Adriana Moscu ∙ April 14, 2020 ∙ 12 min read

Interviu de Adriana Moscu

Oana Ursache a câștigat cu 12 ani în urmă, prin concurs, postul de lector de limba română la Universitatea din Alicante, în Spania. În prezent, este profesoară de limba română la Universitatea din Granada. Află de la ea cum “se simte” învățământul spaniol în timpul pandemiei și ce soluții au găsit ibericii pentru ca elevii să termine cu bine anul școlar.

Ce făceai în țară înainte să te stabilești în Spania?

Acum 12 ani eram profesor de literatura comparată la Universitatea din Suceava, aveam cei mai impresionanți studenți din toată cariera mea, făceam naveta de la Gura Humorului la Suceava și, în cei 36 de kilometri, treceam prin metamorfozarea zilnică, mă urcam în mașină mamă de doi copii, îi duceam la grădiniță și la școală, cumpăram pâine și alte cele, luam laptele de la mama, îl duceam acasă, îl puneam la fiert, ștergeam aragazul pentru că, invariabil, dădea în foc, mă urcam din nou în mașină și porneam prin Codrii Ilișeștiului spre Suceava, iar pe drum îmi reconfiguram funcțiile vitale profesionale – mă gândeam la epopeile antice, sau la spectacolele de teatru din Antichitatea greacă, mă minunam de frumusețea nestingherită (atunci!) a ceea ce va fi văzut Ciprian Porumbescu, ajungeam la universitate și intram, cumva, în lumea mea paralelă și eram fericită. E drept că fericirea se mai modula atunci când, la întoarcerea la Humor, se aprindea (din nou!) becul la benzină.

Cum ai plecat din țară și în ce context?

Am câștigat un concurs pentru postul de lector de limba română la Universitatea din Alicante, era primul lectorat din Spania. Mai plastic spus, m-am urcat într-un montagne russe pe care mi-a fost imposibil să îl controlez și care în câteva minute te face să zbori, să cazi, să îți fie frică, să te prăbușești, să suferi, să îți pară rău că te-ai urcat, să fii totuși mândră că reziști și că, într-un fel, ești liber. Orice emigrare e o formă de exercitare a libertății.

Povestește-ne despre munca ta – ce presupunea și cum decurgea înainte de pandemie și ce s-a schimbat acum?

Munca, viața, somnul, diminețile, sentimentele, emoțiile, stările, panica, frica, speranța, toate acestea suferă în fiecare zi mutații radicale. Nimic nu mai e ca înainte, totul e fluid și de necontrolat. Eu am fost în general o neînfricată și o luptătoare. De mai bine de o lună experimentez diferite tipuri de frică, de care nu mă credeam capabilă. Am învățat să fiu fragilă.

Am învățat să reevaluez speranța ca singur antidot împotriva disperării.

Am învățat să un mi se mai pară că traversez un oraș pustiu de recuzită de la Hollywood, am reușit să privesc pereții clădirilor din fața casei mele ca pe niște perdele transparente, mi-am imaginat că dincolo de ele sunt vecinii mei, oamenii pe care îi cunosc foarte bine, îmi imaginez cum le cresc copiii, cum râd, cum fac planuri, cum vorbesc la telefoane, cum lucrează de acasă.

Am învățat să topesc zidurile, porțile și gardurile, ca să nu mă sperie pustiul din jur.

Am noroc cu speranța de care am foarte mare grijă în fiecare zi.

Care e situația în învățământul din Spania? Cum vă organizați în perioada asta?

Firește că se face învățământ online. Se făcea, oricum, și înainte de pandemie. Noi am trecut 25% din materia pe care o predăm pe platforma online a universității. Am avut cursuri de formare gratuite, timp de doi ani. Dacă participai la aceste cursuri aveai un punctaj ridicat la evaluarea finală anuală, iar interacțiunea pe care o ai cu elevii pe platforme este iarași un indicator de performanță foarte important.

Învățământul preuniversitar se organizează de ani de zile pentru includerea noilor tehnologii la ore: sunt comunități autonome unde elevii au primit tablete pe care nu le pot folosi decât pentru activitățile didactice, unde profesorii încarcă materialele și au ore de interacțiune cu elevii.

Țările ancorate în prezent și-au dat seama că elevii noștri, post-millenials, nu mai răsfoiesc manuale expirate, pe care să le târâie după ei în ghiozdane de zece kilograme. Elevii aceștia nu mai umplu sute de pagini, nu mai trag linii la caiete și nu le mai îmbracă în copertă. De zece ani, învățământul încearcă să se adapteze la aceste generații care nu mai au nimic de-a face cu noi și care se pregătesc pentru un altfel de viață decât cea pe care o trăim noi acum. Și pentru acest tip de viață ar trebui să îi pregătim noi ca dascăli.

De aceea, pandemia nu a blocat o întreagă comunitate educativă, ci a obligat-o să accelereze procesul de tehnologizare. Și aici, ca peste tot, a existat o rezistență a profesorilor, care, tulburați de necunoscut, s-au adaptat din mers. Au fost, de fapt, obligați să se adapteze din mers, pentru că sistemul nu le-a dat alternative.

O pătură săracă a societății există pretutindeni, și nu trebuie să mergi la satele uitate din munți, ci le găsești la poalele marilor capitale, cartiere întregi care, dintr-un motiv sau altul, au încremenit în dezvoltare. E drept că la noi sărăcia are o altă față și altă configurație, dar sărăcia este fundamental aceeași pe fața planetei.

Am văzut uluită cum a reacționat societatea noastră din România la idea digitalizării masive a învățământului, care, firește, nu se poate face de azi pe mâine. Dar faptul că avem comunități atât de sărace, unde un ajunge internetul nu trebuie să ne facă să ne oprim din evoluția obligatorie și urgentă. Trebuie doar să găsim soluții pentru păturile sociale abandonate. Atrag atenția că există proiecte prin care copiii din Africa au acces la internet. Îmi imaginez că pentru România efortul ar trebui să fie ceva mai puțin complicat.

Roata a fost inventată. În ultima perioadă am spus de câteva sute de ori fraza asta. Trebuie doar să învățăm să ne uităm peste gard și să nu ne mai victimizăm.

Ce se întâmplă cu elevii din anii terminali?  

Ați văzut poate că Italia a anunțat deja că face cadou copiilor promovarea 100% a anului școlar exact în stadiul în care se află acum. Poate fi privită ca o măsură populistă, prin care sunt răsplătiți copiii aceștia care au trecut nu doar prin trauma izolării, ci și prin trauma pierderii unor membri ai familiei de la care nu au apucat să își ia rămas bun. Eu cred însă că trebuie să avem grijă nu doar de cunoștințele pe care credem că trebuie să le vârâm în capul copiilor noștri, ci și de sufletele lor. Terminarea anului școlar fără examene este un balsam pe care probabil și-l vor aminti toată viața lor.

Italia, Franța au anunțat deja că vor organiza BAC online. Spania a amânat examenele finale ale generațiilor care termină acum liceul. Noi facem examenul de licență online.

Ce măsuri au luat autoritățile pentru a vă asigura, pe cât posibil, protecția, nu doar din punctul de vedere al sănătății, cât și cea socială? 

Pentru mine, Spania este un exemplu de gestionare a vieții sociale. În primul rând, eu locuiesc într-o țară care a colonizat jumătate din lume și care a dezvoltat în cei 500 de ani de colonialism o toleranță autentică a celuilalt, iar când spun toleranță nu mă refer la sensul de acceptare a diferențelor, ci de incluziune și îmbogățire culturală prin acceptarea celor care nu sunt ca ei. Spania are nevoie de migranți și îi tratează cu înțelegere și efort de adaptare. Când am ajuns la Alicante, copiii mei aveau un profesor de spaniolă doar pentru ei, care venea la școală doar pentru a-i ajuta pe ei să învețe spaniola.

Spun toate acestea pentru a contextualiza un pic apariția pandemiei. Când s-a blocat întreaga societate spaniolă, ei nu au făcut decât să extindă măsurile pe care le luau oricum pentru cei în nevoie, la nivelul unei populații întregi. Toată structura de ajutor a celor defavorizați, ONG-uri, Crucea Roșie, Banca de alimente, care înainte funcționa pentru ajutorarea altor țări, acum a început să îi ajute pe cei care aveau nevoie.

Am rămas uimită când în prima zi de blocaj o influensăriță a povestit în vlogul ei că a fost sunată de către Minsiterul Sănătății și a fost rugată să transmită celor care o urmăreau mesajul de a sta în casă. Adică, în afară de media, care în 124 de ore deja emitea spoturi prin care invita oamenii să respecte aceste noi norme, guvernul deja apela la ajutorul influensărilor.

Cum ai descrie în acest moment situația din Spania, în general, din Granada, în special? Care e vibe-ul?

Granada, ca jumătate din umanitatea de pe planeta asta, a intrat în hibernare. Palatul Alhambra nu a fost închis niciodată după plecare maurilor. Niciodată în 500 de ani. Imaginați-vă că duminică a fost Paștele, iar Anadaluzia urma să primească 500 de miloane de vizitatori, care să participe la procesiunile din Săptămâna Mare. Orașe ca Sevilla, Malaga, Granada se pregătesc tot anul pentru acest eveniment, își comandă costume speciale, fac repetiții, este momentul de glorie al cofradiilor, care aduc străzilor emoțiile diferitelor procesiuni. Sunt procesiuni ale tăcerii, unde miile de oameni care asistă abia respiră, iar apropierea cortegiului se aude de la 1 kilometru, pentru că cei care poartă statuile pe umeri au lanțuri la picioare, procesiuni ale întunericului, unde străzile sunt luminate doar de lumânărilor purtătorilor de odoare. Sau celebra procesiune de la Malaga, unde Antonio Banderas merge desculț în urma statuilor. Sunt spectacole care atrag vizitatori cu duiumul timp de o săptămână. Iar această săptămână străzile au fost pustii, iar Paștele a devenit an inside story.

Nu există vibe: există doar speranța că ai tăi toți vor ieși teferi din această poveste, că tu vei supraviețui și că îți vei retrăi viața ca înainte.

Dar la nivelul jobului de profesor pe care îl ai? Care este pulsul? Ce cred colegii tăi  despre situația actuală, despre perspective, evoluție, soluții?

Aici e complicat, pentru că bibliotecile s-au închis, nu mai avem acces la birouri decât printr-un proces administrativ prin care soliticăm deschiderea unei anumite clădiri, pentru recuperarea unor documente sau fișiere din calculator. În două zile, ei se organizează și poți intra pentru o jumătate de oră la tine în birou, asta însemnând că personalul administrativ și securitatea privată trebuie să vină să dezactiveze alarmele etc.

Avem acces de acasă la baza online de biblioteci din toată lumea. Dar eu tot sufăr că nu merg eu la raft și nu adulmec cărțile. Era digitală nu îmi va putea niciodată extirpa plăcerea necontrolată de a atinge cărțile și de a le mirosi în secret.

Cum au reacționat elevii această schimbare? Dar părinții?

Copiii închiși în casă sunt o provocare chiar și pentru părinții lor. Doar că poporul ăsta nu are dezvoltat simțul ridicolului așa cum îl avem noi, și mai ales nu are teama asta care ne blochează, de a nu ne face de râs. Relația cu copiii este foarte diferită, își transformă casele în teren de joacă, iar la știri tot timpul apar idei pentru părinți despre cum ar putea să se joace cu copiii. Sunt foarte inventivi și fantastic de nostimi.

Par spaniolii să înțeleagă pe deplin ce se petrece? Respectă regulile impuse de autorități?

A fost foarte greu să priceapă, pentru că distanța socială în Spania nu este ca în Suedia. Ei sunt prietenoși, se pupă de zor, se îmbrățișează, își vizitează familiile, sunt animale sociale în adevăratul sens al cuvântului. Sunt expansivi, gălăgioși, degrabă iubitori de viață. Iar acum și-au amputat această fundamentală latură a lor. Sunt iubitori de sport și acum toate centrele de gym transmit exercițiile pe internet. Nu mai pot ieși cu bicicleta, la tenis, la alergat. Și asta îi frustrează și mai tare.

Sigur că fiecare societate are același număr constant de inconștienți. Au fost și aici,  la început. Au fost amenzi usturătoare, poliția avea drone care avertizau acustic cetățenii să se întoarcă la casele lor.

Dacă ar fi să dai un sfat cadrelor didactice din România, ținând cont de experiența ta din orașul și țara în care locuiești acum, care ar fi acela? 

Cadrele didactice au la dispoziție o grămadă de platforme, dar nu despre asta e vorba, ci despre o mână de ajutor atunci când au nevoie. Nu toată lumea poate vedea un tutorial care să îi transforme în ași ai informaticii.

Pe profesori îi rog să îi asculte pe omologii lor din străinătate, să ne lase să îi ajutăm și să ne spună care sunt dubiile lor. Eu am vorbit cu multă lume despre cum facem noi evaluarea online, despre cum putem folosi platformele gratuite de predare online. Suntem aici să dăm o mână de ajutor, nu să ne arătăm superioritatea.

Ce se va fi schimbat în tine, cu tine, după ce va trece această perioadă? 

Eram și înainte o luptătoare. Dar dacă scap cu viață din asta, don’t stop me now. Pentru că e foarte safe să stai pe margine și să arăți cu degetul criticând. Mult mai dificil este însă să îți sufleci mânecile și să te apuci de treabă. Eu asta o să fac, o să îmi suflec mânecile. Dar frica asta și conștientizarea vulnerabilității noastre ca specie, mă va face să lupt și mai mult.

 

Foto: arhiva personală a Oanei Ursache

Related Posts

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Dionysis Moustis, barista: „O cafea gustoasă are de-a face cu preferințele personale și cu experiența anterioară”

Dionysis Moustis este Coffee Capabilities Manager CEMEA Lavazza și ne povestește despre culisele competițiilor de barista, despre alegerile…

Acoustic Boyz: ”Cântăm pentru public, nu pentru noi”

Cum a ajuns o trupă formată din trei băieți de la Liceul de Muzică un adevărat fenomen în…

Modă cu impact social: C&A colaborează cu femeile artizan din India pentru o colecție cu broderii manuale

Când într-o mare de piese colorate pentru vară îți atrag atenția niște piese alb-negru, cu broderii superbe, lucrate…

Cornel Ilie (VUNK)- ”Dacă eu cu mine nu sunt fericit, nu voi putea fi nici lângă altă persoană”

Trupa VUNK a lansat recent cel de-al zecelea album din carieră, intitulat ”De luni până duminică”. Cornel Ilie,…

Cristina Tudor: Ca părinte, planificarea financiară e esențială

Proaspătă mămică, Cristina Tudor spune azi că educația copilului este crucială, iar planificarea atentă a cheltuielilor pentru etapele…

Cătălina Buliga: „Investesc în mine mai întâi”

Fiecare dintre noi definim în mod diferit echilibrul, indiferent că ne raportăm la viața profesională, cea de familie…

Cristina Preda: „Sănătatea financiară trebuie antrenată”

Întâlnim adesea tineri dornici să-și contureze un viitor financiar solid, iar Cristina Preda, o masterandă determinată, ne inspiră…