Andreea Leta ∙ May 29, 2020 ∙ 3 min read

1 iunie este după colț, așa că am făcut o selecție ale celor mai cool piese vestimentare pentru copii, din vara aceasta. Fie că vrei să le reînnoiești garderoba, fie că vrei să îi surprinzi cu un mic cadou de ziua lor, iată ce am descoperit atât la brandurile românești, cât și la cele internaționale. 

1 iunie este în câteva zile, așa că dacă ai unul sau mai mulți pitici preferați, acum este momentul să te orientezi fie spre un mic cadou, fie spre câteva piese prin care să reînnoiești micuța garderobă. Ne-am îndreptat atenția spre brandurile românești pentru copii, care ne-au impresionat cu piesele propuse pentru vara acestui an. Chiar dacă traversăm o perioadă mai ciudată, nu înseamnă că joaca în aer liber, vacanța la bunici sau picnicurile în familie trebuie să aibă de suferit. Iar pentru toate aceste activități, cei mici au nevoie de cele mai cool piese vestimentare. 

Astfel, am făcut o selecție de câteva piese. Pentru fete, am observat că, în gama cromatică, preferatele sunt nuanțele calde de maro, beige, galben, roz pudrat sau prăfuit, albul și negrul. În ceea ce privește materialele, rochiile lungi din pânză topită sau sarafanele din in, sunt printre piesele care nu le vor putea lipsi din garderobă. 

Rochie Ninina, 250 lei

Rochie Fici+Mimi, 152 lei

Rochie Cajuki, 323 lei

Maiou Bubu Mic, 65 lei

Sarafan Salopetit, preț la cerere

Pantofi Livie&Luca, Pantofiori Veseli, 269 lei

Pentru băieți, selecția culorilor rămâne, de asemenea, în zona nuanțelor de pământ, a griurilor, marourilor, completate de variante închise de verde, cum ar fi verdele de pădure. Croielile ample sunt printre preferatele designerilor, care au optat și în cazul băieților pentru materiale precum inul sau bumbacul. 

Cămașă Tiny Turtle, preț la cerere

Pantaloni Fici+Mimi, 74 lei

Tricou Funky Kids, 60 lei

Salopetă Mokofun, 110 lei

Cizme Părinți Urbani, 150 lei

Teniși Diminutive sneakers, 120 lei

Cel mai cool este că majoritatea designerilor români pentru copii au ales să folosească cele mai bune materiale, cum ar fi bumbacul organic, pânza sau inul, care nu sunt doar extrem de plăcute și confortabile, ci înseplinesc și cerința sustenabilității, despre care ne-ai tot auzit vorbind. Pe site-urile mai multor astfel de branduri poți găsi și informații privind acest aspect și multe altele care însoțesc fiecare produs. 

Foto: PR

Related Posts

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Outfits of the week: Cele mai cool ținute purtate de celebritățile internaționale

O nouă săptămână, o nouă serie de poze și un anotimp care pare că devine o provocare din…

Anya Taylor-Joy, Diane Kruger și Naomi Watts, printre vedetele de la cea mai recentă prezentare Dior

Cea mai recentă colecție a casei de modă Dior, pentru sezonul toamnă 2024, a fost prezentată la Brooklyn…

Un nou magazin Victoria’s Secret te așteaptă în Mega Mall, București, cu o nouă colecție: Body by Victoria

Veștile bune circulă repede! Iar primăvara aceasta avem încă un motiv de bucurie. Victoria’s Secret, liderul în retail…

Margot Robbie, Jessica Chastain, Olivia Wilde, strălucitoare la un eveniment dedicat științei

Numeroase vedete s-au grăbit să răspundă afirmativ invitației unui eveniment aparte, dedicat nu filmului sau modei, ci științei,…

Iutta și Muze Concept vă așteaptă la Alist Designers Boutique, toată luna aprilie (VIDEO)

Alist Designers boutique găzduiește acum două branduri care îți vor readuce zâmbetul pe buze prin detaliile ce definesc…

Roberto Cavalli a încetat din viață la 83 de ani

Roberto Cavalli a încetat din viață seara trecută, la 83 de ani. Desginer vestimentar și inventator al unei…

Cele mai apreciate prezențe de la Fashion Trust US Awards

Vedetele nu spun niciodată nu unei invitații la un eveniment de fashion și acceptă orice ocazie prin care…

Noua colecție Spring Edit disponibilă la CCC

Lasă-te fermecat de colecția Spring Edit de la CCC! Descoperă pantofi și genți la modă de la brandurile…

Jennifer Lopez este mai senzuală ca oricând în cea mai recentă campanie Intimissimi

Jennifer Lopez surprinde din nou prin cea mai recentă campanie a brandului de lenjerie intimă, Intimissimi. Artista arată…