A List Magazine ∙ January 14, 2020 ∙ 1 min read

La început de an, Sore vine cu noutăți pentru fanii săi. Artista apare acum într-o nouă ipostază- ea este captivă într-o închisoare, în videoclipul regizat pentru noua piesă „Lângă tine”.

„Am ales o închisoare ca decor principal pentru clip, pentru a sugera încorsetarea în care ne ținem singuri, o închisoare a minții. Tot clipul este o metaforă, este o călătorie spirituală, de la tortură, la evadare, la regăsire. Finalul videoclipului explică simplu și curat că noi suntem și judecătorii, dar și salvatorii noștri.”, explică artista ideea care a stat la baza creației sale.

Piesa „Lângă tine” vorbește despre sentimentele care se nasc în urma unei relații toxice, despre captivitate și despre eliberare.

„Știm cu toții cum e, toți ne-am lovit de o astfel de stare la un moment dat, într-o formă sau alta, romantică sau profesională, iar în clip am dorit să subliniez faptul că doar noi suntem responsabili pentru puterea pe care o oferim altor oameni asupra noastra. Noi suntem singurii care putem opri un abuz, de orice natură, asupra noastră. Puterea este în noi și trebuie să o conștientizăm, să învățăm să ne iubim și să ne prețuim.”, mărturisește artista.

Related Posts

Aniversare la Eurovision- 50 de ani de când ABBA a câștigat concursul

Fanii Eurovision sunt în delir de când formația ABBA a lăsat de înțeles că va reveni pe scenă…

Actorul Tom Selleck și-a publicat cartea de memorii – “You Never Know”

Tom Selleck (79 de ani) și-a lansat cartea de memorii, intitulată ”You Never Know”, pe care a scris-o…

Hailey și Justin Bieber așteaptă primul lor copil

Hailey Bieber (27 de ani) a anunțat că este însărcinată prin publicarea unui videoclip emoționant din Hawaii, în…

Cum arată locuința lui Drew Barrymore din Hamptons

Drew Barrymore are un conac pe plajă, în stațiunea de lux de la malul Atlanticului, Hamptons. Actrița în…

Paris Hilton și Nicole Richie revin cu un nou reality-show, după 20 de ani

La 20 de ani de la ultimul lor reality- show, intitulat The Simple Life, în care cele două…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările acestei perioade. Iată ce ne-a atras…

Lista celebrităților care au recurs la cea mai nouă metodă de slăbit

Ozempic este medicamentul miraclos la care numeroase celebrități au apelat în ultimii ani pentru a scăpa de surplusul…

Madonna, aplaudată de cea mai mare mulțime live de fani

În fața scenei uriașe construite pe plaja Copacabana, din Rio de Janeiro, cea mai mare mulțime live de…

George Clooney, aniversare discretă

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori de la Hollywood, George Clooney a împlinit zilele trecute 63…

Cele mai frumoase insule din Europa

În căutarea liniștii, a relaxării, a peisajelor paradisiace și a plajelor îmbietoare, îți prezentăm un clasament al celor…