Teodora Meluță: viața pe terenul de fotbal

În timp ce Gigi Becali spune că locul femeilor e la cratiță, o fată frumoasă, delicată și ambițioasă luptă să demonstreze contrariul pe terenul de fotbal, într-un sport considerat până nu demult un apanaj al bărbaților. Este Teodora Meluță și este cea mai bună fotbalistă din România.

Dacă o vezi pe stradă pe Teodora Meluță, n-ai ghici niciodată că este jucătoare de fotbal. Înaltă, slabă, frumoasă și aparent firavă, pare mai degrabă manechină și greu ți-ai închipui-o pe terenul de fotbal, lovind mingea cu capul, dând coate în lupte cu adversarele sau căzând în noroi. Dar da, în ziua de astăzi fotbalul nu mai este un sport eminamente bărbătesc, iar Teodora este unul dintre exemplele cele mai evidente, de curaj feminin într-o lume considerată a bărbaților.

Teo a prins gustul fotbalului de mică, jucând prin parc, apoi admirându-și frații, dați de părinți la fotbal. Dar parcul nu i-a fost de ajuns, până când și-a convins părinții să o dea la echipa fratelui mai mic, ACS Arsenal, unde a fost primită, vă dați seama, după mari insistențe. În echipa băieților. Unde a jucat de la 8 la 14 ani.

Apoi fotbalul feminin a început să se dezvolte și Teodora a ajuns la Cluj, unde a progresat enorm, cucerind, timp de cinci ani la rând, cinci titluri de campioană națională. Timp în care a fost și premiată de trei ori cu trofeul de cea mai bună jucătoare din România. Iar la doar 15 ani era deja componentă a echipei naționale de fotbal a României. De senioare!  

Dubla fractură care nu a doborât-o

La 21 de ani și jumătate, Teodora s-a transferat în străinătate, lăsând Clujul pentru campionatul elvețian. S-a mutat într-un un paradis al miliardarilor, la Lugano, unde mașinile  Ferrari și Bentley erau parte din peisajul cotidian.☺„Am avut noroc, aș putea zice, să ajung într-un asemenea loc, de basm, la primul transfer. Orașul era superb, liniștit, cu oameni calzi și relaxați.”

Teodora locuia într-o zonă de vis, pe o colină cu vedere la lac și împărțea apartamentul cu o româncă, jucătoare tot la Lugano și colegă și la națională, Cristina Carp. Totul părea să fie perfect, până a venit fatidica zi a unei crunte accidentări, pe terenul de joc. Dublă fractură, de tibie și peroneu. Când Teo mi-a trimis pe Whatsapp poza cu radiografia și acele oase rupte, mi s-a tăiat respirația. A urmat cea mai dificilă perioadă din viața Teodorei. Cu norocul că s-a putut opera, trata și recupera în Elveția, într-o clinică privată care i-a oferit totul. I s-au pus câteva șuruburi și tije și practic a trebuit să învețe din nou să meargă.

„Când eram la pământ, așteptând salvarea și îmi vedeam jumătate din gambă atârnând, erau o groază de lucruri care îmi treceau prin minte iar unul dintre ele era dacă o să mai pot să joc vreodată… “, își amintește Teodora teribilul moment. S-a chinuit enorm, a strâns din dinți, a îndurat durere și s-a luptat cu toată puterea ei. Erau momente când piciorul parcă nu o mai asculta, iar durerea nu-i permitea să mai stea în picioare. Dar nu a cedat și în final a mai câștigat un meci, de data asta cu ea însăși,  reușind ca, la 5 luni jumătate de la operație să joace primul ei meci, mult mai repede decât prognozaseră medicii din Elveția. Estimările lor fuseseră învinse de organismul de fier și de ambiția româncei.

Înapoi la naționala Românei

Acum, cariera și viața Teodorei au revenit pe făgașul normal. Frumoasa jucătoare s-a transferat la Timișoara, unde a fost bine primită și s-a acomodat foarte repede. „Viața la Timișoara este foarte frumoasă, oamenii de aici sunt foarte liniștiti, mai calmi decât cei din București :), este un oraș plin de viață și aștept să îl explorez mai mult când îmi va permite programul.” La echipa națională a României Teo Meluță continuă să fie o piesă importantă, noul antrenor, fostul jucător Cristi Dulca se bazează pe ea și totul merge bine. Dar, când închide ochii, în momente liniștite, Teo nu uită cât de greu a ajuns aici. Și spune că fără ajutorul familiei n-ar fi rezistat. Erau perioade când avea salariul 2.600 de lei, iar o pereche de ghete costau 1.300… „Fără ajutorul familiei nu m-aș fi descurcat. Vorbesc des cu ai mei și îi simt mereu aproape și că mă susțin”, spune Teodora. Care speră ca atunci când va pune ghetele în cui, să treacă de partea cealaltă a camerei și să vorbească despre fotbal. „După ce o să termin cu fotbalul mi-ar plăcea să rămân aproape de acest domeniu și probabil aș încerca domeniul jurnalismului.”

Text de Andrei Nourescu.

Foto: arhiva personală.

Articol publicat în revista A List Magazine (23).