Corespondență din Beirut. Anca Zaharia, expert Crucea Roșie: “Răbdare, «mâine» e un concept foarte larg”

În facultate, Anca Zaharia s-a îndrăgostit de dreptul internațional public. Așa a ajuns să lucreze pentru Crucea Roșie în misiuni umanitare, din Geneva, până în Beirut. Află cum se vede pandemia de coronavirus din Orientul Mijlociu profund.

Interviu de Adriana Moscu

Acolo unde politica eșuează, cuvintele s-ar putea să iasă învingătoare. Despre asta e vorba într-o misiune umanitară. Anca exersează zilnic un dans al frazelor potrivite, al diplomației meșteșugite. Pentru a salva vieți, pentru a le face cu o secundă mai bune, chiar și în plină criză pandemică.

Povestește-ne despre background-ul tău profesional, până la jobul de la Crucea Roșie. 

Cred că jobul m-a ales pe mine. Tot timpul am fost atrasă de ideea de echitate socială, fără să pot să o definesc în termenii ăștia. Când eram în școala primară îmi amintesc că am organizat o colectă de rechizite pentru orfelinatul din orașul meu, și aș fi vrut să organizez meditații cu copiii de acolo – în kind donation și inclusion projects le-aș numi acum. Colecta mi-a reușit, meditațiile nu. Procentul de implementare a visului – cam 50%.

Cum ai ajuns să lucrezi pentru Crucea Roșie? Ai venit tu spre ei, au venit ei spre tine?

Am ajuns să lucrez la Crucea Roșie cumva din întâmplare. Am făcut facultatea de Drept și recunosc că nu m-aș fi văzut deloc practicând dreptul civil/penal, dar când am dat de dreptul intrenațional public, m-am îndrăgostit complet. Iar orele de geopolitică mi se păreau insuficiente. Așa că am participat cu echipa facultății la o competiție internațională de Drept Internațional Umanitar – numit și dreptul războiului (bazat pe Convențiile de la Geneva). Competiția era organizată de Comitetul Internațional al Crucii Roșii (ICRC), ca o simulare a unei serii de situații în care joci diferite roluri și ești forțat să aplici dreptul războiului din diferite perspective: soldat, membru al unui grup armat non-statal, prizonier, reprezentant al unei organizații internaționale (UN de exemplu) sau reprezentant al Crucii Roșii. Concursul se desfășoară timp de o săptămâna zi și noapte și este extrem de intens și competitiv – participă echipe din întreaga lume, inclusiv academii militare, Harvard Law etc. Pe viață și pe moarte, aproape. Concursul ăsta mi-a schimbat viața. Când m-am întors, am început să fac voluntariat la Crucea Roșie Română și apoi am plecat să studiez Dreptul Umanitar la Geneva, unde am și lucrat în câteva organizații.

 La întoarcerea în România am avut ocazia să contribui la “internaționalizarea” Crucii Roșii Române și să punem bazele educației umanitare. Principiul educației umanitare e simplu: există reguli și în cele mai grele situații; pe timp de război nu lovi adversarul care e la pământ; ajutorul se acordă în funcție de nevoile cele mai presante etc. Deci și pe timp de pace ar fi bine să respectăm regulile transpuse în cadrul acesta. Practic, educația umanitară permite tinerilor să evalueze și să interpreteze evenimente din viața cotidiană dintr-o perspectiva umanitară, aplicând principii și valori umanitare și îi inspiră să acționeze în spirit voluntar, în primul rând pentru binele comunității lor.

 Ai lucrat în Geneva, acum la Beirut. Cum a fost fiecare dintre experiențe?

Da, de fapt, în decursul a șase ani, am lucrat în trei țări: Ungaria, Elveția și acum în Liban. Și fiecare experiență a fost extrem de diferită de cealaltă, cu atâtea învățături din fiecare și atâția oameni întâlniți pe drum. Cred că asta e partea cea mai frumoasă a jobului meu – am oportunitatea să întâlnesc și să muncesc cu oameni din culturi extrem de diferite și trebuie să înțeleg de unde vin că să pot să mă armonizez cu ei și să putem munci împreună. Iar Crucea Roșie e o familie globală – te întâlnești în țara “X” cu oameni cu care ai muncit în țara “Y” acum “Z” ani. E incredibil să simți că oriunde te duci ești, cumva, acasă.

 În Ungaria am lucrat pentru criza din Ucraina din 2014 și apoi pentru inundațiile din Balcani. Pentru Ucraina am lansat un apel internațional pentru fonduri, în cazul deplasării masive a populației. În contextul respectiv, tot ce era legat de Ucraina era foarte sensibil și putea fi interpretat și politizat – “fiecare cuvânt contează” a fost lecția mea de acolo.

 Și, odată ce am prins gustul “jocului cu cuvinte”, în Elveția am lucrat în domeniul diplomației umanitare. Am coordonat două Conferințe Internaționale care reunesc, o dată la patru ani, toate Crucile Roșii/Semilunile Roșii din lume (192 de organizații) cu toate Statele semnatare ale Convențiilor de la Geneva (196), pentru a discuta și a lua decizii (numite rezoluții) în scopul de a facilita munca umanitară.

De exemplu, la conferința din decembrie 2019 a fost adoptată o rezoluție care vizează exact prevenirea și combaterea epidemiilor și pandemiilor. Statele și-au asumat obligația de a colabora cu organizațiile de Cruce Roșie/Semiluna Roșie pentru a preveni epidemiile/pandemiile, de a facilita muncă organizațiilor, și de a le finanța pentru a suplimenta eforturile autorităților. Timp de un an și jumătate am negociat fiecare cuvânt din rezoluția respectivă și cât de relevantă s-a dovedit la mai puțin de o lună după Conferință! Rezoluția asta a ghidat în ultimele luni negocierea rolului multor organizații de Cruce Roșie și Semilună Roșie în coordonarea răspunsului național la C–19 din ianuarie, încoace. Faptul că pot să contribui la o schimbare pozitivă în lume mă face să continuu, chiar dacă negocierile astea internaționale nu prezintă adesea ocazii așa concrete de implementare.

Unul dintre taskurile mele în GVA a avut de-a face și cu colaborarea în domeniul umanitar dintre Israel și Palestina – unul dintre cele mai complexe contexte politice din zilele noastre. (De aici și dorința de a lucra în Orientul Mijlociu.) Am văzut cum trăiesc oamenii în Gaza, în Hebron H2, dar și în Sderot.

În Elveția a rămas ceva din inima mea, recunosc. Acolo simt că mă identific cel mai bine cu locul, cu oamenii, cultura, geografía, cu valorile societății.

Din ianuarie, când m-am mutat aici, până acum, în Orientul Mijlociu și Africa de Nord (MENA) am învățat câteva lucruri: răbdare – “mâine” e un concept foarte larg care poate însemna zile sau săptămâni, uneori. Moderație – de la mâncare la împărtășirea de povești cu conducătorii de taxiuri. Am redescoperit din altă perspectivă atenția pentru aparențe care îmi este foarte familiară din România și de care am fugit către Geneva (canton calvinist, deci cu o cultură care valorizează simplitatea).

Beirutul îmi aduce aminte foarte tare de București – cu oameni extrem de binevoitori și vorbăreți, mixul de arhitectură veche și nouă/nebună, inegalitatea socială vizibilă și viața vibrantă a orașului. În Beirut sunt complet îndrăgostită de apusurile de soare pe mare, care par pictate de Mark Rothko.

 Ce presupune jobul tău acum? 

Jobul meu acum e mai concret și presupune finanțarea activităților umanitare în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord (17 țări) și stabilirea sau consolidarea  parteneriatelor cu alte organizații – agențiile ONU de exemplu, sau cu instituții financiare – Banca Mondială, Islamic Development Bank etc. Și mai am în portofoliu și consolidarea capacităților de strângere de fonduri ale organizațiilor de Cruce Roșie/Semilună Roșie din cele 17 țări.  Asta pentru că jobul nostru în criză începe cu planificarea activităților de răspuns dar și cu planificarea “exitului”. Obiectivul pe care îl avem mereu în minte ca internaționali e să lăsăm în urmă o organizație națională mai puternică decât atunci când am venit.

Și fiecare țară are un context foarte diferit, în care organizația locală de Semiluna Roșie/Cruce Roșie trebuie să acționeze și să își mențină independența și neutralitatea.

În Yemen există cea mai mare criză umanitară și unde 14 milioane de oameni sunt în pericol de foamete și există focare repetate de holeră; accesul în Yemen este foarte restrâns pentru organizațiile internaționale, ceea ce face că Semiluna Roșie Yemenită să fie partenerul preferat pentru a implementa programe de sănătate, de salubrizare etc.

În Siria există un conflict din 2011 care a afectat semnificativ și toate țările din jur – Iordania, Liban, Turcia –, toate găzduind milioane de refugiați. În Siria, Semiluna Roșie Siriană e cea mai de încredere organizație umanitară din țară care asigură distribuirea ajurorului umanitar către cele mai vulnerabile persoane pe întreg teritoriul țării, în teritorii sub controlul guvernului sau ale altor grupări armate.

În Libia, în plus față de populația locală care este extrem de afectată de conflict, există un număr ridicat de migranți veniți din tot restul Africii, care stau în centre de detenție supraaglomerate și fără acces adecvat la toalete și stații de spălat pe mâini sau la servicii medicale. Semiluna Roșie Libiană lucrează cu ambele categorii – cu populația locală și cu migranțîi.

În patru dintre țările din regiune există sancțiuni internaționale care îngreunează ajutorul umanitar – fie pentru că băncile au procese foarte restrictive pentru transferul de fonduri, fie pentru că procesele birocratice de vămuire sunt extrem de îndelungate. Astfel că persoane care suferă de cancer sunt nevoite să întrerupă tratamentul din lipsa medicamentelor, sau piese de schimb pentru ambulanțe sau elicoptere nu ajung la timp pentru că acestea să funcționeze constant.

Iar pe de altă parte, avem organizațiile de Semilună Roșie din Golf care sunt foarte prospere și finanțează activități umanitare în afara țărilor lor.

 Cum s-au schimbat prioritățile la job odată cu izbucnirea pandemiei de coronavirus?

Jobul meu actual a fost subsumat complet eforturilor de finanțare a răspunsului la C–19 în regiune – de la a produce materiale care rezumă planul de răspuns al organizațiilor de Cruce Roșie/Semilună Roșie, la negocieri pentru finanțare cu donatori din mediul privat sau cu diferite guverne, la explorarea surselor de finanțare potențială pentru cele 17 organizații, și enorm de multă muncă de coordonare în răspunsul la criza asta extraordinară care a afectat tot globul.

Apelul nostru internațional s-a relansat joi, 28 mai, cu obiectivul de a strânge 1,2 miliarde de franci elvețieni la nivel global.

Cum îți desfășori acum activitățile?

În majoritatea timpului lucrez de acasă, că toată lumea, în teleconferințe până seara târziu și fără multe weekenduri. Ca fundraiser am văzut și o “oportunitate” în situația asta – mi-a dat ocazia să abordez donatori noi sau instituții foarte greu de pătruns, având un motiv extrem de real și urgent – răspunsul la C–19 și rolul particular al organizațiilor de Cruce Roșie/Semilună Roșie ca “frontline responder” în țările lor.

Care e stiuația în Beirut? Cum decurge pandemia? Cum se comportă oamenii? Ce măsuri au luat autoritățile?

În Liban e destul de complicat – criza asta vine pe fondul răzvrătirilor civice începute anul trecut și pe fondul unei masive crize economice. Asta într-o țară care este încă extrem de afectată de sectarianism, poartă urmele războiului civil între creștini și musulmani și are un sistem sanitar extrem de slab.

 Autoritățile au luat măsuri extrem de restrictive foarte devreme așa că numărul cazurilor de contaminare este relativ mic, la fel și procentul de mortalitate. Iar armata a fost cea care a aplicat restricțiile. 

Școlile s-au închis și educația se face online. Din păcate, Internetul e extrem de slab și de scump. Ceea ce va da naștere din nou la inegalități sociale între copii care au acces la hrană și educație și cei care nu au aceleași oportunități. Și la asta se adaugă și faptul că, de obicei, violența domestică și violența asupra copiilor crește exponențial în timpul crizelor.

Totul în condițiile în care în regiunea asta există deja o serie de vulnerabilități din cauza conflictelor prelungite. Reziliența oamenilor e deja întinsă la maximum. Oamenii care muncesc ca zilieri nu au cum să stea acasă în izolare când au nevoie să hrănească o familie numeroasă. Refugiații și persoanele care trăiesc în tabere de refugiați sau în așezăminte informale (slums) nu au cum să se izoleze nici ei – deci pericolul de contaminare este extrem de ridicat. Mesajele de promovare a igienei trebuie să fie traduse în nenumărate limbi că să fie înțelese de migranți și trebuie să fie adaptate cultural. Crucea Roșie Libaneză are un serviciu de ambulanță de urgență căreia, dacă înainte îi lua 7 minute că să ajungă la un caz, acum îi trebuie 45 de minute, pentru ca voluntarii să aibă timp să se echipeze și să intervină în siguranță.

 Ce ai voie și ce nu ai voie să faci în această perioadă aici?

Ca și în România – aici nu am avut voie să ieșim decât la farmacie sau la supermarket, dar până în orele 18. Datorită rolului Crucii Roșii în răspunsul la COVID–19, noi am avut parte de excepții acordate de Guvern, ceea ce a însemnat că am putut să mergem la birou în cazuri extrem de bine motivate.

 De ce anume îți e cel mai dor din vremurile fără restricții?

Mi-e dor de orașul ăsta vibrant și de oamenii care au speranța că va fi mai bine și care își dau toată silința ca țara asta să meargă mai bine. Acum aici e totul destul de posomorât, mai ales din cauza crizei economice. Și aud foarte mulți oameni de vârsta mea și mai tineri care au încetat să spere și intenționează să plece sau să își mute afacerile în altă țară. Și asta îmi aduce aminte de România.

Și mi-e dor să merg în misiuni și să cunosc voluntarii și stafful care lucrează la organizațiile locale. Aș vrea să ajung cât mai curând în Siria și în Yemen, să îi revăd pe colegii noștri de acolo, să înțeleg cu ce se confruntă și să pot să îi reprezint cu atât mai convingător.

Ce o să faci prima oară când o să poți călători și o să te poți mișca liber? 

O să mă gândesc de două ori până să călătoresc în afară țării. Cred că e datoria mea să fiu ceva mai responsabilă și să nu fiu un factor care e posibil să răspândească virusul. Și așa o să am timp să descopăr țara asta minunată – unde poți face ski la munte dimineața și să stai la plajă la mare în după-amiază aceleiași zile.

Care e situația în Crucea Roșie acum? 

Crucea Roșie a primit susținere (financiară) extrem de importantă din partea Guvernelor și a mediului privat, care au recunoscut astfel rolul primordial al organizațiilor de Cruce Roșie sau Semilună Roșie și implicit al voluntarilor prin care noi lucrăm în combaterea virusului. 

 

Foto: arhiva personală