Alex Găvan – omul care a escaladat şapte vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya, fără oxigen suplimentar şi fără porteri de altitudine

Un om pentru care niciun munte nu e prea înalt și niciun obstacol nu e prea mare, un om care celebrează viața prin fiecare perete escaladat, prin fiecare acțiune socială în care e implicat, prin fiecare zi trăită. Acest om este Alex Găvan, performer de top al României în alpinismul de altitudine extremă, ce a escaladat şapte vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya, fără oxigen suplimentar şi fără porteri de altitudine. El folosește vârfurile celor mai înalţi munţi ai planetei pentru a face diferenţa în cauzele în care a fost sau este implicat. Printre ele se numără oprirea tăierilor ilegale de păduri, protecţia ultimelor păduri virgine, Parcul Natural Văcăreşti, Centura Verde a Bucureştiului, salvarea aspretelui, probabil cel mai rar peşte din lume sau interzicerea utilizării cianurii în minerit.

După ce pe 25 aprilie 2015 a supravieţuit cutremurului şi avalanşei din Everest, a iniţiat împreună cu echipa sa ”Bucurie pentru Nepal”, o campanie umanitară în urma căreia au fost construite trei şcoli în comunităţi izolate din Himalaya, unde acum învaţă peste 300 de copii.
Alex este un exemplu de perseverență, de ”în fiecare zi mai bine”, un om care redefinește noțiunea de ”alpinism” și o integrează în cel mai frumos discurs motivațional. L-am oprit din „urcare” pentru câteva minute și l-am rugat să-mi răspundă la câteva întrebări:

1. Ce te-a determinat să te apuci de alpinism?
Încă din 2004, răspunsul scurt la această întrebare a fost că urcând munții din afară îi urc, de fapt, pe cei din interiorul meu. Mai mult, pentru mine, alpinismul nu a fost niciodată un scop în sine, ci mai degrabă un mijloc prin care sa îmi manifest sinele meu cel mai înalt. Aparent, munții sunt niste grămezi gigantice de bolovani puși unii peste alții, dar eu îi simt și îi onorez ca pe niște mari maeștri spirituali. Vârfurile cele mai înalte îmi dăruiesc cea mai bună scenă posibilă pentru ca eu să fac diferenţa în cauzele de mediu sau sociale în care sunt sau am fost implicat. Între cele mai recente se regăsesc crearea Centurii Verzi a Bucureștiului și salvarea aspretelui, fosila vie veche de 65 de milioane de ani, cel mai rar pește din Europa și după unele estimări, chiar din lume, încă trăitor în râul Vâlsan din Munții Făgărașului.

2. Care sunt principalele provocări de care ai avut parte pe munte?
Întotdeauna, cele mai mari provocări sunt cele care vin dinăuntru. Cele care vin din diminuarea conexiunii cu străfundurile ființei tale. Atunci când te simți necuprins. Când nu mai trăiești în adevăr. Restul, cum ar fi avalanșele, crevasele, edemul pulmonar sau cerebral cît și multe, multe altele, țin mai degrabă de experiența în administrarea proiectului.

3. Cum ți-ai dori să te descrie lumea?
Probabil ca pe cineva care sărbătorește și onorează Viața. Altfel, nu cred că am un răspuns concret la această întrebare. Nu fac ceea ce fac pentru a putea fi descris în vreun fel anume. Sunt cel ce sunt, oricum aș fi.

4. Ce mi-ai spune/sugera dacă aș vrea să mă apuc de alpinism?
În ordinea priorităților, pe primele zece locuri este mereu siguranța partenerului tău de coardă și a ta. De pe locul unsprezece încolo vorbim de atingerea vârfului și de restul.

5. Cel mai intim/intens moment pe care l-ai avut în practicarea alpinismului?
Au fost atat de multe. Alpinismul în sine este ceva extrem de intim, de personal. Dar mă gandesc la noaptea aceea din 2013, când blocat în plin viscol și separat de partenerul meu la aproape 8.000 de metri după ce realizasem prima ascensiune românească a muntelui himalayan Shishapangma (8027m), am reușit să supraviețuiesc datorită unei prezențe pe care am simțit-o alături de mine și pe care eu am perceput-o ca fiind un francez. Pentru mine, în acele momente, francezul era la fel de real ca și muntele pe care eu mă aflam suspendat între viață și trecerea dincolo. Toata ființa îmi era acaparată de un singur lucru: cu orice preț eu trebuia să rămân în viață pentru a avea grijă de francez. Eu trebuia sa trăiesc pentru ca francezul să traiască. „Third man factor” sau îngerul meu păzitor, nu pot ști, dar cert este că acesta a apărut și a fost acolo atunci când am avut cea mai mare nevoie.

6. Ce mi-ai spune daca aș fi hamul tău?
Dragul meu ham, iubitul meu ham, îți sunt recunoscător pentru toate clipele minunate pe care le-am trăit alături de tine și pe care nu le puteam trăi decât alături de tine și de partenerul meu de coardă.

7. Trei cuvinte care ar descrie cel mai bine ceea ce simți când faci alpinism.
Bucurie, libertate, zbor.

8. Ce înseamnă o zi perfectă pentru tine?
Orice zi în care deschid ochii dimineața și mă minunez de faptul că sunt trăitor în paradisul care este planeta aceasta.

9. Ce ți-ai spune dacă ai fi, din nou, prima oară pe o stâncă?
Ceea ce am simțit visceral încă de prima dată. Munții se urcă nu doar cu pioleți și colțari, ceea ce putem avea cu toții, ci mai ales cu smerenie.

10. Daca ar fi s-o iei de la capăt, ce ai face diferit?
Asta n-aș putea spune. Sunt recunoscător pentru tot ceea ce este, nu pentru ceea ce nu este.

11. Ce te motivează să continui ceea ce faci?
Darul numit Viață pe care l-am primit.

12. Ce înseamnă pentru tine eșecul și ce gust are el?
Eșecul nu există. Doar evoluția există. Învățarea. Transcederea. Care ia mai mult sau mai putin timp. Sau poate că, de fapt, nici timpul nu există. Gust? Cred că gustul așa zisului eșec este, mai degrabă, gustul egoului care trăiește prin comparații și ne determină și adâncește suferința. Suntem ființe de lumină menite să sporească această lumină, doar de-am și realiza asta.