Miruna Berescu: “Anonimul este diferit pentru fiecare din oamenii care au trecut măcar o dată pe la Sfântu Gheorghe. A vedea un film cu alți 3000 de oameni în fața unui ecran în aer liber, cu nisip la picioare și stele pe cer- nu cred că găsești într-un cinema.“
Miruna Berescu, directorul și unul dintre numele de bază ale Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, pe care îl conduce încă de la prima ediție din anul 2004, ne spune mai multe despre ediția din acest an, dar și despre cât de importantă este relația dintre comunitatea din Sfântu Gheorghe, publicul iubitor de cinema și echipa de organizatori. Acest triunghi este vital pentru ca Anonimul să existe și să aibă succesul de astăzi.
Care este firul roșu al ediției din acest an? Ce ați vrut să transmiteți prin selecția pt 2026?
Nu știu dacă avem neapărat un fir roșu pentru oricare din edițiile Anonimul. Deși, dacă stau să mă gândesc, fiecare selecție, odată încheiată- rotund, atent și gândit- spune “povești”. Acum, depinde de fiecare spectator în parte ce poveste descifrează el sau ce poveste lasă să ajungă până la el. Poveste, gând nerostit, emoție, o întrebare, o întâlnire- sau mai multe.
Ce tendințe observați în cinematografia independentă internațională?
Cu mențiunea că este o observație pur personală, aș zice că lumea în care trăim este, în general, mai atentă la lumea în care trăim, dacă are sens ceea ce spun. Există o preocupare, pe alocuri aș numi-o și neliniște, îngrijorare sau anticipare, iar artiștii, oamenii creativi reflectă acest lucru cel mai rapid, pe de o parte și profund și diferit, pe de altă parte. În cinema-ul ultimilor ani există o tendință a filmelor cu temă sau implicare pe diferite teme sociale, cu implicare politică etc.
După peste două decenii de festival, ce considerați că definește identitatea ANONIMULUI?
Este o întrebare grea. Pentru mine, Anonimul este o întâlnire. Dar, așa cum spune regizorul coreean Park Chan-wook, iar eu parafrazez aici: atunci când un film ajunge la spectator, el se transformă în filmul fiecărui spectator în parte, nu mai este al regizorului. Într-un fel, așa este și cu festivalul nostru- cel mai probabil, Anonimul este diferit pentru fiecare din oamenii care au trecut măcar o dată pe la Sfântu Gheorghe.
Ce vă face să spuneți “acest film trebuie să fie la ANONIMUL”?
În viața mea personală, dar și profesională, nu este mult loc pentru “trebuie”. Însă, într-adevăr, sunt filme pe care, imediat după ce le văd, simt nevoia să le împărtășesc cu alții. Mă face fericită să știu că un film pe care eu îl consider foarte bun va putea fi văzut de publicul nostru. Apoi, mai există și filme necesare, filme care “spun” ceva important de spus în acest moment și atunci gustul meu personal rămâne pe planul doi.
Cum a reușit festivalul să-și păstreze autenticitatea într-o perioadă în care numărul festivalurilor de film a crescut foarte mult?
Cred că noi eram déjà un festival “așezat” atunci când au început să apară multe alte festivaluri de film, de teatru, de muzică, multiarte. Aveam locul nostru, publicul nostru și trecuserăm déjà ambele teste: al timpului/ consecvenței și al respectului pentru public. În mintea mea, fără această combinație, așa cum apar evenimentele acestea, așa și dispar.
Ce oferă Delta Dunării unui film pe care un cinematograf din oraș nu îl poate oferi?
Filme pe care publicul le poate vedea doar aici, în primul rand. Filmele de festival au un specific aparte, ele nu intră imediat sau nu intră deloc în circuitul cinematografic din România. Altele au o distribuție atât de restrânsă, încât trebuie să știi într-adevar de acel film, să îi urmărești intrarea în cinematografe și să mergi să îl vezi. Apoi, selecția de care vorbeam mai sus- această curatoriere care este mult mai mult decât o simpla înșiruire de filme într-un program.
Și nu în cele din urmă, sentimentul pe care ți-l poate da o comunitate ca aceasta care se creează la Anonimul. A vedea un film cu alți 3000 de oameni în fața unui ecran în aer liber, cu nisip la picioare și stele pe cer- nu cred că gasești într-un cinema. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nu prea găsești prea des. Sau cel puțin așa spun oamenii, români sau din străinătate, care ajung pentru prima oară la noi la Festival. Iar noi îi credem.
Cât de importantă este relația cu comunitatea din Sfântu Gheorghe?
Spun destul de des că pentru noi a fost esențială construirea unei relații cu comunitatea din Sfântu Gheorghe. Esențial, însă și destul de greu, în același timp. Și aici, a fost nevoie de timp, a fost nevoie ca oamenii pe care îi invadăm pentru o săptămână pe an să simtă că suntem împreună în acest demers. Anonimul nu este doar pentru publicul lui, este parte din comunitate, cel puțin noi așa sperăm după acești 23 de ani. A fost nevoie ca această comunitate să vadă, să simtă și să înțeleagă beneficiile pe care organizarea unui astfel de festival care atrage atât de mult public i le pot aduce. Dezvoltarea turismului în zonă în afara săptămânii de festival s-a facut treptat. Ne place să credem că am contribuit și noi la asta. Așa cum vrem să credem că această comunitate nu numai că traiește mai bine traiul de zi cu zi, dar este și expusă la un concept cultural care i-a atins și care îi atinge în fiecare an. Care lasă urme, desigur timide la început, mai puternice în timp.
Care sunt cele mai mari provocări pentru cinemaul independent românesc în prezent?
Cred că ar fi o listă mai scurtă dacă aș încerca să enumăr părțile pozitive și rewarding ale unui job – creativ sau nu- în producția de film independent din România. În contextul social și economic românesc: în schimbare, precar și impredictibil ca evoluție, în contextul global, dacă ne uităm foarte de departe chiar, fără o analiză prea profundă, ne dăm seama că nu avem multe motive de optimism. Desigur, există și film comercial produs în România, și asta este foarte bine. Cumva, însă, cred că întrebarea se referă la dificultațile pe care le întâmpină un producător de film independent pentru a scoate la lumină (sau la întunericul sălii de cinema) un nou proiect. Lipsesc multe, o să enumăr aici doar finanțarea potrivită, sălile de cinema, structuri “așezate” care să facă viața producătorilor de film mai ușoară și mai predictibilă
Cum vedeți viitorul sălilor de cinema în era platformelor de streaming?
Câtă vreme este loc pentru adaptare și schimbare, mi se pare că viitor există și este unul sigur. Nici nu aș putea să cred altfel, atâta vreme cât vă spuneam mai sus că puține lucruri se compară cu un film văzut alături de alte mii de oameni. Sau alături de câteva sute într-o energie a unei săli cufundate în întuneric. Platformele de streaming și sălile de cinema nu se află, după părerea mea, într-o competiție din care să iasă un câstigător.
Care a fost cel mai dificil moment din istoria festivalului și ce ați învățat din el?
În anul în care Complexul Green Village a intrat în renovare și au existat și alte schimbări acolo, festivalul nu s-a mai putut organiza în Sfântu Gheorghe. Noi am inventat o ediție la București care să semene cât mai mult cu ce se întâmpla în Deltă- le-am cerut atunci ajutorul celor de la Asociația Ivan Patzaichin și așa a început o frumoasă și strânsă prietenie atât cu regretatul Ivan Patzaichin, cât și cu arhitectul Doru Frolu. Eu cred că atunci am suferit, însă partea bună a fost că ne-am dat seama- comunitatea din Sfântu, publicul și noi, organizatorii că acest triunghi este vital și nu putem exista unul fără ceilalți, pentru ca și Anonimul să existe. Și o altă parte bună este că ne-a fost dor unii de alții.
Există un invitat sau o întâlnire pe care nu o veți uita niciodată?
Sunt două, de fapt, din motive diferite. Cea cu regizorul mexican Michel Franco și cea cu regizorul coreean Park Chan-wook.
Susa FOTO: Arhiva personala
Miruna Berescu, directorul și unul dintre numele de bază ale Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, pe care îl conduce încă de la prima ediție din anul 2004, ne spune mai multe despre ediția din acest an, dar și despre cât de importantă este relația dintre comunitatea din Sfântu Gheorghe, publicul iubitor de cinema și echipa de organizatori. Acest triunghi este vital pentru ca Anonimul să existe și să aibă succesul de astăzi.
Care este firul roșu al ediției din acest an? Ce ați vrut să transmiteți prin selecția pt 2026?
Nu știu dacă avem neapărat un fir roșu pentru oricare din edițiile Anonimul. Deși, dacă stau să mă gândesc, fiecare selecție, odată încheiată- rotund, atent și gândit- spune “povești”. Acum, depinde de fiecare spectator în parte ce poveste descifrează el sau ce poveste lasă să ajungă până la el. Poveste, gând nerostit, emoție, o întrebare, o întâlnire- sau mai multe.
Ce tendințe observați în cinematografia independentă internațională?
Cu mențiunea că este o observație pur personală, aș zice că lumea în care trăim este, în general, mai atentă la lumea în care trăim, dacă are sens ceea ce spun. Există o preocupare, pe alocuri aș numi-o și neliniște, îngrijorare sau anticipare, iar artiștii, oamenii creativi reflectă acest lucru cel mai rapid, pe de o parte și profund și diferit, pe de altă parte. În cinema-ul ultimilor ani există o tendință a filmelor cu temă sau implicare pe diferite teme sociale, cu implicare politică etc.
După peste două decenii de festival, ce considerați că definește identitatea ANONIMULUI?
Este o întrebare grea. Pentru mine, Anonimul este o întâlnire. Dar, așa cum spune regizorul coreean Park Chan-wook, iar eu parafrazez aici: atunci când un film ajunge la spectator, el se transformă în filmul fiecărui spectator în parte, nu mai este al regizorului. Într-un fel, așa este și cu festivalul nostru- cel mai probabil, Anonimul este diferit pentru fiecare din oamenii care au trecut măcar o dată pe la Sfântu Gheorghe.
Ce vă face să spuneți “acest film trebuie să fie la ANONIMUL”?
În viața mea personală, dar și profesională, nu este mult loc pentru “trebuie”. Însă, într-adevăr, sunt filme pe care, imediat după ce le văd, simt nevoia să le împărtășesc cu alții. Mă face fericită să știu că un film pe care eu îl consider foarte bun va putea fi văzut de publicul nostru. Apoi, mai există și filme necesare, filme care “spun” ceva important de spus în acest moment și atunci gustul meu personal rămâne pe planul doi.
Cum a reușit festivalul să-și păstreze autenticitatea într-o perioadă în care numărul festivalurilor de film a crescut foarte mult?
Cred că noi eram déjà un festival “așezat” atunci când au început să apară multe alte festivaluri de film, de teatru, de muzică, multiarte. Aveam locul nostru, publicul nostru și trecuserăm déjà ambele teste: al timpului/ consecvenței și al respectului pentru public. În mintea mea, fără această combinație, așa cum apar evenimentele acestea, așa și dispar.
Ce oferă Delta Dunării unui film pe care un cinematograf din oraș nu îl poate oferi?
Filme pe care publicul le poate vedea doar aici, în primul rand. Filmele de festival au un specific aparte, ele nu intră imediat sau nu intră deloc în circuitul cinematografic din România. Altele au o distribuție atât de restrânsă, încât trebuie să știi într-adevar de acel film, să îi urmărești intrarea în cinematografe și să mergi să îl vezi. Apoi, selecția de care vorbeam mai sus- această curatoriere care este mult mai mult decât o simpla înșiruire de filme într-un program.
Și nu în cele din urmă, sentimentul pe care ți-l poate da o comunitate ca aceasta care se creează la Anonimul. A vedea un film cu alți 3000 de oameni în fața unui ecran în aer liber, cu nisip la picioare și stele pe cer- nu cred că gasești într-un cinema. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nu prea găsești prea des. Sau cel puțin așa spun oamenii, români sau din străinătate, care ajung pentru prima oară la noi la Festival. Iar noi îi credem.
Cât de importantă este relația cu comunitatea din Sfântu Gheorghe?
Spun destul de des că pentru noi a fost esențială construirea unei relații cu comunitatea din Sfântu Gheorghe. Esențial, însă și destul de greu, în același timp. Și aici, a fost nevoie de timp, a fost nevoie ca oamenii pe care îi invadăm pentru o săptămână pe an să simtă că suntem împreună în acest demers. Anonimul nu este doar pentru publicul lui, este parte din comunitate, cel puțin noi așa sperăm după acești 23 de ani. A fost nevoie ca această comunitate să vadă, să simtă și să înțeleagă beneficiile pe care organizarea unui astfel de festival care atrage atât de mult public i le pot aduce. Dezvoltarea turismului în zonă în afara săptămânii de festival s-a facut treptat. Ne place să credem că am contribuit și noi la asta. Așa cum vrem să credem că această comunitate nu numai că traiește mai bine traiul de zi cu zi, dar este și expusă la un concept cultural care i-a atins și care îi atinge în fiecare an. Care lasă urme, desigur timide la început, mai puternice în timp.
Care sunt cele mai mari provocări pentru cinemaul independent românesc în prezent?
Cred că ar fi o listă mai scurtă dacă aș încerca să enumăr părțile pozitive și rewarding ale unui job – creativ sau nu- în producția de film independent din România. În contextul social și economic românesc: în schimbare, precar și impredictibil ca evoluție, în contextul global, dacă ne uităm foarte de departe chiar, fără o analiză prea profundă, ne dăm seama că nu avem multe motive de optimism. Desigur, există și film comercial produs în România, și asta este foarte bine. Cumva, însă, cred că întrebarea se referă la dificultațile pe care le întâmpină un producător de film independent pentru a scoate la lumină (sau la întunericul sălii de cinema) un nou proiect. Lipsesc multe, o să enumăr aici doar finanțarea potrivită, sălile de cinema, structuri “așezate” care să facă viața producătorilor de film mai ușoară și mai predictibilă
Cum vedeți viitorul sălilor de cinema în era platformelor de streaming?
Câtă vreme este loc pentru adaptare și schimbare, mi se pare că viitor există și este unul sigur. Nici nu aș putea să cred altfel, atâta vreme cât vă spuneam mai sus că puține lucruri se compară cu un film văzut alături de alte mii de oameni. Sau alături de câteva sute într-o energie a unei săli cufundate în întuneric. Platformele de streaming și sălile de cinema nu se află, după părerea mea, într-o competiție din care să iasă un câstigător.
Care a fost cel mai dificil moment din istoria festivalului și ce ați învățat din el?
În anul în care Complexul Green Village a intrat în renovare și au existat și alte schimbări acolo, festivalul nu s-a mai putut organiza în Sfântu Gheorghe. Noi am inventat o ediție la București care să semene cât mai mult cu ce se întâmpla în Deltă- le-am cerut atunci ajutorul celor de la Asociația Ivan Patzaichin și așa a început o frumoasă și strânsă prietenie atât cu regretatul Ivan Patzaichin, cât și cu arhitectul Doru Frolu. Eu cred că atunci am suferit, însă partea bună a fost că ne-am dat seama- comunitatea din Sfântu, publicul și noi, organizatorii că acest triunghi este vital și nu putem exista unul fără ceilalți, pentru ca și Anonimul să existe. Și o altă parte bună este că ne-a fost dor unii de alții.
Există un invitat sau o întâlnire pe care nu o veți uita niciodată?
Sunt două, de fapt, din motive diferite. Cea cu regizorul mexican Michel Franco și cea cu regizorul coreean Park Chan-wook.
Susa FOTO: Arhiva personala
