Maria Stefan ∙ January 7, 2020 ∙ 2 min read

Produsele de machiaj multifuncționale sunt o binecuvântare de cele mai multe ori. Atunci când împachetezi pentru o vacanță, îți lipsește spațiul de depozitare, ai uitat să iei ceva cu tine sau pur și simplu vrei să economisești, acestea sunt varianta ideală. 

Te-ai gândit vreodată că poți folosi un produs atât pe pomeți, cât și pe pleoape sau, de ce nu, chiar și pe buze? Deja nu mai există reguli atunci când vine vorba de machiaj. Fiecare femeie interpretează tendințele în stilul ei propriu, iar dacă te numeri printre persoanele cărora nu le este frică să experimenteze lucruri noi, atunci cu siguranță îți va surâde ideea de a folosi un singur produs pentru mai multe necesități.

De exemplu, dacă ai un ruj pe care nu îl foloseșți atât de des, află că acesta poate arăta fantastic aplicat pe pomeți, în locul fardului de obraz. În plus, îl poți estompa foarte ușor folosind doar degetele. Pentru a crea o armonie cromatică îl poți aplică pe pleoape, dar și pe interiorul buzelor, ușor difuzat spre exterior. Iluminatorul poate fi folosit cu succes pe post de fard de pleoape, dar și combinat cu fondul de ten preferat (dacă vorbim despre un iluminator lichid) pentru a da un plus de luminozitate tenului.

Dacă nu știi sigur ce creion de buze ți s-ar potrivi, însă deja ai în trusă un creion de sprâncene deschis la culoare, află că acesta poate ține cu succes locul creionului de buze.

În 2020 frumusețea nu înseamnă doar makeup, însă cu siguranță câteva minute de pampering nu vor face să ne simțim mai bine, indiferent de situație. Așadar, iată cum poți arăta fresh & flawless în doar câteva minute!

Related Posts

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Ioana Bortan, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Teodora Meluță, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Cristina Carp, Naționala Feminină de Fotbal

Dăm startul unui nou proiect, odată cu lansarea noului telefon OPPO Reno11 F 5G Dacă te-am întreba unde…

VIDEO- Cum a fost la petrecerea de lansare a numărului 30 A List Magazine

Am avut motiv să sărbătorim(unul și mai mare decât de obicei)! Revista print A List Magazine a celebrat, în acest…

Secretul Bunicii – Cele mai importante lucruri pe care le-am învățat de la bunicile noastre

O parte din redacția A List Magazine s-a reunit la un ceai și la cele mai bune fursecuri…

VIDEO- Cum a fost la lansarea revistei A List Magazine, no 29?  

A fost mare petrecere cu ocazia lansării numărului 29 A List Magazine, ediția print de iarnă. O mulțime…

Dr. Ionela Anghelescu, medic primar obstetrică-ginecologie, despre tratamentele de fertilizare in vitro 

Dr. Ionela Anghelescu, medic primar obstetrică-ginecologie (clinica Embryos) ne vorbește despre medicina reproductivă și despre metodele prin care cuplurile…

Care sunt ingredientele-cheie din gama Kérastase Genesis care luptă împotriva căderii părului?

Părul este unul dintre elementele care oferă charismă și șarm, iar un păr îngrijit este o adevărată carte…

Cum prevenim și oprim căderea părului? De vorbă cu Roxana Ștefan, Ambasador Kérastase

Cu toții ne dorim o podoabă capilară bogată, strălucitoare și deasă. Pentru a obține aceste rezultate, părul are…