Iubirea care ne face să ne simțim vii. Text de Gáspár György

Despre diferențele dintre îndrăgosteală, iubire matură, relații de cuplu și supraviețuirea relațională ne explică psihologul și psihoterapeutul relațional Gáspár György. 

Când vorbim despre cuplu, întrebarea care apare cel mai des este: „Mai există iubire?”. Este o întrebare firească, iubirea are o reputație impresionantă. A traversat literatura, arta, muzica, cinematografia și toate formele posibile de confesiune umană. Ne schimbă alegerile, ne tulbură mintea, ne accelerează corpul și ne face, pentru o vreme, să credem că totul este posibil. Și totuși, într-o relație nu contează doar dacă iubim. Contează și cât de vii ne simțim alături de omul pe care îl iubim.

Vitalitatea, ingredientul despre care vorbim prea puțin

În practica terapiei imago, domeniul meu de specialitate când vine vorba despre relațiile de cuplu, există o idee care mi se pare esențială: omul nu este ghidat doar de instinctul de supraviețuire. Avem și o nevoie profundă de a ne simți vii, de a ne exprima vitalitatea, de a percepe că viața nu doar trece prin noi, ci pulsează în noi. Doar că, pentru mulți oameni, supraviețuirea relațională începe foarte devreme. Învățăm cum să fim acceptați, cum să nu deranjăm, cum să fim buni, puternici, responsabili sau ușor de iubit. Și, fără să știm, renunțăm la bucăți importante din noi (spontaneitate, joacă, curaj, senzualitate, voce, furie sănătoasă, libertatea de a spune „nu” etc.). Așa apar adaptările noastre psihologice. Nu pentru că este ceva greșit cu noi, ci pentru că, la un moment dat, ele ne-au ajutat să rămânem în siguranță și conectați cu oamenii de care depindeam.

Când pierdem contactul cu părți din noi, rămâne un gol. Uneori îl simțim ca neliniște, alteori ca plictiseală, iritare, oboseală sau senzația discretă că viața noastră ar putea fi mai mult de atât. Și, pentru că golul interior nu este ușor de dus, căutăm să-l acoperim. Cu muncă, alcool, tutun, haine, bijuterii, bani, cumpărături, substanțe sau pseudo-relații care ne promit o formă rapidă de salvare. Unele dintre acestea ne pot oferi plăcere, statut sau confort. Dar nu ne pot reda, cu adevărat, părțile din noi pe care le-am ascuns ca să fim iubiți.

Îndrăgostirea, această formă temporară de magie

Când ne îndrăgostim, ceva în noi se trezește, avem mai multă energie, lumea pare mai luminoasă. Corpul răspunde altfel, ne simțim doriți, aleși, văzuți. Pentru o vreme, avem impresia că am regăsit ceea ce ne lipsea. Și tocmai de aceea îndrăgostirea este atât de seducătoare. Doar că îndrăgostirea nu este același lucru cu iubirea matură. În această etapă, nu îl vedem cu adevărat pe celălalt, vedem și ceea ce proiectăm asupra lui. Vedem speranțele noastre, nevoile noastre și dorința profundă de reîntregire. Celălalt devine purtătorul unei promisiuni: că nu vom mai fi singuri, că vom fi „reparați”, că vom primi, în sfârșit, iubirea după care am tânjit. Dar, cum știm cei mai mulți dintre noi, îndrăgostirea nu durează la nesfârșit. Și poate că nici nu ar trebui, rolul acesteia nu este să ne țină într-o stare permanentă de extaz, ci să deschidă ușa către ceva mai profund și anume întâlnirea reală.

Când omul real apare în fața noastră

După ce se risipesc norii roz ai începutului, începem să vedem mai clar persoana de lângă noi. Nu doar farmecul, tandrețea sau frumusețea, ci și limitele, apărările și mai ales rănile. Și descoperim că omul de care ne-am îndrăgostit nu este mereu ușor de iubit. Pentru multe cupluri, acesta este momentul în care apare confuzia: „Ce s-a întâmplat cu noi?”, „De ce nu mai este ca la început?”, „Poate nu suntem potriviți.” Uneori, poate chiar nu suntem. Dar, de multe ori, ceea ce pare sfârșitul fericirii este începutul unei forme mai mature de conectare. Pentru că relația nu ne mai anesteziază golul, ci ni-l arată. Nu ne mai oferă doar intensitate, ci ne invită la conștientizare. Nu ne mai confirmă doar imaginea ideală despre noi, ci ne pune față în față cu propriile apărări (aici începe, de fapt, munca relațională).

Relația ca loc al revenirii la viață

Vitalitatea nu se recuperează printr-un gest spectaculos, o vacanță perfectă, o declarație impecabilă și, nici măcar, printr-o schimbare de decor. Adesea, vitalitatea se întoarce treptat, în relațiile în care începem să ne simțim suficient de în siguranță pentru a fi mai adevărați. Se întoarce când începem să înțelegem de ce ne închidem, de ce criticăm, de ce controlăm, de ce ne retragem, de ce cerem iubire prin protest sau de ce ne apărăm exact atunci când, de fapt, avem nevoie de apropiere. Se întoarce când devenim mai curioși față de celălalt. Când nu mai ascultăm doar ca să răspundem, ci ca să înțelegem. Când nu mai căutăm cine are dreptate, ci ce se întâmplă, de fapt, între noi. Și, poate cel mai surprinzător, vitalitatea se întoarce și atunci când începem să fim, pe bune, interesați de starea de bine a partenerului sau partenerei noastre. Nu ca sacrificiu, anulare de sine sau troc afectiv, ci ca expresie a unei iubiri care nu ne limitează, ci ne extinde.

Iubirea matură nu este contabilitate emoțională

Inconștientul, cel care joacă un rol important în felul în care ne alegem partenerii, nu este impresionat de calcule reci. Nu se relaxează în fața relațiilor în care totul se măsoară matematic: cine a oferit mai mult, cine a cedat primul, cine merită atenție și cine trebuie pedepsit prin tăcere. Inconștientul nostru are nevoie de siguranță, prezență, consecvență și curiozitate. Are nevoie să simtă că nu trebuie să lupte pentru fiecare gest de apropiere și că nici nu trebuie să joace un rol pentru a merita iubirea. Când aceste condiții apar într-un cuplu, chiar și imperfect, totul începe să se schimbe. Sistemul nervos se relaxează, dialogul devine o formă firească de comunicare, iar viața începe, din nou, să se simtă vie.

De aceea, relația de cuplu poate deveni una dintre cele mai puternice căi de creștere și maturizare personală. Nu pentru că jumătatea de cuplu trebuie să ne repare, ci pentru că, în prezența acesteia, ies la lumină exact acele părți din noi care au nevoie de atenție, maturizare și transformare. Dacă acest proces pare greu de dus fără ghidaj, cărțile scrise de Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt, creatorii terapiei imago, pot fi un foarte bun început: Spațiul dintre noi, Împreună la bine și la greu sau Păstrează iubirea pe care o găsești. Iar dacă ai nevoie de o experiență practică, la mijlocul lunii octombrie, împreună cu Raluca Anton, susținem workshopul nostru anual Primește iubirea pe care o dorești, un atelier imago cu o istorie internațională de peste 47 de ani. Deși are iubirea în titlu, este, în profunzime, despre competență relațională, reconectare și redobândirea vitalității. Pentru că una dintre cele mai importante întrebări ale unei relații nu este doar: „Ne iubim?”, ci și: „Ne simțim mai vii împreună?”.