Despre artă, cu Ioana Ciocan, director Art Safari
„Talentul artiștilor români nu e deloc mai prejos față de cel al artiștilor de peste hotare – diferența vine, de cele mai multe ori, din lipsa de promovare și de susținere instituțională. De aceea, artiștii români ajung, de multe ori, să fie descoperiți mai târziu sau să capete recunoaștere internațională abia după ce au expus deja în afară. Dar România se află într-un moment de maturizare vizibilă. Un raport Deloitte publicat în 2026 arată o piață în care peste 80% dintre participanți văd o dezvoltare clară, iar licitațiile rămân canalul principal de achiziție. Pictura contemporană domină acum preferințele colecționarilor (76%), urmată de pictura clasică (54), pentru că este mai accesibilă și vorbește direct cu publicul de azi. În România, numeroși colecționari sunt profund implicați în descoperirea, susținerea și conservarea artei românești, construind colecții de referință și contribuind activ la dezvoltarea unei piețe locale solide”, explică Ioana Ciocan, director Art Safari.
Ce înseamnă artă contemporană în 2026, la nivel internațional?
Colecționismul nu mai este ancorat exclusiv în axa New York – Londra – Hong Kong. Este din ce în ce mai importantă piața dezvoltată în Europa de Sud-Est. Vedem o maturizare reală a acestei regiuni. Rezultatele recente din piață au confirmat tendința: în România tranzacțiile primilor 10 artiști contemporani ocupă 65% din volumul vânzărilor de artă contemporană, Bulgaria a organizat cea mai de succes Licitație de Vară din istorie, reușind un nou record cu pictura „Church” semnată de Ivan Vukadinov, care s-a adjudecat cu 25.000 de euro. Iar în Croația au fost stabilite noi recorduri de autor, semne că piața regională începe să genereze propriile sale repere – pictura „Musicians” de Miljenko Stančić a fost vândută cu 32.500 de Euro. Pe de altă parte, se observă în regiunea noastră și faptul că la cotele caselor au început să fie acceptați artiști tineri, supercontemporani, care îmbogățesc breviarul de nume și preocupări stilistice și, mai ales, aerisesc tematic atmosfera uneori închisă a inventarului limitat de ipoteze picturale de școală, clasice. Pe fond, observ două direcții care par contradictorii, dar coexistă bine. Pe de o parte, arta digitală și-a găsit un loc stabil, nu marginal, în programul marilor târguri, cu secțiuni dedicate lucrărilor generate sau mediate tehnologic. Pe de altă parte, fotografia contemporană de format mare revine în atenția colecționarilor, după ani în care valoarea ei a fost subevaluată, iar pictura, cea mai tradițională dintre tehnici, rămâne surprinzător de rezistentă.
Cum ar putea fi definit curentul dominant în artă în 2026? Unde își au locul în el acele evenimente / performance-uri ieșite din comun?
Cred că anul acesta nu se rezumă la un singur curent, ci la o tensiune sănătoasă între două forțe. Curatorii și instituțiile mari din domeniul artei vorbesc tot mai des despre o întoarcere la meșteșug, la măiestrie (așa numitul craftsmanship), la materialitate, la mâna artistului – o reacție firească după ani de imagine generată de AI, de tehnologie, de perfecțiune digitală și de conținut care se consumă în trei secunde pe telefon. Colecționarii caută din nou obiectul care păstrează urma unui gest uman, textura, greșeala, timpul investit. În paralel, avem acest strat de spectacol, al evenimentului, care devine el însuși știre – performance-urile marca Abramović, instalațiile audio- video de mare amploare. Le văd mai puțin ca pe un curent artistic în sine și mai mult ca pe un limbaj media propriu lumii artei, gândit să provoace, să genereze conversație și să aducă publicul larg într-un spațiu pe care altfel l-ar ignora. Funcția lor e diferită de cea a lucrării de galerie: nu construiesc o poziție critică, o declanșează. Cele două direcții nu se exclud, se completează. Spectacolul aduce oamenii în sală, meșteșugul îi convinge să rămână.
Cum alege un „începător” unde să meargă, ce să urmărească?
Primul pas e simplu: să vadă cât mai multă artă. Să meargă la cât mai multe expoziții, la muzee, la galerii, la festivaluri. Abia din acest exercițiu constant apare al doilea pas, iar aici sfatul meu este să rezoneze cu artistul și să apeleze la un consultant de artă. Arta nu e doar o investiție; primul reper e conexiunea emoțională, autentică, cu o lucrare sau cu un artist. Recomand ordinea inversă: mai întâi privești, mai apoi înțelegi ce te atrage, iar achiziția vine firesc.
Cum găsește un organizator de festival de artă acel artist pe care pariază că va reuși să creeze un buzz?
Noi nu pariem pe un singur nume, ci pe o structură. Fiecare sezon Art Safari New Museum este construit pe o structură clară de pavilioane. În sezonul 19, Pavilionul Muzeal aduce „Brâncuși și muzele sale”, o expoziție curatoriată de Doina Lemny. Pavilionul Istoric propune „Război și pace”, expoziție de Dragoș Vărșăndan. Pavilionul Internațional aduce „Pop Art. Lumea în culori”, expoziție curatoriată de Alexandre Eram, cu num emari,de la AndyWarhol și Basquiat până la Takashi Murakami. Și introducem Pavilionul interactiv cu expoziția „Noua climă. Suntem pregătiți?”, care îi provoacă pe vizitatori să își testeze reacțiile în fața fenomenelor extreme.
Cât de profitabilă mai este arta în 2026? Cine câștigă, cine pierde?
Piața globală a crescut din nou anul trecut, cu circa 4%, ajungând la 59,6 miliarde de dolari. Creșterea nu este, însă, distribuită egal. Lucrările de peste un milion de dolari reprezintă sub 1% din tranzacții, dar peste jumătate din valoarea totală a pieței, iar vânzările de peste 10 milioane au crescut cu 30%. Câștigă, deci, piața artiștilor deja validați istoric. Arta impresionistă și modernă a devenit categoria cu cele mai bune rezultate în licitațiile din 2025, înaintea artei contemporane, iar categoria Old Masters a crescut cu peste 40%. Tendința se vede și în Europa de Sud-Est. România a rămas cea mai matură piață din regiune, cu aproximativ 12,8 milioane de euro în vânzări.
Ce înseamnă, pe scurt, Art Safari?
Din 2014, Art Safari redefinește relația românilor cu arta, reunind două lucruri care par greu de împăcat: rigoarea unui program expozițional de talie internațională – am adus în România lucrări care au călătorit de la V&A Londra sau National Portrait Gallery – și plăcerea unui muzeu care se comportă ca un spațiu urban viu. Recuperăm patrimoniu, punem marii maeștri în dialog cu arta contemporană și scoatem arta din muzeu – o aducem și la metrou, la mall.
Piața de artă din România ca un tablou celebru ar fi… „Atacul de la Smârdan”, îl veți vedea în expoziția Război și pace din acest sezon Art Safari New Museum.
Art Basel, Frieze, Veneția? Veneția. Galeria / muzeul preferat(ă) din lume... Art Safari New Museum. Trei artiști români de urmărit acum… Tonitza, Grigorescu, Luchian. Artistul în atelierul căruia ai vrea să petreci o zi… Judy Chicago. Arta, pentru tine, este… tot.
Foto: Marius Sabău.
(Text publicat în nr. 40 A List Magazine ediția print)
„Talentul artiștilor români nu e deloc mai prejos față de cel al artiștilor de peste hotare – diferența vine, de cele mai multe ori, din lipsa de promovare și de susținere instituțională. De aceea, artiștii români ajung, de multe ori, să fie descoperiți mai târziu sau să capete recunoaștere internațională abia după ce au expus deja în afară. Dar România se află într-un moment de maturizare vizibilă. Un raport Deloitte publicat în 2026 arată o piață în care peste 80% dintre participanți văd o dezvoltare clară, iar licitațiile rămân canalul principal de achiziție. Pictura contemporană domină acum preferințele colecționarilor (76%), urmată de pictura clasică (54), pentru că este mai accesibilă și vorbește direct cu publicul de azi. În România, numeroși colecționari sunt profund implicați în descoperirea, susținerea și conservarea artei românești, construind colecții de referință și contribuind activ la dezvoltarea unei piețe locale solide”, explică Ioana Ciocan, director Art Safari.
Ce înseamnă artă contemporană în 2026, la nivel internațional?
Colecționismul nu mai este ancorat exclusiv în axa New York – Londra – Hong Kong. Este din ce în ce mai importantă piața dezvoltată în Europa de Sud-Est. Vedem o maturizare reală a acestei regiuni. Rezultatele recente din piață au confirmat tendința: în România tranzacțiile primilor 10 artiști contemporani ocupă 65% din volumul vânzărilor de artă contemporană, Bulgaria a organizat cea mai de succes Licitație de Vară din istorie, reușind un nou record cu pictura „Church” semnată de Ivan Vukadinov, care s-a adjudecat cu 25.000 de euro. Iar în Croația au fost stabilite noi recorduri de autor, semne că piața regională începe să genereze propriile sale repere – pictura „Musicians” de Miljenko Stančić a fost vândută cu 32.500 de Euro. Pe de altă parte, se observă în regiunea noastră și faptul că la cotele caselor au început să fie acceptați artiști tineri, supercontemporani, care îmbogățesc breviarul de nume și preocupări stilistice și, mai ales, aerisesc tematic atmosfera uneori închisă a inventarului limitat de ipoteze picturale de școală, clasice. Pe fond, observ două direcții care par contradictorii, dar coexistă bine. Pe de o parte, arta digitală și-a găsit un loc stabil, nu marginal, în programul marilor târguri, cu secțiuni dedicate lucrărilor generate sau mediate tehnologic. Pe de altă parte, fotografia contemporană de format mare revine în atenția colecționarilor, după ani în care valoarea ei a fost subevaluată, iar pictura, cea mai tradițională dintre tehnici, rămâne surprinzător de rezistentă.
Cum ar putea fi definit curentul dominant în artă în 2026? Unde își au locul în el acele evenimente / performance-uri ieșite din comun?
Cred că anul acesta nu se rezumă la un singur curent, ci la o tensiune sănătoasă între două forțe. Curatorii și instituțiile mari din domeniul artei vorbesc tot mai des despre o întoarcere la meșteșug, la măiestrie (așa numitul craftsmanship), la materialitate, la mâna artistului – o reacție firească după ani de imagine generată de AI, de tehnologie, de perfecțiune digitală și de conținut care se consumă în trei secunde pe telefon. Colecționarii caută din nou obiectul care păstrează urma unui gest uman, textura, greșeala, timpul investit. În paralel, avem acest strat de spectacol, al evenimentului, care devine el însuși știre – performance-urile marca Abramović, instalațiile audio- video de mare amploare. Le văd mai puțin ca pe un curent artistic în sine și mai mult ca pe un limbaj media propriu lumii artei, gândit să provoace, să genereze conversație și să aducă publicul larg într-un spațiu pe care altfel l-ar ignora. Funcția lor e diferită de cea a lucrării de galerie: nu construiesc o poziție critică, o declanșează. Cele două direcții nu se exclud, se completează. Spectacolul aduce oamenii în sală, meșteșugul îi convinge să rămână.
Cum alege un „începător” unde să meargă, ce să urmărească?
Primul pas e simplu: să vadă cât mai multă artă. Să meargă la cât mai multe expoziții, la muzee, la galerii, la festivaluri. Abia din acest exercițiu constant apare al doilea pas, iar aici sfatul meu este să rezoneze cu artistul și să apeleze la un consultant de artă. Arta nu e doar o investiție; primul reper e conexiunea emoțională, autentică, cu o lucrare sau cu un artist. Recomand ordinea inversă: mai întâi privești, mai apoi înțelegi ce te atrage, iar achiziția vine firesc.
Cum găsește un organizator de festival de artă acel artist pe care pariază că va reuși să creeze un buzz?
Noi nu pariem pe un singur nume, ci pe o structură. Fiecare sezon Art Safari New Museum este construit pe o structură clară de pavilioane. În sezonul 19, Pavilionul Muzeal aduce „Brâncuși și muzele sale”, o expoziție curatoriată de Doina Lemny. Pavilionul Istoric propune „Război și pace”, expoziție de Dragoș Vărșăndan. Pavilionul Internațional aduce „Pop Art. Lumea în culori”, expoziție curatoriată de Alexandre Eram, cu num emari,de la AndyWarhol și Basquiat până la Takashi Murakami. Și introducem Pavilionul interactiv cu expoziția „Noua climă. Suntem pregătiți?”, care îi provoacă pe vizitatori să își testeze reacțiile în fața fenomenelor extreme.
Cât de profitabilă mai este arta în 2026? Cine câștigă, cine pierde?
Piața globală a crescut din nou anul trecut, cu circa 4%, ajungând la 59,6 miliarde de dolari. Creșterea nu este, însă, distribuită egal. Lucrările de peste un milion de dolari reprezintă sub 1% din tranzacții, dar peste jumătate din valoarea totală a pieței, iar vânzările de peste 10 milioane au crescut cu 30%. Câștigă, deci, piața artiștilor deja validați istoric. Arta impresionistă și modernă a devenit categoria cu cele mai bune rezultate în licitațiile din 2025, înaintea artei contemporane, iar categoria Old Masters a crescut cu peste 40%. Tendința se vede și în Europa de Sud-Est. România a rămas cea mai matură piață din regiune, cu aproximativ 12,8 milioane de euro în vânzări.
Ce înseamnă, pe scurt, Art Safari?
Din 2014, Art Safari redefinește relația românilor cu arta, reunind două lucruri care par greu de împăcat: rigoarea unui program expozițional de talie internațională – am adus în România lucrări care au călătorit de la V&A Londra sau National Portrait Gallery – și plăcerea unui muzeu care se comportă ca un spațiu urban viu. Recuperăm patrimoniu, punem marii maeștri în dialog cu arta contemporană și scoatem arta din muzeu – o aducem și la metrou, la mall.
Piața de artă din România ca un tablou celebru ar fi… „Atacul de la Smârdan”, îl veți vedea în expoziția Război și pace din acest sezon Art Safari New Museum.
Art Basel, Frieze, Veneția? Veneția. Galeria / muzeul preferat(ă) din lume... Art Safari New Museum. Trei artiști români de urmărit acum… Tonitza, Grigorescu, Luchian. Artistul în atelierul căruia ai vrea să petreci o zi… Judy Chicago. Arta, pentru tine, este… tot.
Foto: Marius Sabău.
(Text publicat în nr. 40 A List Magazine ediția print)
