zodie.

Berbec

Este o perioadă al cărei accent este pe segmentul familial. Sunt favorizate activitățile domestice alături de membrii familiei, dialogurile pe teme comune cu neamurile, dar și cu prietenii apropiați. Însă, tot ce ține de casă, familie, locuri natale este foarte important acum și ar fi bine să te gândești la planuri mărețe, fie pentru a îmbunătăți condițiile locative, fie pentru a rezolva animozitățile dintre neamuri și a îmbunătăți relațiile cu toată lumea. Poți fi subiectiv în aceste zile. Ai încredere în cei dragi, lasă-te purtat de curentul vieții și fii alături de cei dragi. Persoana iubită sau copiii te vor solicita mult în a doua parte a săptămânii. Implicarea în activități de tipul hobby și dialogurile referitoare la banii și bunurile comune sunt binevenite. În weekend se conturează activități de rutină, însă și niscai probleme de sănătate. Odihnește-te, acceptă sprijinul celorlalți și la rândul tău ajută pe cei care îți cer asta sau pe care îi știi tu că ar avea nevoie.

Taur

Este nevoie să cheltuiești ceva bani în prima parte a săptămânii. Ar fi bine să te orientezi și spre ceva plăceri personale, de tipul achiziționarea unor cărți sau unor piese de mobilier dorite demult. Pe de altă parte, cineva din anturajul apropiat ar putea avea nevoie de sprijinul tău material, așa încât privește cu atenție și la cei din preajmă. Un cadou, un obiect de care un prieten sau o rudă ar avea nevoie sau un sfat, ar aduce o bucurie imensă și ție, și persoanei respective. În aceste zile vei avea de vorbit cu multă lume, iar informațiile vehiculate sunt utile pe termen lung. Cum debordezi de energie, de idei bune și găsești soluții deosebite pentru orice, mulți te vor căuta pentru toate acestea. Pe de altă parte, se pot ivi și călătorii pe distanțe scurte, fie pentru a rezolva diverse. A doua parte a săptămânii îți aduce în atenție relațiile familiale și treburile gospodărești. Însă, ar fi bine să-ți rezervi momente și pentru un hobby.

Gemeni

Începi săptămâna în forță și dornic să rezolvi orice treabă restantă. Selectează prioritățile, deoarece îți poate fi greu să duci orice acțiune la bun sfârșit. Sunt momente bune pentru a stabili planuri personale pentru următoarele patru săptămâni. Cheltuielile sunt prezente, fiind nevoit să achiți facturi, să relaționezi cu instituții financiare sau să achiziționezi bunuri necesare casei și familiei. Însă, primești bani, probabil salariul sau bonusuri dinspre locul de muncă. Pe de altă parte, informațiile privitoare la salarizare sunt binevenite acum, chiar dacă, pe alocuri, unele pot fi neplăcute. Astfel vei ști despre noul curent profesional care se conturează încet, sigur și discret în culisele locului de muncă în care activezi sau îți dorești să activezi. În a doua parte a săptămânii vei avea de vorbit cu multă lume, de rezolvat sau de întocmit documente, plus de călătorit pe distanțe scurte, fiind nevoit să rezolvi chestiuni personale sau profesionale. Casa și familia îți vor oferi momente plăcute, susținere sinceră și necondiționată.

Rac

Este o săptămână interesantă, în care ai multă energie și chiar poți înfăptui lucruri mărețe. În primul rând, revizuiește-ți toate planurile personale și profesionale. Ceea ce gândești în aceste zile, ce îți dorești și îți și asumi conștient, se va materializa la momentul potrivit. De aceea, fii atent ce îți dorești că sunt șanse mari să primești. Segmentul financiar este o temă recurentă, fie că este vorba despre veniturile obținute la un loc de muncă, fie că este vorba despre cheltuielile comune cu alții. Poți primi cadouri, salariul sau bonusuri și favoruri dinspre segmentul profesional. Poate intra în discuție și o propunere de colaborare la un proiect alături fie de prieteni, fie de colegii de muncă. Surprizele pot fi de mari proporții. La finalul săptămânii se conturează dialoguri importante cu persoanele din anturajul apropiat, dar și ceva călătorii pe distanțe scurte, pentru a rezolva diverse.

 

Leu

În urma dialogului cu unii prietenii sau cu cineva important din mediul profesional în care activezi este posibil să iei decizii importante referitoare la felul în care îți îndeplinești sarcinile de muncă. Sunt zile interesante și favorabile demersurilor socio-profesionale. Însă, informațiile obținute pe căi mai puțin obișnuite îți vor da de gândit. Rezervă momente liniștite și depărtează-te de forfota cotidiană, pentru a te gândi pe îndelete la situațiile și relațiile în care ești implicat. Chiar dacă ești bine susținut de către șefi și colegi, tu tot ești nemulțumit. Poate că implicarea în cursuri de perfecționare sau documentarea aprofundată a unor teme profesionale ți-ar oferi confortul și siguranța dorite pentru ascensiunea ta profesională. Oboseala și evidențierea unoar afecțiuni își vor spune cuvântul în a doua parte a săptămânii, de aceea dozează-ți eforturile și odihnește-te. În weekend te vei simți mai bine, dar nu forța nota.

Fecioara

Este multă agitație în mediul profesional în care activezi. Șefii, colegii, dar mai ales șefele și colegele te vor solicita mult pe teme profesionale urgente. Sunt posibile divergențe de opinie pe felul în care trebuie duse la bun sfârșit unele sarcini, însă cu puțin efort și bunăvoință se poate rezolva totul. Ai idei bune, iar conexiunile mentale pe care le faci în această perioadă și faptul că foarte ușor rezolvi orice acțiune, te plasează în topul preferințelor tuturor. Avalanșa de discuții și treburi solicitante îți poate răscoli programul cotidian. Alege prioritățile și dozează-ți eforturile, deoarece oboseala se va accentua. Relațiile cu prietenii sunt importante. Poți afla informații prețioase referitoare la mersul lucrurilor în domeniul profesional în care lucrezi. Schimbările sunt mari și foarte rapide, însă tu fiind destul de flexibil vei reuși să te adaptezi la orice situație nou ivită. În a doua parte a săptămânii ai nevoie de odihnă și regândirea planurilor personale.

Balanța

În primele zile ale săptămânii ai mult de lucru în sfera profesională, astfel că ar fi bine să-ți selectezi prioritățile. Ceea ce se petrece la locul de muncă, fie că este vorba despre desfășurarea activității profesionale, fie că este vorba despre dialogurile cu șefii, autoritățile sau colegii – reprezintă aspecte importante cu efecte pe termen lung. Implică-te fără rezerve în tot ce ține de locul de muncă, deoarece se deschid culoare importante pentru mulți ani de acum încolo. Unele informații sau situații profesionale acum par nemulțumitoare, nesigure sau îți displac total, însă dincolo de aparențe există ceva care se va dezvolta frumos în viitorul apropiat. A doua parte a săptămânii evidențiază relațiile cu prietenii și acțiunile comune cu aceștia. Însă, vor intra în discuție banii și bunurile comune cu aceste persoane. Rezervă momente și pentru odihnă, și dialog interior. Sănătatea este vulnerabilă și ar fi bine să urmezi sfaturile specialiștilor.

Scorpion

Ești preocupat de achitarea facturilor și de relaționarea cu instituțiile financiare în primele zile ale săptămânii. Sunt momente favorabile acestor demersuri și vei reuși să rezolvi totul cu bine. Pe de altă parte, sunt șanse să primești sprijin financiar sau material de la partenerul de viață, de la rude sau din colaborări poți primi o sumă de bani. Se vor evidenția relațiile cu persoanele aflate în străinătate, însă și alte tipuri de activități legate de străinătate: demersuri pentru a lucra în străinătate, a studia sau pentru a planifica o călătorie îndepărtată. Foarte importante sunt acum studiile, documentarea, informațiile pe teme de larg interes, deoarece te ajută să te gândești la abordarea unui nou loc de muncă mai bine plătit sau cu alte condiții de muncă. Relațiile colegiale sunt dinamice, evidențiindu-se propuneri de colaborare sau modificarea unor condiții ale sarcinilor tale profesionale. În weekend stai de vorbă cu prietenii, dar ocupă-te și de cei dragi.

Săgetător

Relația cu partenerul de viață sau colaboratorii are nevoie la începutul săptămânii de ceva modificări ale termenelor și condițiilor de desfășurare. Sunt momente favorabile, în care se poate ajunge la un consens cu toată lumea. Marți și Miercuri intervin aspecte referitoare la banii și bunurile comune cu alții. Trebuie să achiți facturi, taxe, să verifici situația bugetului de venituri și cheltuieli, dar să și relaționezi cu instituții financiare. Chiar dacă secțiunea venituri obținute din muncă proprie este deficitară deocamdată, ai susținere financiară sau materială din partea rudelor și colaboratorilor. Este o perioadă care evidențiază posibilitățile de câștig de la și prin alții, pe termen lung. Fii deschis la oportunitățile de colaborare. Sunt șanse să-ți schimbi locul de muncă, abordând altul inedit, care îți va aduce venituri substanțiale în viitorul apropiat. La finalul săptămânii îți sunt potrivite activitățile culturale alături de cei dragi.

Capricorn

Săptămâna debutează cu multă activitate la serviciu, dar și acasă în mediul personal trebuie să te ocupi de treburi cotidiene. Selectează prioritățile, deoarece oboseala este accentuată. La nevoie, roagă pe cineva de încredere să-ți acorde o mână de ajutor. Relația cu partenerul de viață se evidențiază prin dialoguri importante și acțiuni comune. Sunt posibile modificări fie în programul comun, fie în ceea ce privește statutul acestei relații. Privește obiectiv la toate relațiile în care ești implicat și renunță la acelea care au devenit nemulțumitoare. Pe de altă parte, este posibil să primești oferte de colaborare. Analizează-le pe îndelete și decide în consecință. A doua parte a săptămânii aduce cheltuieli pe facturi, taxe, datorii, însă și pentru cei dragi. Foarte posibil ca persoana iubită sau copiii să se bazeze pe veniturile tale pentru a-și îndeplini niscai mofturi. Sfârșitul săptămânii este favorabil activităților culturale și dialogurilor pe teme filozofice.

Vărsător

Foarte bine te susțin cei dragi la începutul săptămânii. Sunt momente agreabile pentru dialoguri fructoase, pentru a stabili planuri comune de distracție sau pur și simplu pentru a sta la taifas pe teme diverse. La locul de muncă se întețesc sarcinile de lucru, însă și acasă există treburi restante care te vor solicita mult. Selectează prioritățile și lasă-i și pe ceilalți să te ajute cum pot. Sănătatea este vulnerabilă și poate intra în discuție un plan de îmbunătățire. Ceea ce se petrece în plan profesional, în speță la locul de muncă, însă și în segmentul sănătății va avea efecte pe termen lung. De aceea, este bine să te implici serios și conștient atât în ceea ce ține de muncă și relații colegiale, cât și în privința menținerii sănătății într-o stare de echilibru. Relațiile parteneriale se vor evidenția prin dialoguri și acțiuni comune. Ceva din mediul familial va umbri bunul mers al acestor relații. În weekend se conturează cheltuieli.

Pești

Relațiile cu membrii familiei sunt agreabile și se poate ajunge la un consens pe orice temă abordată cu cei dragi. Totul este să ai răbdare și înțelegere față de toată lumea. O rudă poate avea nevoie de sprijinul tău moral sau material. Surprizele din mediul familial pot fi de proporții. Persoana iubită și copiii sunt temă importantă în această săptămână, astfel că dialogurile sau acțiunile comune ar fi bine să le iei în serios și să te implici deschis în problemele celor dragi. La locul de muncă se animă atmosfera prin apariția sarcinilor de lucru noi, dar și prin dialogurile colegiale. Ești sprijinit în ceea ce vrei să faci, atât acasă cât și la serviciu, însă nu forța nota și fii la unison cu ceilalți. Sănătatea este vulnerabilă, fiind nevoie de odihnă conștientă și chiar de sfaturile unor specialiști. Partenerul de viață și colaborările profesionale te vor solicita la sfârșitul săptămânii. Prudență și discernământ în toate!

 

Text de Astrolog Anca Stoica

Related Posts