A List Magazine ∙ April 14, 2020 ∙ 4 min read

În fiecare săptămână, un număr tot mai mare de companii și asociații își unesc forțele și gândesc campanii prin care să ajute personalul medical din spitale sau donează sume importante și produse pentru a ajuta la ținerea în frâu a răspândirii noului coronavirus pe teritoriul României. Iată cine s-a alăturat acum luptei împotriva Covid-19.

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, continuă să sprijine eforturile cadrelor medicale în lupta cu pandemia de coronavirus, împreună cu Mastercard, în calitate de partener principal. În următoarea lună, pe durata stării de urgență, cinci spitale din București și Ploiești vor primi, în total, 24.000 de pachete cu produse alimentare VIVA Lunch Box din stațiile de carburanți OMV.

Pachetele cu alimente VIVA Lunch Box vor fi livrate zilnic de foodpanda, cu personal dedicat special pentru această iniţiativă, în spitalele Grigore Alexandrescu, Floreasca, Sfântul Ioan, Colentina și Spitalul Județean Prahova. Acestea vor fi preluate din stațiile de carburanți OMV aflate în proximitatea celor cinci spitale.

 

IKEA este una dintre marile companii care au răspuns rapid apelului de implicare din partea Auchan și Leroy Merlin pentru proiectul de amenajare a unității de suport medical Bucureștii Noi. Astfel, compania asigură echiparea completă cu 350 de paturi, saltele, cearceafuri, pilote, perne, bucătăria pentru personalul medical, dar și o serie de produse de mic mobilier în valoare totală de peste 85.000 euro. Livrările au început deja în cursul acestei săptămâni.

Suprafața de 7.500 m2 este în plin proces de echipare, mai multe detalii fiind disponibile în comunicatul de presă atașat. Pentru informații suplimentare, rămân cu drag la dispoziție.

 

AVON România continuă acțiunile de sprijinire a luptei împotriva coronovirusului. Împreună cu tipografia Amma Print, compania donează 5000 de viziere pentru personalul medical din spitale. AVON a oferit finanțarea necesară pentru vizierele produse de tipografie, care se distribuie zilele acestea către următoarele spitale: Spitalul Clinic Colentina, Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș, Spitalul Clinic Colțea, Spitalul Clinic de Urgenta “Sf. Ioan” București și Spitalul Universitar de Urgență Militar Dr. Carol Davila București, clinica Fundației Regina Maria din București,  Spitalul Municipal din Roșiori de Vede și Spitalul General Căi Ferate Drobeta Turnu Severin.

AVON mai donează și suma de 10.000 euro către Hospice Casa Speranței pentru a-i ajuta să își desfășoare în continuare serviciile de îngrijire a bolnavilor cronici.

 

Starbucks susține în București eroii acestor zile – cadre medicale (medici, asistente și infirmiere), polițiști, pompieri, jandarmi, militari, aflați în prima linie, în contextul combaterii pandemiei de coronavirus – prin oferirea gratuită de cafea în cele 2 locații care funcționează în regim Take Away din București: Calea Victoriei nr.155, Sector 1 și Strada Mircea Vodă, nr.37A, Sectorul 3 (Day Tower), deschise zilnic în intervalul 8:00 – 16:00.

 

Rompetrol continuă să sprijine lupta împotriva pandemiei, prin Crucea Roșie Română

KMG International, sub brandul Rompetrol, va achiziționa în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România o unitate mobilă de terapie intensivă cu 12 paturi, în valoare de 264.930 USD, ce va fi donată Departamentului pentru Situații de Urgență (IGSU), ca parte a rezervei strategice pentru protecție civilă, urmând a fi utilizată pe durata pandemiei pentru asigurarea suportului rapid acolo unde va fi cea mai mare nevoie.

Pentru achiziția unității mobile de terapie intensive, KMG International contribuie cu 200.000 USD, iar diferența va fi asigurată de Crucea Roșie Română din fonduri colectate în cadrul campaniei România Salvează România.

Contribuția KMG International pentru acest proiect ridică sprijinul total acordat de companie în lupta împotriva pandemiei de coronavirus la peste 400,000 USD.

 

HEINEKEN România susține intervenția Crucii Roșii Române în sprijinul sistemului medical, în contextul crizei COVID-19, cu o donație de 250.000 RON, destinată achiziționării de materiale și echipamente de protecție, necesare în această perioadă în unitățile medicale din țară. Totodată, compania îi încurajează pe membrii echipei să doneze către Crucea Roșie Română, prin dublarea sumelor donate, individual, de aceștia.

 

P&G România, producător al unor branduri precum Ariel, Fairy și Always, donează 1.500.000 de lei către Crucea Roșie Română, reprezentând sprijin financiar și produse de îngrijire personală, de igienă și de uz casnic. Prin această acțiune, compania vine să susțină inițiativele care au ca obiectiv atenuarea consecințelor pandemiei de COVID-19 în țara noastră.

 

 

 

Related Posts

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…