Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu că există Lunchclub?” Ar fi cazul să fiu membră. Pentru că o să cunosc oameni interesanți. Pe care, desigur, îi selectează un AI, ca să ne match-uim în conversații. Text de Roxana Grămadă.
Există o mulțime de oameni cărora le e mai ușor să socializeze online. Sau mai simplu. Așa că grupurile și platformele de socializare online, ca un soi de „blind date”, doar că fără miză romantică, s-au trensformat în cafenelele de cartier ale internetului. Sunt multe, însă eu am experiementat Lunchclub. Cu o lună mai devreme devenisem, probabil, prima româncă în Clubhouse (ăsta da slogan!), altă aplicație de socializare în vogă în 2021. Era ca un open mic pe întuneric, cu necunoscuți. Și deși aș zice că nu sunt introvertită, între a intra într-un bar să cunosc oameni și o întâlnire pe Lunchclub, am preferat Lunchclub.
Aplicația antidot la prânzul de unul singur
Lunchclub e un startup american. Există din 2017, în Statele Unite ale Americii și Marea Britanie. Din 2021, aplicația este disponibilă și online, iar prima mea întâlnire a fost în februarie. Practic, doi străini, selectați de un AI după subiectele din profil, se întâlnesc și-și vorbesc timp de 45 de minute. Apoi se despart politicos. Uneori găsesc oportunități comune. Poate se recomandă reciproc. Alteori rămân prieteni. Am fost în toate scenariile. Unele ca de Tarantino.
Chiar pe la început, în ecran a apărut un student la jurnalism din Nairobi. Părea că e într-o încăpere de chirpici, lângă o tăblie de pat cu bare de fier, de internat. În sărăcia aia cam lucie, băiatul cu care am vorbit despre cum să devii copywriter și unde să găsești online resurse gratuite de bună calitate m-a dus cu gândul la inocența noastră, care emoționa în anii ‘90, Europa de Vest. Eram, pe agenda lui, un eveniment. La final, Lunchclub m-a întrebat cum a fost match-ul meu. Și dacă vreau să întâlnesc mai multe persoane la fel. Am dat patru stele din cinci și am avut apoi multe remușcări.
A urmat un șir de povești năucitoare. O consultantă în sustenabilitate de origine sudaneză cu 7 unchi cu studii în România. Un activist gazda podcastului „If I had been born a girl”, călător în Europa de Est în anii ‘80 (pe scurt, Bucureștiul – sigur și gri, Sarajevo – exploziv și petrecăreț). Care mi-a făcut cadou o întâlnire online cu fiica unui profesor american, în misiune diplomatică la Iași în anii ‘70. Am râs cu lacrimi cu un puști designer adorabil din Tel Aviv cu bunici (cum altfel?!) din Arad. Și am problematizat etic cu un Sikh din Oslo, indecis despre tema doctoratului lui în filosofie. Am închis call-ul cu senzația că am fost indicator la o răscruce de viață.
De la cabinet de curiozități, la resursă strategică
Tot în 2021 am aflat, în sfârșit, de la o jurnalistă colaboratoare, că Graydon Carter, fostul redactor-șef de la Vanity Fair, zeul meu editorial glam din 1998 (când am descoperit revista la departamentul de programe din ProTV și ne-am despărțit doar când a plecat de la VF), are un nou vehicul de culturalizare: AirMail News (cu un podcast savuros și chic – Morning Meeting). Între mine și Graydon era acum un singur grad de separare. Cha-cha! M-am abonat instant.
Ca să devii membru Lunchclub, cineva trebuie să te invite. Este (încă) gratuit. „Dacă nu plătești, probabil ești prada”, spune mema clasică din economia atenției. Însă, dar dacă mâine mi-ar cere bani, i-aș da. Cu două conversații pe săptămână, Lunchclub e antrenamentul meu de citit spații și personalități, descoperit povești și teritorii noi, cercetare de piață și de spus scurt, mediu sau lung cu ce mă ocup. (Uneori aș vrea înregistrarea, dacă există.)
În primul an, abia așteptam e-mail-urile de marți dimineața, să văd pe cine o să cunosc joi și vineri. Fac pauză când călătoresc. Se poate întâmpla să fii reprogramat. Și, foarte rar, neonorat cu prezența.
Au fost chiar toate conversațiile bune? Nu. (Știi că răspunsul e „nu” dacă îți vine să întrebi „și de cât timp ești pe Lunchclub?”) Dar mi s-a întâmplat în mai puțin de 5 la sută din cazuri. Cum ar fi o rusoaică pasionată de cai, cu un accent semi-inteligibil, și pe care o vedeam doar până la nas. I-aș fi spus să miște camera, dacă aș fi avut ocazia. Un polonez monosilabic despre sine, interesat de cum fac interviurile cu clienți după metoda job-to-be-done a lui Clayton Christensen (unul dintre părinții inovației). Un trumpist. Sigur au mai fost câteva, dar nu ele-mi vin în minte.
Când ai peste 40 de ani și îți faci (măcar) un prieten nou
Îmi vine în minte Kevin, un scoțian publicitar în liga mare, care m-a convins să-mi schimb titlul. „Nu-ți mai zice copywriter, Roxana”, mi-a zis după câteva întâlniri. „Spune că ești strateg de brand. Munca e aceeași. Banii sunt mai mulți”. A avut dreptate. Ne auzim săptămânal despre ce-am mai scris și citit și ce actori ar trebui să joace în ecranizările cărților lui.
Sau Daniela, o nemțoaică din Germania de Est stabilită la Torino, coach de scris, cu care am lucrat aproape doi ani. Fidel, un scenarist din Pretoria cu care am râs și disecat propoziții de vândut drame TV. Și care mi-a zis că degeaba am eu centură neagră, că tot cam pitică par.
Dave, un designer cu care am adesea conversații despre cum descoperi ceva nou în tine și în tehnologie și cum navighează patriarhatul est-european un mexican căsătorit cu o sârboaică. Sau Gabe, expert în securitate informatică în Irlanda, într-o construcție de brand personal de lider în gândire și, până acum, singurul meu client de pe Lunchclub.
Da, e o platformă de networking. Dar din cum se configurează pixelii universului în jurul meu, e mai mult o felie de viață decât o arenă de vânzări. Poate, pentru că eu asta am căutat. Dar tu? Ai îndrăzni un „blind date” la o cafenea virtuală, în largul world wide web?
Foto: pexels.com
Articol publicat în A List Magazine (30).
Roxana Grămadă este fondatoarea Cuvinte Potrivite, un studio de identitate pentru lideri în gândire. Are centura neagră în mesaje suple și în aikido. Ghidul ei despre cum să-ți găsești propoziția cheie de brand este descărcabil pe www.becomingwords.com/gettheguide.
Tort de ciocolată, rețeta recomandată de Adrian Hădean
Adrian Hădean adună pe blogul său cele mai interesante rețete și combinații de gusturi. Acum, am găsit o…
Topul destinațiilor de vacanță preferate ale celebrităților
Vedetele de la Hollywood își petrec vacanțele în locații exclusiviste și luxoase din întreaga lume. Recunoscute pentru combinația…
De ce sunt periculoase dietele rapide! Riscurile, explicate de nutriționist
Atunci când ne dorim să slăbim, mulți dintre noi suntem foarte nerăbdători și ne-am dori ca acest lucru…
Travel & blogging: Tokyo, destinație pentru 2025
Hoteluri excelente, peisaje de vis și mâncare… fabuloasă! Vicki Nicola a vizitat și acum recomandă o destinație spectaculoasă…
Cele mai așteptate filme din 2025
O biografie de-ale lui Bob Dylan, Tom Cruise acceptă ultima sa misiune imposibilă, Bridget Jones (Renée Zellweger) îsi…
4 trucuri de beauty de la vedete
Ne cuceresc cu fiecare apariție și ne inspiră cu alegerile lor. Jennifer Lopez, Jessica Alba, Eva Longoria și…
Radu Jude, în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin
Cel mai nou film scris și regizat de Radu Jude, Kontinental ‘25, a fost inclus în competiția oficială…
Travel & blogging: sudul Siciliei, destinație pentru 2025
Hoteluri excelente, peisaje de vis și mâncare… fabuloasă! Mirela Bucovicean a vizitat și acum recomandă o destinație spectaculoasă…
David Beckham, ambasador de 20 de ani
Celebrul fotbalist David Beckham a sărbătorit printr-un videoclip, postat în social media, cariera sa de 20 de ani…
Ce ținută a ales Melania Trump, la Balul Învestirii
Considerată una dintre cele mai elegante Prime Doamne din istorie, Melania Trump a uluit audiența, aseară, la balul…