Monica Cismaru ∙ October 24, 2023 ∙ 3 min read

Angelina Jolie va deschide porțile noului ei atelier de creație vestimentară- Atelier Jolie- în luna noiembrie. Atelier Jolie a fost înființat cu intenția de a face modă sustenabilă și în care artizanii și învățăceii care provin dintre refugiați vor avea un spațiu de muncă și de creație.

Atelierul a fost stabilit în New York, în fostul atelier al creatorului de modă Jean-Michel Basquiat.

”Am întâlnit mulți artizani de-a lungul timpului, foarte capabili, talentați – pe care aș vrea să-i văd cum cresc”, spune Angelina într-un interviu acordat Vogue.

angelina jolie

Pe lista celor cu care Angelina va lucra în Atelier Jolie se află nume precum pălărierul londonez Justin Smith, artistul american Duke Reily sau creatorul sud-african de dantelă Pierre Fouché, dar actrița subliniază că nu e numai despre modă în noul ei spațiu. Și nici despre ea, adaugă vedeta. ”Nu-mi doresc să devin un mare designer de modă. Vreau să clădesc o platformă pentru ca alții să devină așa ceva”.

”În ultimii 20 de ani, timp în care am documentat povești umanitare, am văzut și impactul negativ pe care consumerismul occidental îl are asupra țărilor în curs de dezvoltare. De la copiii care sunt puși să muncească, la extracția ilegală de minerale, la poluarea cauzată de fabricile de vopsea, exploaterea fermierilor etc. Atelier Jolie poate avea un impact pozitiv asupra artizanilor care au fost adesea trecuți cu vederea sau a căror valoare a fost subestimată. Cu această ocazie, putem deschide și discuții despre exploatarea forței de muncă, despre poluare și deșeuri.”

angelina jolie

Angelina Jolie este văzută și ca una dintre cele mai elegante și rafinate vedete și mărturisește că nu lucrează cu stiliști, ca majoritatea celebrităților de la Hollywood. Preferă să-și cumpere ea însăși hainele și să apeleze la croitori să-și facă haine pe comandă. Culmea, una dintre vedetele considerate cel mai bine îmbrăcate spune că acasă are mai multe cărți decât haine în dulap. ”Nu sunt genul de persoană care lasă hainele să-i acapareze viața. Și nu agreez nici idea de a fi ”influențată”.

”E oarecum ironic că am dezvoltat o activitate în modă, fără ca niciunul dintre membrii familiei noastre să fie super interesat de modă”, spune Angelina cu referire la ea și la copiii ei. ”Dar, deoarece trăim îmbrăcați cu haine, acestea fac parte din noi, din ceea ce suntem și este ceva ce merită explorat, în special de către cei tineri. Dintotdeauna mi-am dorit să existe un loc în care să-mi pot duce copiii și să-i întreb: Te reprezintă cu adevărat hainele pe care le porți? Ești chiar tu? Le adori? Nu cred că un om obișnuit poate avea această viziunea despre hainele sale. Dar despre hainele făcute la croitor, da”, adaugă Angelina.

Actrița va lansa mai multe modele de haine prin intermediul Atelier Jolie, toate realizate din materiale etice și sustenabile.

”Atelier Jolie a fost terapeutic pentru mine să lucrez într-un mediu creativ cu oameni în care ai încredere și am reușit să mă redescopăr. Sper să mi se schimbe multe aspecte din viață, iar acesta este unul dintre catalizatoare”, mai spune actrița în vârstă de 48 de ani.

Foto: Hepta

Related Posts

Aniversare la Eurovision- 50 de ani de când ABBA a câștigat concursul

Fanii Eurovision sunt în delir de când formația ABBA a lăsat de înțeles că va reveni pe scenă…

Actorul Tom Selleck și-a publicat cartea de memorii – “You Never Know”

Tom Selleck (79 de ani) și-a lansat cartea de memorii, intitulată ”You Never Know”, pe care a scris-o…

Hailey și Justin Bieber așteaptă primul lor copil

Hailey Bieber (27 de ani) a anunțat că este însărcinată prin publicarea unui videoclip emoționant din Hawaii, în…

Cum arată locuința lui Drew Barrymore din Hamptons

Drew Barrymore are un conac pe plajă, în stațiunea de lux de la malul Atlanticului, Hamptons. Actrița în…

Paris Hilton și Nicole Richie revin cu un nou reality-show, după 20 de ani

La 20 de ani de la ultimul lor reality- show, intitulat The Simple Life, în care cele două…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările acestei perioade. Iată ce ne-a atras…

Lista celebrităților care au recurs la cea mai nouă metodă de slăbit

Ozempic este medicamentul miraclos la care numeroase celebrități au apelat în ultimii ani pentru a scăpa de surplusul…

Madonna, aplaudată de cea mai mare mulțime live de fani

În fața scenei uriașe construite pe plaja Copacabana, din Rio de Janeiro, cea mai mare mulțime live de…

George Clooney, aniversare discretă

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori de la Hollywood, George Clooney a împlinit zilele trecute 63…

Cele mai frumoase insule din Europa

În căutarea liniștii, a relaxării, a peisajelor paradisiace și a plajelor îmbietoare, îți prezentăm un clasament al celor…