Monica Cismaru ∙ September 8, 2022 ∙ 2 min read

După despărțirea de iubita lui din ultimii cinci ani, Camila Morrone (25 de ani), Leonardo DiCaprio (47 de ani) nu pierde timpul și își caută o nouă parteneră, iar cea mai recentă ”victimă” se pare că este Gigi Hadid, notează presa internațională.

Leonardo DiCaprio și Camilla Morrone s-au despărțit în urmă cu două luni, imediat după ce tânăra a împlinit 25 de ani, vârsta limită autoimpusă de DiCaprio pentru iubitele lui, după cum l-a ironizat presa.

”Leo a pus ochii pe Gigi, dar ea nu pare interesată. Sunt amici, dar ea nu își dorește o relație romantică acum”, relatează sursele citate de publicațiile americane.

”Leo și Camila nu se mai distrau împreună, trecuse etapa de luna de miere și lucrurile începuseră să treneze între ei”, mai menționează sursa.

gigi hadid
Gigi Hadid

Până ca despărțirea dintre Leonardo și Camila să devină publică, actorul a fost văzut în repetate rânduri singur, de la vacanțe la diverse evenimente, unde și-a petrecut timpul cu prietenii lui, actorii Tobey Maguire sau Jamie Foxx. De asemenea, publicația InTouch ar fi scris ca Leonardo și Gigi de cunosc de ani buni și că s-ar fi întâlnit de câteva ori în această vară, dar că relația lo una este doar de amiciție, chiar dacă Gigi este exact genul lui Leo: sexy, frumoasă, discretă și cu picioarele pe pământ.

Gigi Hadid (27 de ani) este mama unei fetițe de doi ani, Khai, care a venit pe lume în urma relației pe care modelul a avut-o cu cântărețul Zayn Malik. Cei doi s-au despărțit definitiv în octombrie 2021, în urma unui scandal monstru în care Zayn ar fi agresat-o pe Yolanda Hadid, mama lui Gigi. De la despărțirea de Zayn Malik, Gigi Hadid n-a mai fost văzută în compania niciunui alt bărbat.

Foto: Hepta

Related Posts

Jennifer Lopez: ”Sunt în cea mai bună formă fizică de până acum”

Jennifer Lopez (54 de ani) nu-și oferă nicio clipă de răgaz. Vedeta urmează să apară într-un nou film…

Kate Moss are o relație nepotul lui Bob Marley

La 50 de ani, Kate Moss își trăiește viața din plin. Supermodelul a împlinit în luna ianuarie 50…

Noaptea Albă a Bezelelor

Tort de Bezea va fi deschis de Noaptea Muzeelor. Cofetaria de pe Strada Roma 5 expune ediții limitate…

Anya Taylor-Joy, apariție șic pe Riviera Franceză

Aflată la Cannes, pentru a participa la cea de-a 77-a ediție a celebrului Festival de Film, actrița Anya…

Prințesa Beatrice îi va lua locul lui Kate Middleton

Prințesa Beatrice va prelua obligațiile rgelae care i-ar fi revenit lui Kate Middleton, Prințesa de Wales, care urmeaza…

NEVERSEA 2024 – MALUMA vine pentru prima dată la un festival din România 

MALUMA, superstarul columbian de reggaeton și latino-pop, ale cărui hituri de top și colaborări cu artiști precum Shakira,…

Cea mai mare cursă caritabilă din lume – Race for the Cure Roma, ediția a 25-a

Mihaela Geoană și Boardul Fundației Renașterea, cu sprijinul Ambasadei României în Italia au format echipa României la cea…

Horoscopul săptămânii 13-19 mai 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă previziunile astrale ale săptămânii 13-19 mai 2024. Berbec Interesante zile pentru relațiile sentimentale…

10 cărți de luat în vacanță

Cum care vacanță? În cea de primăvară, în vacanța de vară pe plajă, în orice weekend break pe…

Aniversare la Eurovision- 50 de ani de când ABBA a câștigat concursul

Fanii Eurovision sunt în delir de când formația ABBA a lăsat de înțeles că va reveni pe scenă…