Tudor Chirilă: ”Am o viață normală de om care plătește taxe și care încearcă să găsească timp și pentru el”

Tudor Chirilă este unul dintre antrenorii talent-show-ului de succes ”Vocea României”, alături de Smiley, de Irina Rimes, de Denis The Motans și de Theo Rose. Tudor Chirilă are mereu o prezență distinctivă și surprinde de fiecare dată cu franchețea, cu sinceritatea și deschiderea lui, în timp ce păstrează misterul și charisma unui rock star absolut. Ce compoune universul lumesc al uneia dintre cele mai apreciate vedete ale României, actor și cântăreț, și ce viitor prevede pentru ”Vocea României”, în cele ce urmează.

Tudor, cu ce te îmbogățește fiecare nou sezon ”Vocea României”? În afară de revelația adusă de concurenți?

Încerc să-mi pun mintea la contribuție și bruma de creativitate pe care o mai găsesc ca să fac momente diferite, ca să aleg piese pe care nu le-am mai ales și, cumva, să pară că tot ce întreprind în termeni de conținut nu seamănă cu ceea ce am făcut sezoanele trecute. Și probabil că munca asta cu mine însumi mă ajută în mai multe faze ale demersului meu creativ, unele dintre ele pe care le iau și acasă și le folosesc fie în teatru, fie în muzică. Vocea României m-a ajutat de foarte multe ori, mai ales la improvizație – o chestie care e extrem de importantă pentru un actor – capacitatea de a improviza, chiar dacă eu mă consider un actor de construcție care nu lasă nimic la voia întâmplării, momentele de improvizație sunt momente care te ajută să-ți construiești personajul. Exercițiul ăsta la Vocea României se întâmplă automat din interacțiunea cu ceilalți antrenori.

Crezi că e de datoria fiecărui artist consacrat să dea mai departe tinerei generații, să împărtășească din experiența și know-how-ul său?

Acum n-aș spune că este o datorie pentru că nimeni nu-ți garantează că vei fi un mare artist ca dup-aia să-ți ceară înapoi datoria de a da și altora, de exemplu, dar aș zice că e de bun simț că dacă ai ajuns într-un moment fast al carierei tale și ai ocazia să împărtășești niște lucruri din cariera ta să nu le ții pentru tine, e o chestie extrem de importantă. Uite, de exemplu, eu, simt pe pielea mea faptul că metoda de terapie vocală a doamnei Duțescu nu a fost transmisă mai departe, nu s-a concretizat într-o carte, nu a rămas cumva pentru generațiile viitoare sau pentru alți terapeuți care să poată s-o șlefuiască și s-o dezvolte – asta înseamnă cumva o pierdere și sigur că e bine când ai acumulat ceva experiență să o dai mai departe, dacă e cazul.

”Vocea României” va exista atât timp cât…

Vocea României va exista atâta vreme cât acest format va reuși să mai creeze aceeași emoție și același sentiment, din nou, ca în sezoanele precedente. E adevărat, e un show care are ceva vreme pe piață și e din ce în ce mai greu să se lupte cu producțiile noi și cu faptul că, prin natura vârstei sale, devine o emisiune din ce în ce mai greu de menținut. Dar e un show atât de bun, din punctul meu de vedere, încât ar putea să mai reziste mult și bine.

Care a fost cea mai recentă revelație legată de tine însuți?

Că nu desenez chiar ca o cizmă.

În ce crede Tudor Chirilă acum?

În oameni buni.

Ce îți compune universul, în afară de muzică, TV, teatru? Care sunt cele mai ”lumești” lucruri pe care le faci, fără nicio legătură cu viața artistică?

Bere, vin, cafea, fotografie, comic books, lecturi, bicicletă, sex, sport – toate astea când e puțin timp, copiii, copiii, copiii, viață normală de om care plătește taxe și care încearcă să găsească timp și pentru el.

Cum îți alegi oamenii de care te inconjori și ce oferi ”la schimb” apropiaților tăi?

Cred că e un pic ca la Vocea României, nu eu aleg oamenii cu care mă înconjor. În viață, te mai și trezești cu persoane care dau una, care stau o perioadă, care pleacă, se întorc și încerc să nu am parte decât de oameni mișto. Acum nu reușim chestia asta de fiecare dată, dar merită încercat și mișto e o chestie pe care o să o definim în alt interviu.

Un vers dintr-o piesă care ar reflecta starea ta din acest moment este…

Este vreo piesă despre răceală, viroză… poate ar trebui să fac chiar eu una. Răspund la întrebările astea pe o bancă, în parc, și m-a cam luat o febră.