A List Magazine ∙ August 18, 2023 ∙ 17 min read

În 2023, Timișoara este Capitala Europeană a Culturii. Cu această ocazie, i-am invitat pe Ovidiu Șandor, antreprenor și organizatorul Bienalei Art Encounters și pe curatoarea Doina Lemny, să poarte o discuție sinceră și antrenantă despre artă și cultură și, mai ales, despre Constantin Brâncuși.

O.S.: Dragă Doina, ne faci onoarea de a fi curatoarea expoziției „Constantin Brâncuși: surse românești și perspective universale”, care se va deschide în 30 septembrie la Muzeul Național de Artă din Timișoara, una din marile atracții ale programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Cum ai ajuns să-l studiezi și ce te-a atras prima oară la el?

D.L.: E o poveste cam lungă, pe care pot să o rezum totuși: eu funcționez pe intuiție, care mi se pare a fi, în cazul meu, de foarte bun augur. Tridimensionalul m-a atras întotdeauna pentru că pune probleme de concepție, de situare în spațiu, de armonie cu acest spațiu. Sculptura a fost mereu considerată ruda săracă a artelor vizuale, pentru ca nu este ușor accesibilă. Ea reunește un complex de întrebări și te obligă să gândești, să te implici aproape în procesul creativ. Brâncuși pare ușor accesibil – subliniez „pare” – pentru că sculptura sa atinge prin perfecțiunea ei formală coarda sensibilă a fiecăruia dintre noi, dar, de fapt, ea ascunde o problematică mult mai profundă, pe care eu am intuit-o și care m-a antrenat să o cercetez.

O.S.: Ai spus undeva că o excursie la Târgu Jiu te-a marcat pe viață. Era pe la începuturile relației tale cu sculptura. Povestește-ne ce s-a întâmplat și, desigur, fă-ne legătura cu Brâncuși.

D.L.: Elevă fiind la un liceu din Focșani, am făcut o excursie cu școala prin toată țara; ajungând la Târgu Jiu, am vizitat, așa cum făceam cu toții, ansamblul monumental, mai bine zis, am văzut doar Coloana fără sfârșit și Poarta Sărutului – pe vremea aceea, Masa tăcerii nu intra în categoria obiectelor de vizitat, după ghidul nostru. Ea era acolo pur și simplu. Am avut noroc de o zi frumoasă, cu un soare a cărui lumină se răsfrângea pe Coloană, accentuându-i silueta care se pierdea în nori. Trebuie să mărturisesc că imaginea m-a fascinat și m-a urmărit mulți ani.

O.S.: Brâncuși s-a format în două școli românești de arte, la Craiova și la București, dar abia mutarea la Paris, în 1904 și contactul cu École des Beaux-Arts i-au deschis cu adevărat calea către ce avea să devină. Și mai ales întâlnirea cu Rodin! Știm că Brâncuși a plecat de lângă mentor după numai câteva luni, rostind faimos, „nimic nu poate crește în umbra marilor copaci”. Ei bine, pariul lui Brâncuși pe sine a funcționat și a devenit el însuși un mare copac. Dar ce s-a întâmplat acolo, între el și Rodin? Care și câtă a fost influența?

D.L.: Școlaritatea lui Brâncuși la Craiova și București s-a dovedit a fi foarte solidă, de vreme ce, odată ajuns la Paris, n-a întâmpinat nicio piedică pentru a intra în dialog cu artiștii din scena pariziană. Visa și el, precum alți sculptori tineri, să intre în atelierul lui Rodin să vadă, să simtă atmosfera maestrului de la Meudon. Când, în 1907, compatrioatele lui, Otilia Cosmuța-Bölöni și Marie Bengesco, îl introduc în atelierul lui Rodin, Brâncuși este fericit, dar după patru luni se simte strivit de această personalitate și, în ciuda admirației pe care o nutrește față de Rodin, decide să plece și să-și găsească propriul drum. A părăsit atelierul, dar nu și ideile maestrului, pe care le preia în maniera sa: Sărutul, ca o replică a Sărutului rodinian din 1898, Somnul din 1908, ca un ecou al Somnului lui Rodin din 1894, Rugăciune și altele. În 1952, cu ocazia unei expoziții omagiale dedicată lui Rodin, Brâncuși scrie chiar un text din care reiese admirația și respectul său față de maestru, care, înțelegând decizia sa de a părăsi atelierul din Meudon, afirma: „De fapt, el are dreptate, este la fel de încăpățânat ca mine”. 

O.S.: Brâncuși a fost un paradox ambulant, boem și ascet deopotrivă, înotând prin cercurile elitei artistice pariziene, dar și retrăgându-se sistematic din lume, pentru a doua lui personalitate creativă. Ce ne poți spune mai spicy despre acest magnetism evident al lui Brâncuși?

D.L.: Brâncuși nu sculpta niciodată în prezența altor persoane: avea nevoie să se regăsească cu propria-i gândire, cu sine însuși. Era un solitar pentru creație, dar un jovial care simțea nevoia să comunice. De aceea, foarte de timpuriu, a deschis ușa atelierului său tuturor acelora care doreau să-l viziteze, artiști, scriitori, tineri creatori, pe care-i primea cu generozitate în jurul unui pahar și al unei cine bune, pe care o pregătea cu bucurie. Nici n-ar fi putut crea dacă nu s-ar fi inspirat din fapte și ființe reale, din „lucruri adevărate”, după cum o precizez și eu chiar în titlul cărții mele apărută în 2022, Brancusi: la chose vraie.

O.S.: Recent a apărut în Franța o carte scrisă de tine despre muzele lui Brâncuși. Înțeleg că relația lui cu femeile din viața sa a fost cumva specială. Ce ne poți spune despre aceste muze și cum vezi tu modul în care acestea l-au influențat pe  artist?

DL: Este un subiect vast, mai ales că l-am desfășurat într-o carte importantă, Brancusi et ses muses, apărută la editura pariziană Gourcuff-Gradénigo, un proiect pe care-l port în mine de câțiva ani. Brâncuși era admirat și adorat de toate femeile care pășeau pragul atelierului: erau atrase de opera sa și de omul cu naturalețea și delicatețea lui, de aura de înțelept și de duioșia cu care le primea. În prezența lui, se producea un fel de magie care le urmărea tot restul vieții. Erau tinere artiste, scriitoare, studente care veneau să se hrănească din spusele lui și pe care artistul le privea, hrănindu-se la rândul său pentru creația sa. De la baroana Renée Irana Frachon, inspiratoarea Muzei adormite, la pictorița maghiară Margit Pogany, inspiratoarea capodoperei Dra Pogany, la poetesa Nancy Cunard și Mina Loy și până la dansatoarea elvețiancă Marthe Lebherz – singura cu care sculptorul dorea să se căsătorească – și pianista Vera Moore, dragostea sa de maturitate, cartea aduce în scenă personaje importante din viața culturală a anilor 1920–1930: familia Eugen Meyer, patronul jurnalului Washington Post cu impozanta sa soție, Agnes Meyer, și cele patru fete ale sale – toate legate de Brâncuși printr-o prietenie profundă – surorile Dudley – familie de intelectuali americani din Chicago – atrase și ele de „mirajul” Brâncuși, Lizica și Irina Codreanu, considerate de artist ca „fiicele” sale, Marina Șaliapin, fiica renumitului cântăreț rus de operă Feodor Șaliapin, ea însăși o frumusețe a timpului care a fost aleasă Miss diaspora rusească în 1931. Sunt foarte multe informații inedite, provenite din corespondența lor cu artistul, din propriile lor declarații în presă și din autobiografii, la care se adaugă fotografii reproduse pentru prima dată, transmise mie de către moștenitorii acestora. Țin să precizez că am avut șansa să și întâlnesc trei dintre aceste femei la o vârstă avansată, când își aduceau aminte cu nostalgie de momentele de înaltă trăire din atelierul lui Brâncuși.

O.S.: Taciturn și retras, Brâncuși a avut puțini prieteni dar cei pe care i-a avut erau importanți artiști ai vremii. Care dintre ei crezi că a avut influența cea mai mare asupra sa?

D.L.: Conștient de statura sa și de renumele așezat încă din a doua decadă a secolului, Brâncuși primea la atelier mulți doritori să-i vadă opera, să discute cu el. Mulți dintre aceștia reveneau și deveneau prieteni cu artistul. Marcel Duchamp este cel mai des evocat și, pe bună dreptate, pentru că de el sunt legate începuturile popularizării operei lui Brâncuși în America; o prietenie care a durat toată viața. Modigliani a fost, de asemenea, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Brâncuși și, mai mult, doritor să sculpteze, după o perioadă de lucru în carierele din Carara, i-a cerut sfaturi prietenului român. Brâncuși l-a îndrumat dar și certat ca un părinte, atrăgându-i atenția că sculptura cere forță și claritate de spirit și nu face casă bună cu unele substanțe care te rătăcesc. Prieten bun cu Erik Satie, în care vedea un alter ego al său, Brâncuși a suferit mult la moartea acestuia, în 1925, și s-a ocupat de succesiunea lui. De Fernand Léger l-au legat discuțiile în jurul noutăților în artă care se produceau sub ochii lor. Dar niciunul nu l-a influențat și niciunul nu s-a lăsat influențat de Brâncuși. Acesta este secretul forței fiecăruia dintre ei.

O.S.: Ce mituri despre Brâncuși circulă astăzi în România și ar trebui, de fapt, demontate și infirmate? Dă-ne, dacă poți, câteva exemple.

D.L.: Ca orice mare artist, Brâncuși a provocat legende în jurul creației și a personalității sale. Aș cita una legată de întrebarea precedentă: s-a zis că Brâncuși era „un homme à femme”, pe românește spus: un bărbat care era atras de femei și care avea numeroase relații cu femeile. Legenda pornește de la o realitate, aceea că era adorat de femei și el însuși adora femeile, pe care le respecta. Femeia era pentru el un subiect de adorație, de meditație. Nu era brutal și nici dominator precum alți confrați de-ai lui. El crea o ambianță de încredere de care vizitatoarele sale profitau prelungind șederea în atelier pentru a se impregna de învățămintele „maestrului” și a privi cu nesaț operele sale.

Circula în România o legendă conform căreia Brâncuși ar fi trăit o mare pasiune pentru Maria Tănase: ca orice legendă, ea pornește dintr-o singură imagine nesemnificativă, și mai mult din imaginația admiratorilor săi. O fotografie din 1939, care se păstrează la Biblioteca Academiei Române și care-l reprezintă pe sculptor alături de Maria Tănase și de o altă femeie neidentificată până în prezent. A fost o întâlnire întâmplătoare dintre cei doi artiști, dar care n-a avut nicio urmare: doar că scriitorul Petre Pandrea, care nici nu l-a cunoscut îndeaproape pe Brâncuși (nu există nicio corespondență cu acesta și niciun document atestând prezența sa la atelier), și-a permis să scrie foarte mult despre artist, inventând fapte și făcând comentarii asupra operei pe care, așa cum reiese din scrierile sale, n-a înțeles-o.

Este și cazul ideii că Brâncuși ar fi dorit să lase țării sale atelierul din Paris: dar, de asemenea, nu există niciun document atestând dorința sa. Totul pornește dintr-o proastă interpretare a tentației Academiei Române de a-l primi pe artist în rândurile academicienilor la începutul anilor 1950, acțiune nereușită din cauza unor membri care nu i-au înțeles opera. După ce presa întreagă a comentat această legendă, în cele din urmă, în 2022, Academia Română a transmis un comunicat prin care se dezminte de această legendă. Dar nici acest lucru nu împiedică presa românească să continue, aducând de fiecare dată argumente din ce în ce mai fanteziste. Șirul legendelor continuă cu ideea năstrușnică de a readuce osemintele lui Brâncuși în țară, legendă care s-a stins din fericire pentru că instigatorul său, poetul Laurian Stănchescu, în lipsă de argumente, a obosit.

Când mi-ai pus această întrebare, ai pronunțat cuvântul „mit”: au ajuns aceste legende în jurul lui Brâncuși la nivel de mit? Probabil, pentru că în imaginarul nostru, al românilor, Brâncuși se situează dincolo de spațiul comun nouă, la o scară mai largă decât aceea a noastră, a oamenilor de rând.

O.S.: În timpul vieții sale, operele lui au creat în repetate rânduri anumite scandaluri, de la Prințesa X la procesul intentat de Brâncuși Vamei Statelor Unite. Ne povestești, te rog, puțin despre aceste scandaluri?

D.L.: Nu întâmplător am subliniat în capitole aparte câteva momente cheie din viața și creația lui Brâncuși: pentru a preciza că opere importante au reușit să se impună și să suscite întrebări esențiale pentru creația artistică. Departe de a fi un incitator al scandalurilor – Brâncuși, se știe, evita turbulențele și certurile – el a propus publicului sculpturi inovatoare precum Dra Pogany, care a provocat prin modernitatea ei uimirea și reacția publicului și a  presei la marea expoziție de artă europeană organizată la Armory Show din New York, în 1913. Șapte ani mai târziu, în 1920, Prințesa X, care trebuia să fie prezentată la Salonul independenților la Paris, a atras atenția prin ambiguitatea formei: Matisse sau Picasso au chemat prefectul poliției, propunând să se excludă din expoziție această „operă pornografică”. Numai explicația logică pe care a dat-o artistul revoltat de interpretarea răuvoitoare a unor confrați invidioși și solidaritatea a șaptezeci de prieteni scriitori și artiști, au permis reintroducerea operei în expoziție. Dar ea devenise între timp celebră și punea problema reprezentării unui personaj anunțat în titlu.

Un al treilea mare „scandal”: procesul intentat de Brâncuși vămii americane: la controlul la vamă al  operelor care trebuiau să fie prezentate în expoziția de la Brummer Gallery din New York, Păsării în văzduh în bronz șlefuit i s-a impus o taxă de vamă pentru transportul de metal, pentru că vameșii nu au considerat această „bară” din bronz ca o operă de artă. Nu banii de taxă l-au intrigat pe Brâncuși și pe curatorul expoziției, prietenul său, Marcel Duchamp, ci faptul că vameșii nu considerau acest obiect ca o operă de artă. Procesul a durat aproape doi ani și a antrenat mulți martori ai acuzării și ai apărării pentru a defini o operă de artă modernă. În noiembrie 1928, unul din avocații americani ai lui Brâncuși îi anunța victoria, „victorie legală și artistică”, întrucât acest proces, prin subiectul său de definire a operei de artă moderne, a făcut să evolueze legislația privind transportul operelor de artă.

O.S.: Expoziția din toamnă este organizată de către Muzeul Național de Artă din Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez în Romania, fiind finanțată de către Consiliul Județean Timiș și având ca partener principal Banca Transilvania. Ce fel de lucrări vom vedea în expoziția de la Timișoara? Ce propune special această nouă expoziție Brâncuși?

D.L.: Expoziția pe care o organizăm la Muzeul Național de Artă din Timișoara va fi, așa cum se poate citi din titlul ei, o punere în contextul moștenirii românești, pe care Brâncuși a știut să o introducă subtil în opera sa. Sarcină deosebit de dificilă, pentru a nu cădea în păcatul folclorizării. Evocasem legendele în jurul artistului român: una dintre acestea, care este mereu amintită, este faptul că în opera lui Brâncuși se pot regăsi motive din arta populară, precum Coloana fără sfârșit, Măiastra, etc. Ori este o înțelegere greșită și superficială a creației acestui mare artist care, dacă s-ar fi limitat la a prelucra motive din arta populară, nu ar fi putut impune în arta universală teme și motive care au devenit fundamentale în arta modernă, și anume esențializarea unei figuri, conceptualizarea sa. De aceea, în expoziție, vom urmări acest demers de esențializare a figurii, de la Ecorșeul – operă didactică de sfârșit de școlarizare la București – la analiza portretului, a bustului, la început figurativ, pentru ca apoi să devină un adevărat simbol al chipului copilului și al femeii (precum Muza adormită sau Dra Pogany). Vom urmări, de asemenea, evoluția unei serii ca aceea a Sărutului, a cărei primă formă a fost achiziționată de un colecționar român și care se află în colecțiile Muzeului de Artă din Craiova și până la ultima sa formă din 1945, reprezentată prin Piatra de hotar, operă complexă cu o conotație ce evocă un moment important din istoria țării noastre. Nu putem să nu evocăm și capodopera sa, ansamblul monumental de la Târgu Jiu, adevărata sinteză a lucrărilor sale realizate în atelierul parizian.

O.S.: Brâncuși a fost și un mare pasionat de fotografie. Mă bucur că ai ales pentru expoziție și un set serios de astfel de lucrări realizate de artist. Cum vezi tu rolul acestei componente a operei sale?

D.L.: Toate aceste sculpturi vor fi însoțite de desene, acuarele din colecții muzeale și particulare, și mai ales de un ansamblu important de fotografii. Și cu aceasta răspund și ultimei întrebări referitoare la practica fotografiei la Brâncuși. Descoperind această artă încă de când se afla la Meudon în atelierul lui Rodin, Brâncuși a fost fascinat de modul de a fotografia al artistului american Edward Steichen, apoi, prieten fiind cu Man Ray, și-a instalat cu ajutorul acestuia din urmă un laborator și a practicat această artă care-i permitea să fotografieze propriile sculpturi într-o poziție și lumină singulară. Era modalitatea lui de a explica anumite sculpturi. Chestionat fiind de vizitatorii săi în legătură cu sensul sculpturilor sale, el le răspundea că trebuie să le privească până ce le vor vedea și mai ales trebuie să vadă fotografiile lor.

O.S.: În final, spune-mi care este sculptura ta Brâncuși preferată și de ce?

D.L. Îmi este greu de ales, mai ales atunci când, cunoscând devenirea fiecăreia dintre ele, sculpturile îmi sunt familiare și prezente în spirit. Dar, mă las furată de această întrebare și mărturisesc că Cumințenia pământului îmi este foarte aproape de suflet: ea reprezintă pentru mine întregul univers al lui Brâncuși, de la arta cea mai îndepărtată „ieșită parcă din nisipurile Egiptului” – după cum sublinia unul din criticii români la vederea acestei opere – și până la întruchiparea unei idei sub forma ei cea mai concentrată: întoarcere către sine, meditație, modestie, cumințenie – greu de tradus în vreo limbă. Brâncuși a pus în această operă toată delicatețea lui, exprimată în forme line pe care le mângâia cu privirea așa cum proceda și cu muzele sale.

Articol publicat în revista A List Magazine (26).

Foto: Foto: ©Hervé Véronèse Centre Pompidou, Pro TV, Arhivă personală.

Related Posts

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…

Cine sunt câștigătorii Premiilor Gopo 2024

Cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo a avut loc luni seara, la Teatrul Național ,,I. L….

Cele mai importante sfaturi despre îngrijirea intimă, explicate de medici ginecologi

Poate că nu e chiar un subiect abordabil la o cafea, dar este unul extrem de important pentru…

Coffee Time! Interviu cu Maria Raluca Năvloiu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…