Personaje feminine legendare care te vor inspira pentru costumul de Halloween

Halloween

Halloween este cel mai așteptat moment al toamnei, fiind un fel de încoronare a bucatelor pe bază de dovleac, dar și a creativității care poate veni chiar dintr-un strop de scorțișoară sau din ceva… un pic mai înțepător! De aici am pornit când am trecut câteva nume emblematice pe lista personajelor care să te inspire în acest an. Sugar, spice and everything nice!? Absolut!

Când vine vorba de Halloween, ai putea crede că le-ai văzut pe toate. Vrăjitoare, vampiri, zâne, nu mai vorbim de zona asistentelor sau a altor costume care sunt mai degrabă provocatoare, decât intrigante sau conforme cu tradiția originală a sărbătorii. Ce ai zice dacă anul acesta ți-ai îndrepta atenția către cinematografie? De la filmele clasice, la cele mai noi titluri, am pregătit o serie de personaje feminine, alese pe sprânceana ridicată a unei femei mistice, cu puteri supranaturale. 

The classics 

Halloween
The Wizard of Oz (1939); Bewitched (1967)

Oricât confort ne-ar oferi prezentul, trebuie să recunoaștem că orice vine din zona vintage are o dulceață aparte. Nu aveam cum să nu începem seria personajelor noastre de la frumoasa Judy Garland ca Dorothy, acompaniată de Billie Burke în rolul zânei celei bune. Pantofii roșii, fundele albastre, costumul strălucitor … Cine nu ar recunoaște una dintre cele mai speciale referințe din istoria filmului!? Cât despre Samantha, celebra vrăjitoare buclucașă, nu putem decât să spunem atât: o ținută impecabile, părul aranjat în cele mai wow bucle și zâmbetul cuceritor se asortează cel mai bine cu… o mătură! 

90s vibes 

Halloween
Death Becomes Her (1992); Hocus Pocus (1993)

Anii ’90 au un arsenal extrem de vast și bogat când vine vorba de personaje numai bune de luat în seamă când vorbim de Halloween. Numai dacă ne gândim la ecranizările gotice, cum ar fi Dracula, The Legend of the Sleepy Hollow sau Familia Addams… Dar pentru anul acesta am mers mai degrabă într-o zonă ludică. Seducătoarea vrăjitoare din comedia neagră Death Becomes her și ținutele ei dramatice continuă să ne fascineze grație interpretării magistrale a Isabellei Rossellini. Iar dacă vrei ceva cu adevărat Hocus-Pocus, ei bine… Ia ghici!? Winifred Sanderson are tot ce îi trebuie unui antagonist, chiar și umor!

Post-modern chills

Halloween
Love Witch (2016); Maleficent (2019)

Mergem către zona machiajelor cu un mare impact emoțional. Vorbim despre două vrăjitoare pentru care lipsa unei invitații la un eveniment e însăși chemarea către momentul de maximă audiență. Love Witch și Maleficent sunt două tipe cu care nu vrei să te joci… decât de Halloween! Un vibe retro sau unul dintre cele mai recognoscibile personaje create vreodată de Disney? Care este cea mai apropiată de partea întunecată a personalității tale? 

The roaring 20s

Halloween
Cruella (2021); The School for Good and Evil (2022)

Să vorbim puțin și despre fetele bune, care, pe măsură ce au fost supuse unor tratamente total nefavorabile unor tinere ambițioase, s-au perfecționat în arta obrăzniciei, tratată cu o mare atenție la detalii. Cruella și Sophie din The School for Good and Evil sunt două dintre cele mai stylish personaje pe care le-ai putea întruchipa de Halloween. 

Todays’s specials

Wednesday (2025); Practical Magic 2 (2026)

Ți-a fost dor de surorile Owens? Pentru a te constuma într-una dintre rudele lor, apelează la un mix inedit de registre și de sezoane, pentru că era hippie e departe de a se fi terminat. Dar dacă te simți inspirată mai degrabă de un Dark Feminine vibe, Morticia și Wednesday au câte o variantă modernă destul de ușor de scos chiar și în stradă, ziua în amiaza mare. 

Iar dacă alegi să rămâi în atmosfera caldă a propriului cămin, nu ezita să îți pregătești o Midnight Margarita și să te bucuri de unul dintre aceste filme. Avem o listă scurtă a câtorva dintre titlurile deja menționate, dar și o recomandare amplă, cu aceeași tematică de Halloween. 

Foto: Hepta

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă