Victoria Răileanu (Micki din serialul VLAD, PRO TV): ”Mi-e frică de ultima zi de filmare, dar cumva, de-abia o aștept!”

Victoria Răileanu este interpreta personajului Micki, din serialul VLAD, de la PRO TV. Actrița ne povestește care sunt gândurile ei înainte de încheierea producției, după trei ani și jumătate de filmări, ne oferă detalii despre fiul ei, Carol, și despre despre cele mai recente revelații pe care le-a avut legate de propria ei persoană. În plus, ne dezvăluie în premieră ce planuri are pentru viitorul apropiat în ceea ce privește una dintre pasiunile ei, fotografia. 

Victoria, care sunt cele mai bune lucruri care ți s-au întâmplat de când ai început serialul VLAD?

Cumva, odată cu începerea acestui proiect (fără să fie nimic aranjat în felul ăsta), viața mea a pornit pe un alt drum. Unul mai matur, mai productiv, mai încrezător, sunt mai recunoscătoare. 

Am început să lucrez mai mult și să am încredere în mine ca actriță. Eu considerându-mă mediocră până în momentul ăla (astea sunt reminiscențe din facultate). Am devenit mai hotărâtă în ceea ce privește direcția pe care mi-am ales-o și pentru care mi-am pus coarnele în drum să o urmez.

Nu cred că are legătură cu VLAD… cred că așa s-au aranjat lucrurile și are mai degrabă legătură cu vârsta, dar mă aflu într-un punct foarte bun în viața mea. Am încredere în toate deciziile luate până acum. Am încredere că se vor întâmpla lucruri bune mai ales de acum înainte. Au fost trei ani jumate foarte buni.

 

Ne poți da exemplu o replică din film pe care ai folosit-o la un moment dat în viața reală?

Nu îmi amintesc o replică anume acum, dar pot să vă spun sincer: nu am spus niciodată cuvântul “contribuabililor” mai cu grijă și frică ca la ora 12 noaptea, după multe ore de filmări când sunt cea mai predispusă la bâlbe (râde). 

Ce resurse îți consumă rolul Micki și cu ce te încarcă?

La secvențele de după moartea lui Tibor a fost destul de solicitant. M-am folosit de zonele alea mai întunecate din mine. Locul ăla neplăcut în care nu vrei să te duci. Chiar mi-a spus cineva care nu e actor, de curând, ceva de genul “Ce noi încercăm să uităm, voi țineți minte și chiar vă întoarceți acolo voit”. Cam așa e. Noi lucrăm cu momentele grele prin care am trecut. Le folosim ca pe o zonă plină de inspirație. La fel se întâmplă și cu cele bune. Cu orice moment din viețile noastre. Dar rolul ăsta m-a încărcat mereu de încredere. M-am simțit foarte badass interpretând-o pe Miki (râde). 

Cât de greu îți va fi să-ți iei rămas bun de la colegii de serial, de la rutina filmărilor, când va veni momentul încheierii?

Îmi va fi destul de greu, cred! Mai avem foarte puține zile de filmare, iar pe set se simte deja o atmosferă bizară de fericire combinată cu melancolie. Am filmat 3 ani jumate pentru acest serial. Ne-am făcut prieteni pe viață, s-au schimbat lucruri importante în viețile fiecăruia. Fiecare dintre noi a iubit proiectul ăsta și am fost cu toții mândri să facem parte din el. 

Mi-e frică de ultima zi de filmare, dar cumva, abia o aștept! (râde)

Un final pe care l-ai imagina tu pentru Micki și pentru producția VLAD?

În ceea ce o privește pe Miki, trebuie să fiu de acord cu fanii ei. Cred că trebuia să rămână la final cu Vlad. Bineînțeles, dupa ce Vlad își ducea răzbunarea la bun sfârșit. Ea a fost acolo pentru și lângă el de fiecare dată când a fost cazul. S-a întors de fiecare dată la el. Am tot stat să mă gândesc de ce acționează așa în ceea ce-l privește pe el. Vede toate încurcăturile în care se bagă Vlad, cum le pune viața în pericol uneori ei și lui Barbu, situațiile în care ajunge ea (tortura, pierderea lui Tibor). Niciodată nu a dispărut de lângă el. Și atunci trag concluzia că Vlad pentru ea este o dragoste neîmplinită și neîmpărtășită.

Există viață și dincolo de serial… care sunt celelalte ”Cele mai importante lucruri din viata ța”, atât cea profesionala, cât și cea personală?

În ordinea corectă: Carol, eu și pasiunile mele, orice ține de job-ul meu. 

Carol e în top, normal. Îmi place la nebunie să stau cu el. Îmi place ritualul ăsta nou cu școala. Să îl iau de la after school sau de la școală și să mergem în parc doar noi doi și să îmi povestească doar când vrea el despre ce a făcut azi la școală. Îmi place să mergem în vacanțe, să facem orice împreună. El îmi dă mereu sentimentul de siguranță. Mă ține cu picioarele pe pământ. Eu, de altfel, fiind destul de aeriană (râde).  

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Victoria Raileanu (@vichi_raileanu)

Apoi urmez eu. Iar eu sunt tot pe locul unu, lângă Carol. Nu pe locul doi. M-am tot gândit de-a lungul timpului în sfera asta a parenting-ului dacă sunt genul de părinte care își pune copilul pe locul unu. Și mi-am dat seama de-a lungul timpului că nu sunt așa. Cred că dacă eu nu sunt fericită și împlinită (sufletește, spiritual) nu voi fi părintele pe care îl merită copilul meu. Mi-am dorit de la început să vadă Carol că viața mea nu se reduce doar la el. Că am pasiuni, că am o viață socială, că am nevoi la fel de importante ca ale lui. În felul ăsta, cred că îl fac să înțeleagă că nevoile lui, că el este la fel de important ca toți ceilalți. Deci, tot la el se reduce :)) Vezi? Sunt puțin nehotărâtă! 

Și ca să îți dau un mic spoiler despre un proiect tare drag mie: urmează să fac o expoziție foto foarte curând. Și îmi țin pumnii să reușesc în vremurile pe care le trăim.

Și apoi vine teatrul sau orice ține de jobul meu. Mi se pare că sunt extrem de norocoasă să am un job pe care îl iubesc atât de mult. Nu am niciun dubiu că asta trebuia să fac în viață.

Cele mai recente lecții învățate au fost… și s-au întâmplat în contextul… 

Am învățat că sinceritatea față de tine, onestitatea… e o chestie care ține de practică. Nu merge pur și simplu să îți spui “de azi o să fiu sincer față de mine” și gata. Nu cred că e atât de ușor. Nu în contextul unei societăți care se bazează atât de mult pe a fi pe plac sau a intra în tipare. În condițiile astea îți e foarte ușor să aluneci înapoi în zona aia în care faci lucrurile din inerție pentru că așa se cere și așa trebuie. 

Mi-am dat seama de asta nu într-un context anume, ci în mai multe. Pur și simplu m-am gândit la lucrul asta într-o zi și am vrut să fiu atentă dacă lucrurile pe care le fac și pe care le spun sunt în acord cu mine. Dacă mă reprezint eu prin acțiunile mele. Și de câteva ori mi-am dat seama că nu am fost. De asta spun că e o chestie de practică. 

E foarte plăcut să fii autentic cu tine și să fii cu totul împlinit din punctul ăsta de vedere. Râd de mine de multe ori și mă surprind singură. E mai distractiv și de partea mea și de partea oamenilor din jurul meu.

Sunt fana numărul 1 a autenticității.

Prea puțină lume știe despre tine că… 

Că sunt o contradicție pe picioare (râde). Uneori mă emoționez la o frunză care cade din copac și sunt empatică și cu cea mai mica muscă, iar alteori nu mă mișcă absolut nimic. Așa se crează echilibrul meu.

Ce te întreabă cel mai des fiul tău, Carol? 

“Cât mai e până la ziua mea?”

“Cât mai e până la Halloween”

“Cât mai e până la Crăciun”

Întrebarea variază în funcție de ce știe el că urmează.

Îl lasi să se uite la serial? 

L-am mai lăsat să se uite doar atunci când știam că sunt episoade fără violență. Dar în ultima vreme nu s-a mai uitat deloc având în vedere că este și mai târziu și se suprapune cu ora lui de somn.

Ultimul tău gând seara, înainte de culcare este legat de… 

Nu am obiceiul ăsta să îmi spun același lucru în fiecare seară. Mă mai urmăresc gândurile din timpul zilei, dar în ultima vreme sunt prietena cea mai bună a somnului pentru că am avut o perioadă destul de aglomerată și simt nevoia să mă refac, așa că adorm de cele mai multe ori odată cu Carol. Deci, de cele mai multe ori ultimul gând se pierde în somn.

Dacă viața ta ar purta titlul unui film, acela ar fi… 

Life As a Party (ar fi o combinație perfectă de comedie și dramă).

 

Foto: PRO TV