Când muzica clasică își schimbă scena: de la străzile din Floreasca la Ateneul Român

Muzica clasică își găsește tot mai des locul și în afara sălilor tradiționale de concert. Pe 12 septembrie, în cadrul SOUND DISTRICT FLOREASCA, șapte tineri bursieri ai programului Tinere Talente, derulat de Fundația Regală Margareta a României, au adus repertoriul clasic în mijlocul orașului, transformând străzile Bizet și Mozart într-un spațiu de întâlnire între artiști și public.
În timpul celor două sesiuni de recital, între orele 12:00 și 13:00, respectiv 16:30 și 17:30, trecătorii au putut asculta lucrări de Bizet, Mozart și Chopin, dar și partituri pentru corn, chitară, saxofon sau pian. Într-un context urban, relaxat și neconvențional, muzica a devenit o experiență accesibilă inclusiv celor care nu își propuseseră inițial să participe la un concert.

Muzica clasică, într-un context familiar
Repertoriul a traversat mai multe universuri muzicale: de la celebra „Habanera” din Carmen de Bizet și lucrări de Chopin, până la arii și duete din opere precum Nunta lui Figaro, Carmen, Candide,
Clemenza di Tito, Dama de pica sau Povestirile lui Hoffmann. Programul a inclus și lucrări pentru pian semnate de Chopin, Scriabin și Ceaikovski, precum și momente dedicate instrumentelor precum cornul, chitara și saxofonul.
Într-un spațiu urban în care oamenii se întâlnesc, se plimbă, iau masa sau își petrec timpul liber, muzica a funcționat ca o invitație la pauză și la atenție. Un recital pop-up nu schimbă doar locul în care este ascultată muzica, ci și relația publicului cu ea, făcând-o mai personală.
„Pentru al doilea an consecutiv, a fi bursieră în cadrul programului Tinere Talente reprezintă un sprijin imens și o ușă deschisă către împlinirea visului meu artistic. Datorită acestui sprijin minunat, am avut ocazia să particip anul trecut la Concursul Internațional „Remember Enescu”, unde am trăit o mare bucurie obținând Marele Premiu. Totodată, calitatea de bursieră mi-a permis să particip la nenumărate masterclassuri de pregătire, unde am învățat foarte multe de la maeștri ai muzicii și mi-am perfecționat tehnica vocală. Susținerea recitalului pop-up din Floreasca a reprezentat atât o provocare, cât și o oportunitate minunată de a aduce muzica mai aproape de oameni, într-un mod direct și plin de energie.” – a spus mezzosoprana Alexandra Dumitrache
Pentru tinerii interpreți, astfel de apariții reprezintă, la rândul lor, ocazii importante de a comunica muzica dincolo de cadrul convențional al unei săli de concert.
„Experiența mea în cadrul programului Tinere Talente al Fundației Regale Margareta a României este extrem de importantă. Consider că în acest an am putut să evoluez foarte mult datorită mentorilor valoroși cu care am lucrat, precum și susținerii financiare. Pot spune că aceasta a fost o etapă foarte importanta în dezvoltarea mea profesională.
În calitate de bursier am avut plăcerea de a participa în cadrul festivalului Sound District Floreasca, unde am susținut un recital pe strada Georges Bizet. A fost o experiență inedită pentru mine din care simt că am învățat foarte multe.” – Avram Andrei Alexandru, chitară clasică
Un program care construiește mai mult decât cariere individuale
Recitalul de la SOUND DISTRICT FLOREASCA face parte dintr-un calendar mai amplu de evenimente prin care programul Tinere Talente creează contexte reale de afirmare pentru artiști aflați la început de drum. Programul oferă burse, mentorat, masterclass-uri și oportunități de promovare pentru tineri artiști cu vârste între 14 și 24 de ani, proveniți din România și, începând din acest an, și din Republica Moldova.
În 2026, cea de-a 18-a generație reunește 36 de bursieri din domeniul artelor vizuale și al muzicii clasice. Extinderea către Republica Moldova marchează o etapă importantă pentru program, bursele destinate tinerilor de peste Prut fiind susținute din donații individuale.
Pe lângă sprijinul financiar, Tinere Talente oferă acces la mentori, sesiuni de formare, masterclass-uri și oportunități de prezentare în fața publicului. Modelul urmărește să transforme talentul individual într-un parcurs artistic sustenabil și să ofere șanse reale tinerilor care, fără acest sprijin, ar avea acces limitat la astfel de experiențe.
Următoarea întâlnire cu publicul: Concertul Regal Caritabil
Unul dintre cele mai importante momente din calendarul Fundației Regale Margareta a României este Concertul Regal Caritabil, care ajunge anul acesta la cea de-a 17-a ediție. Evenimentul va avea loc pe 25 octombrie, la Ateneul Român, în prezența Familiei Regale a României.
Capul de afiș al ediției din acest an este baritonul Mihai Damian, laureat al celebrei competiții mondiale Operalia, ediția 2025, fondată de Plácido Domingo. Pe scenă vor urca și soprana Georgiana Dumitru, fostă bursieră a Fundației, alături de Camerata Regală, sub conducerea dirijorului Tiberiu Soare.
În rotonda Ateneului Român va fi prezentată și o expoziție cu lucrări ale bursierilor Tinere Talente din generația actuală, reunind astfel muzica și artele vizuale în aceeași seară. Biletele sunt, de fapt, donații pentru susținerea burselor acordate tinerilor artiști.
Organizat anual pe 25 octombrie, ziua de naștere a Regelui Mihai I, Concertul Regal Caritabil este unul dintre cele mai longevive evenimente de strângere de fonduri din România. Din 2008, concertul a devenit o întâlnire în care excelența artistică și generozitatea se susțin reciproc. Bilete disponibile pe eventim.ro sau fundatiaregala.ro.
De la un recital pop-up în mijlocul orașului până la scena Ateneului Român, parcursul bursierilor Tinere Talente vorbește despre aceeași nevoie: ca talentul să aibă nu doar sprijinul necesar pentru a crește, ci și contexte în care să fie văzut și susținut de public.