Adriana Moscu ∙ March 25, 2020 ∙ 16 min read

Află cum se descurcă o mamă cu patru copii în vremea Coronavirusului. Va mai pleca vreodată Nicoleta cu rulota prin toată lumea, ca până acum?

 

Interviu de Adriana Moscu

Fotografii dn arhiva personală

Nicoleta Ionescu este mama a patru copii, are o afacere upcycling cu hăinuțe haioase și, în urmă cu șase ani, a dat aglomerația Bucureștiului pe liniștea Râșnovului. Despre viața în natură pe vremea Coronavirusului, și despre călătoriile cu rulota, împreună cu toată familia, prin Europa, în interviul de mai jos.

Mamă de 4 copii, soție, antreprenoare la Lilutesa. Cum te-ai defini, Nicoleta Ionescu? 

 Sunt o femeie norocoasă, cu o familie mare, cu visuri implinite și o viață fericită.

 

Când ne-am cunoscut, de-abia apăruse “Dragonul”, cel de-al treilea copil al vostru. Spuneai că, deși vă era destul de greu și cu doi copii, nașterea celui mic a fost cel mai bun lucru care vi se putea întâmpla. Mi-ai spus că Nicolas a unit familia și că vă simțeați împliniți. Peste doar câțiva ani, la împlinirea asta s-a mai adăugat una – și așa a apărut cea mai tânără membră a familiei voastre. Cum ați luat această decizie?

 Deciziile astea s-au luat singure. La fel ca fratele ei, cea mică a ales să vină în această familie și noi am fost uimiți și fericiți să o primim. Luasem, de mult, decizia de a mai adopta o fetiță. Toți copiii își mai doreau o soră. Dispariția bunicii mele și ultima discuție cu ea au făcut ca surioara să fie trimisă de un înger.

 

Cum s-a schimbat viața voastră după patru copii? Ce au spus cei din jur? Cum te ajută ceilalți copii, care acum sunt mai mari?

Viața nu ni s-a schimbat prea mult cu al patrulea. Mai râdem uneori și zicem că este ca la sport: cu cât te antrenezi mai mult, cu atât îți iese mai ușor. Acum am ajutoare mai multe, noi avem experiența necesară și am învățat să nu avem așteptări mari, ca să nu apară nici frustrările pe măsură. Copiii sunt de mare ajutor, bebelușa are cu cine să se joace. Când era mai mică o plimbau grijulii, ba chiar o supravegheau când simțeam nevoia să mă odihnesc sau când munceam. E adevărat că nu rezistă mai mult de 15-30 de minute, dar mă mulțumesc cu orice primesc.

 

Micuții tăi sunt diferiți ca personalitate? Cum l-ai descrie pe fiecare în parte?

Ooh chiar sunt diferiți! Pornind cu sarcinile și nașterile lor și apoi, după ce am început să îi cunoaștem, am realizat că ei sunt identități diferite și încă ne străduim să îi cunoaștem mai bine

Îl avem pe Lilu, cel mare și aproape adolescent care va face 13 ani în curând, autodidact, încăpățânat, pasionat, darnic, învață doar ce îi place, actor talentat, bucătar priceput, cu un simț al dreptății și al orientarii în spațiu foarte dezvoltat.

Apoi este Tesa, o mică fetiță-domnișoară de aproape 11 ani, artistă, îndemânatică, dansatoare, empatică, grijulie, destul de puternică să își depășească propriile frici, responsabilă, stângacea familiei, perfecționistă, gurmandă.

Dragonul Nicolas se apropie de 8 ani și ne fascinează cu cât de bine face orice își propune. Este haios, sportiv, muzician, matematician, blând, dar puternic, iubitor de animale și atent la ceilalți.

Mezina Enia este hotărâtă, glumeață, mâncăcioasă, cântă și dansează.

Am văzut, în timp, cum aceleași informații erau primite diferit, dar ce ne bucură este că anumite valori transmise se regăsesc la toți.

 

 Există gelozii între ei? Cum le gestionezi?

 Normal! Atunci când a apărut numărul 3, cel mare, care până atunci era cel mai grijuliu cu sora lui, s-a transformat și a revărsat toată gelozia pe ea. Își împart teritorii, dragoste, certuri și picioare uneori. Până nu devine periculos încercăm să nu intervenim. În același timp, îi apreciem pe fiecare și le subliniem cât de importanți sunt pentru noi. Împreună fac echipă bună și la școală își poartă de grijă.

 

În urmă cu ceva ani, v-ați mutat din București, la Râșnov. Cum ați luat această hotărâre? 

După ce am călătorit, am realizat că puii noștri erau cei mai fericiți în natură și am hotărât să ne mutăm undeva unde să fim aproape de pădure și de munți. Ne plăcea zona Brașovului și am căutat împrejur. După aproape 6 ani aici, am ajuns la concluzia că Râșnovul ne-a chemat. Ne-am integrat foarte bine aici și ne-am implicat în comunitate. Pentru viața noastră complicată cu atâția copii, acesta a fost orășelul perfect.

Cât de greu v-a fost cu procesul de mutare? Când a fost gata casa?

Ne-am hotărât să ne mutăm când cel mare intra în clasa I. Așa că am stabilit să ne mutăm în chirie la începutul anului școlar. Asta se întâmpla în septembrie 2014. Mai interesant a fost că Bogdan (n. red.: soțul Nicoletei) muncea atunci la un proiect la Arad, așa că m-am mutat singură cu cei trei copii. Îmi luasem o săptămână să rezolv transferul la școală și înscrierea la grădiniță. Am rezolvat totul în două ore și nu îmi venea să cred.

Casa noastră ÎNCĂ nu este gata! Bogdan a început să muncească singur la ea în 2015. Este construită de noi cu ajutorul prietenilor și voluntarilor, din materiale naturale și reciclate. Asta o face locuibilă de mai bine de doi ani, dar e “work in progress”. Avantajul este că e o călătorie frumoasă în care ne-am făcut mulți prieteni, în care copiii au învățat să picteze, văruiască, să facă mozaic sau să recicleze diverse.

 

Care sunt avantajele deciziei luate, acum, că totul s-a așezat? 

Avantajul mutatului într-un oraș mic l-am descoperit după prima lună de locuit aici, când ne-am dus în weekend în capitală și am realizat cât de mult timp pierdeam din viață stând în mașină… apoi aici, deși avem un program plin, apucăm să facem mai multe, ajungem în 5-10 minute oriunde în oraș, copiii pot veni singuri de la școală sau să meargă cu bicicleta la diverse activități.

 

Îți lipsește ceva din viața în Capitală? 

Nu. Datorită afacerii mele, venim destul de des în weekend și încercăm să ne întâlnim cu prietenii, să mergem la un film sau la mall. Iar în zonă avem trei festivaluri culturale, unul pentru copii, cel de la Cristian și cel de film și istorii de la Râșnov, așa că vara ne asigurăm nevoia de cultură. Din 2017 suntem și voluntari la festivalurile locale.

 

Cine te ajută acum cu cei mici?

În 90% din timp suntem doar eu și soțul meu, Bogdan. Când suntem prea ocupați sau depășiți de programul încărcat, sau când Bogdan are proiecte departe de casă, bunicii ne sar în ajutor.

 

Apariția celui de-al patrulea copil a pus o lumină absolut specială pe chipul tău. Radiezi. Care este secretul? 

 

Am ajuns la maturitatea necesară (41 de ani), la care am învățat să mă iubesc și să îmi iubesc viața. Fiecare copil m-a învățat ceva și mi-a dat puteri noi. Cred că și genele moștenite de la părinți ajută! Nopțile nedormite mai puțin, așa ca anul ăsta a fost anul în care am început să mă uit mai des în oglindă și să mă îngrijesc mai mult.

 

Cât de greu încercat este bugetul unei familii așa de numeroase? Ce faceți voi doi pentru a vă asigura traiul zilnic? 

Am învățat să nu risipim, să nu cumpărăm mai mult decât necesar, să reciclăm, să călătorim ieftin, să mâncăm local și sănătos. Afacerea mea cu Lilutesa, crescută de aproape 10 ani și munca soțului de designer și scenograf, faptul că ne implicăm și în proiecte locale și că nu ne-a fost niciodată frică de muncă, dar și susținerea familiei ne fac să ducem un trai echilibrat.

 

Ce trucuri găsiți pentru a raționaliza și economisi resursele?

Se poate zice că suntem la modă zilele astea, dar noi credem în sustenabilitate, cumpărat local, reciclare, fără risipă de mâncare, cumpărat din talciocuri sau second hand. Avem vecinii care ne sunt furnizori de ouă, lapte, brânză și o dată pe an cumpărăm carne de porc și vită. Încercăm să gătim foarte mult și să ne bucurăm de ce ne oferă natura. Perioada asta ne bucurăm de urzicile care cresc pe lângă gard, urmează leurda în pădure și cât de curând ceva de prin gradină. Casa noastră este off grid (n. red.: este prevăzută cu un sistem cu panouri solare fotovoltaice), deci am învățat să folosim resursele cumpătat, având energie de la soare, căldură de la lemne și apă din pământ.

 

Știu că backgroundul tău e unul economic. Cu mulți ani în urmă, ai renunțat la jobul stabil pentru a trece la antreprenoriat. Spune-ne mai multe despre mică ta afacere, Lilutesa, cum ți-ai descoperit pasiunea de a meșteri haine, procesul de producție, participarea la târguri, despre clienții tăi.

Am terminat Turismul la ASE și am fost angajată doar patru luni, pornind apoi aventura antreprenoriatului cu o galerie de artă și cafenea în orașul natal. Când am devenit mamă a treia oară, ne-am hotărât să vindem afacerea. Atunci când Tesa împlinise un an, am primit două rochițe frumoase de la o prietenă talentată, care făcea scenografie și costume. Îmi spunea că e pasionată să facă hăinuțe dar nu știe să le vândă. Atunci, am hotărât să încercăm să facem ceva împreună, ea să creeze și eu să vând. Așa a apărut Lilutesa. După un singur târg, am rămas singură, proiectele prietenei fiind multe si mai importante. Așa am ajuns să caut croitorese și să încep să gândesc singură modele. Afacerea este una mică, am trei fete talentate care muncesc la ele acasă (zilele astea iar suntem la modă!), după modelele gândite de mine. Să zicem că eu sunt toate departamentele, în afară de cel de cusut. La început, învățam și îmi făceam promovare online după ce culcam copiii, am muncit primii ani doar în schimbul 3.

Clienții mei sunt oameni deschiși la nou, veseli, colorați și responsabili cu mediul. Târgurile micuțe și festivalurile cu oameni creativi au fost cele în care ne-a plăcut cel mai mult și în care ne-am găsit publicul. Copiii mei își sărbătoresc ziua în festivaluri ca Femei pe mătăsari sau Street delivery. Am deja o generație de copii care a crescut în hăinuțele Lilutesa. Am reușit să îmi fac un stil aparte, clienții mei fiind remarcați ușor oriunde se duc. Avem clienți inclusiv în afara țării, am vândut în Germania, SUA, Anglia, unde oricum stilul upcycling este mai cunoscut și mai apreciat.

 

Cum vă afectează pandemia de Coronavirus? Cum vă adaptați?

Deocamdată, ne-a afectat că am autoizolat copilul cel mare cu tatăl lui în casa din pădure, iar noi cu bunica stăm în oraș, unde avem și atelierul cu hăinuțe. Și asta pentru că el s-a întors din Germania dintr-un proiect cu școala și noi nu am vrut să riscăm, chiar dacă nu ni s-a impus nimic când au venit în țară. De adaptat ne adaptăm ușor, pentru că toată viața noastră am ieșit din zona de confort de multe ori.

Avantajele sunt că nu mai alergăm la „n” activități, iar tatăl și adolescentul au două săptămâni de conectare. Ba chiar Bogdan a început să și scrie zilnic pe blogul părăsit, Viața pe îndelete. Suntem norocoși să avem curte și natură aproape, iar copiii au cum să iasă la aer liber fără să se întâlnească cu alți oameni.

Altă parte plină a paharului este asta legată de natură, care își mai vindecă rănile făcute de oameni.

 

Ce strategii de supraviețuire ai? Cum ar putea oamenii să ajute micii întreprinzători să subziste/reziste până trece criză?

Pff! Nu am strategii. Mă rog ca rezervele firmei și ale noastre, ca familie, să ne ajungă, și că ce va urma să nu ne îngroape pe toți. Este extrem de important să înțelegem după asta că #buylocal, #foodwaste sau #sustenabilitate nu sunt simple lozinci, ci modul de viață pe care ar trebui să ni-l asumăm cât mai mulți. E important ca fiecare să încerce să susțină micii producători și să nu revenim la obiceiurile distructive.

E o perioadă în care îndemnul este clar: Better safe than sorry, Stai acasă dacă îți pasă etc. Sunt evidente avantajele traiului departe de marile aglomerații urbane, la munte, în aer liber. Totuși, chiar și așa, copiii trebuie organizați, nu pot fi lăsăți de capul lor. Voi ce activități aveți în perioada asta? Cum se joacă? Au reușit să se adapteze “libertății” care pare totală? Cum îi convingi să-și facă temele? 

Copiii au teme date de la școală pe care și le fac la fel de asumat ca atunci când mergeau la școală. Bine, unii mai cu revoltă, unii mai responsabil, dar în final le fac. Libertate totală nu au avut și nici nu au, pentru că le ghidăm programul și îl negociem împreună. Nu am intrat în goana asta după zeci de activități online, pentru că ei se joacă foarte bine împreună. Fac mult sport, pictează, creează, uneori fac poze pentru mine, cel mare face mișcare cu tatăl lui, gătesc, grădinăresc, vopsesc și văd filme.

 

Să ne îndepărtăm puțin de perioada tumultoasă din prezent. Te invit să rememorezi zilele în care erați nomazi cu acte în regulă. Cum și când s-a născut pasiunea voastră pentru a vedea lumea din mersul autorulotei?

Ideea călătoritului i-a trăznit lui Bogdan pe când eram însărcinată cu “dragonul” nostru. A aruncat o idee pe Facebook, cum ar fi să îți iei lumea în cap cu o rulotă și familia. A avut o grămadă de doritori și visători și apoi au mai fost prieteni care au visat până în ultima clipă că vor pleca cu noi. Într-un final, pe 23 martie 2013, plecam cu rulota, plecam la drum cu un copil de 5 ani și jumătate, unul de 3 ani și jumătate și un bebe de opt luni, în cea mai tare aventură a noastră. Am călătorit opt luni prin Europa, căutând Viața pe îndelete. Am cunoscut călători și comunități de oameni liberi, ne-am cunoscut copiii mai bine și ne-am sudat ca familie. Ne-am făcut prieteni peste tot prin Europa, am prins curaj să ne mutăm la munte și să primim și noi călători, la rândul nostru.

 

Ce presupune o astfel de călătorie cu copiii? Cum v-ați organizat, planificat?

Am plănuit și ne-am organizat cu câteva luni înainte. Cel mai greu a fost să bag cele necesare unei familii cu cinci persoane în rulotă. Trebuia să ne ajungă un an. Obișnuiti cu o casă mare, mi-a luat câteva săptamâni să găsesc formula încăpătoare, fiecare avea un dulap mic pentru haine, iar copiii – două sertare cu jucării mici și culori. Mâncare ne luam pentru câteva zile. Această călătorie ne-a învățat cât de puțin ne trebuie ca să fim fericiți. Bogdan a organizat rulota și traseul, dar pe drum am tot schimbat programul, în funcție de ce găseam pe drum. Habar nu aveam ce ne așteaptă. Planurile se schimbau zilnic. Am învățat să ne adaptăm, să nu avem așteptări și să ne bucurăm de călătorie, că destinația nu este cea mai importantă, ci toate experiențele trăite.

 

De câte ori ați plecat cu rulota? Ce ați văzut pe drum?

Am vizitat împreună 18 țări europene. De atunci, plecăm de fiecare dată când avem ocazia. Ba chiar cea mică a a mers la Legoland, în Germania la două luni. Nu ne dăm în lături de la nicio ocazie de a evada și a avea noi aventuri, Bogdan chiar visează la Africa și Asia, iar eu la Americi.

 

 Cum au reacționat copiii? 

La început, Lilu era cel mai mare și a învățat să se orienteze, iar până la sfârșitul călătoriei conversa în engleză destul de ușor, Tesa era cea care împăca lumea și învăța să se adapteze schimbărilor, Nicolas a fost cel mai apreciat bebeluș care a învățat să meargă alergând. Sunt toți iubitori de călătorii și de aventuri. Pentru copii este destul de ușor dacă le sunt ascultate nevoile și părinții le sunt aproape.

 

Care sunt cele mai frumoase amintiri?

Avem foarte multe amintiri frumoase. De la prietenii făcuți pe drum, care ne-au întors vizita, la aniversarea de patru ani a Tesei, serbată într-un camping în Olanda, cu peste 100 de călători care i-au cântat “La mulți ani” în trei limbi, la primii pași ai lui Nicolas de ziua tatălui său, în Belgia, la plimbat prin Praga 15 km pe jos cu patru copii care, la final, erau încă veseli și energici.

 

Dar întâmplările mai puțin fericite? 

Am trecut prin pierdut copil în Viena sau Antwerp, la entorsă de picior în Germania pentru mine, la mașină care a trecut prea aproape de căruciorul cu bebeluș. Sperieturi care ne-au învățat să fim mai atenți și să ne bucurăm că suntem cu toții bine. 

 

Cum crezi că i-a schimbat și pregătit pentru viață pe cei mici asemenea experiențe?

Cred că au învățat să se adapteze, să fie primitori, să se bucure de natură și de oameni, să fie creativi și să aleagă să fie fericiți. Lilu visează să fie călător și să învețe să gătească diverse specialități.

 

După ce va trece toată această situație de criză, veți mai pleca vreodată la drum? 

Sperăm că această nebunie să treacă cu bine și să mai putem pleca de câte ori se va ivi ocazia. Lumea e mare, iar viața e frumoasa și merită trăită din plin.

Related Posts

„Colecționarii sunt la fel de interesanți precum artiștii. Toți au particularități și plăceri secrete” spun fondatoarele târgului de artă contemporană Rad Art Fair

Zeci de galerii, un parc de sculpturi și mii de vizitatori îndrăgostiți de artă; așa s-ar putea defini…

Vlad Huidu o ia la întrebări pe soția lui, Giulia

Cum arată o discuție tête-à-tête, între doi soți? Dar între doi soți celebri, care au și participat la…

Coffee Time! Interviu cu Maria Raluca Năvloiu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Dionysis Moustis, barista: „O cafea gustoasă are de-a face cu preferințele personale și cu experiența anterioară”

Dionysis Moustis este Coffee Capabilities Manager CEMEA Lavazza și ne povestește despre culisele competițiilor de barista, despre alegerile…

Acoustic Boyz: ”Cântăm pentru public, nu pentru noi”

Cum a ajuns o trupă formată din trei băieți de la Liceul de Muzică un adevărat fenomen în…

Modă cu impact social: C&A colaborează cu femeile artizan din India pentru o colecție cu broderii manuale

Când într-o mare de piese colorate pentru vară îți atrag atenția niște piese alb-negru, cu broderii superbe, lucrate…