Psihologul Raluca Anton: Frica este un sentiment normal în această perioadă. Trebuie să învățăm că, pentru a ne fi bine fiecăruia dintre noi, trebuie să ne fie bine tuturor.

Este cea mai complicată perioadă a vieții noastre, când ne confruntăm cu ceva necunoscut nouă până acum. Raluca Anton, doctor în psihologie, psihoterapeut relațional IMAGO, și colega noastră de la LOVE Is Fun but Complicated, ne spune ce putem face pentru a trece cu bine peste starea de izolare și cum crede se va schimba viața noastră după pandemia de coronavirus.

 

Care sunt cele mai importante lucruri pe care ar trebuie să le știm în acest moment despre Coronavirus, din punct de vedere social și psihologic?

Pentru început aș porni de la ideea că dincolo de faptul că este un context care ne pune în pericol sănătatea fizică, ne pune în pericol și sănătatea emoțională pentru că mintea își da seama, tot mai mult, că sunt, de fapt, atât de puține lucruri pe care le poate controla. În plus, felul în care trebuie să facem față acestui virus ne pune într-un context social atât de atipic pe care mintea îl procesează ca fiind o pierdere a propriei vieți așa cum o știam până cu o lună în urmă. Astfel, reacția pe care creierul o are este similară cu cea pe care o are în context de doliu. Jonglăm cu stări de negare, furie, frică, tristețe și scopul ar fi să ajungem la acceptare și descoperirea unui sens personal când vine vorba de tot ce ni se întâmplă.

Cum putem să facem faţă stărilor de anxietate pe care unii dintre noi le simțim acum şi cum să suportăm mai uşor izolarea la domiciliu? 3 pași simpli.

1. Este esențial să învățăm să ne spunem că este o perioada care va trece, exact așa cum trec toate perioadele dificile din viață noastră.
2. Trebuie să ne ancorăm în singurele tipuri de control pe care le putem accesa. Dacă nu putem controla răspândirea generală a viruslui, putem să facem tot ce ține de noi pentru a ne proteja pe noi și pe cei apropiați nouă. Acesta poate fi un sens în sine.
3. Ancorarea în prezent, în “aici și acum”. Nu știm cum va fi mâine sau peste o săptămână de acum înainte, dar știm că azi sunt câteva lucruri pe care le pot face și care să îmi dea un sentiment de predictibilitate și control, chiar dacă nu sunt acele lucruri pe care le făceam în mod normal în viață pre-pandemie.

Ce îi sfătuiești pe care care mănâncă mai mult în perioada asta din cauza stresului? 

A mânca a fost mereu o metodă de auto alinare. Și are sens să fie așa pentru că mâncatul unui preparat care ne place foarte tare eliberează în creier, pentru o perioadă scurtă de timp, niște substanțe care produc o stare de bine. Problema pe care o avem este că reacția această nu durează o perioadă suficient de lungă și atunci, data viitoare când vom simți din nou emoții negative, există riscul să facem, din nou, același lucru pe care l-am făcut și anterior și ne-a oferit alinare – noi îi spunem în psihologie comfort food. Ce ne arată, însă, acest lucru este că ne este greu să stăm cu emoțiile noastre și nu știm ce să facem pentru a ne simți mai bine. Cred că pentru început, ar fi util să ne recunoaștem emoțiile și să învățăm să ne spunem că este natural ca acum să simțim această suferință și să ne dorim să obținem bună stare. Și poate nu este o problema atât de mare, dacă și asociem acest mâncat emoțional cu puțină mișcare care să ne țină, totuși, în formă.

Dar pe cei singuri, izolați la domiciliu?

Cât despre singurătate, cred că multora dintre cei singuri le este greu, dar știu, la fel de bine, și persoane care se bucură de faptul că, în sfârșit, se pot deconecta de la tăvălugul de contexte care le-a produs de-a lungul timpului oboseală și deconectare de sine și de cei din jur. Astfel, ei văd acest context ca fiind un bun prilej de re-evaluare a întregii povești de viață. Astfel, cred că ține foarte mult de filtrul pe care îl folosim atunci când ne uităm la singurătatea din perioada de auto-izolare.

Cum să trecem cu vederea știrile negative citite pe social media?

Putem face asta numai printr-o igienă comportamentală. Din păcate, creierul nu poate “trece cu vedere” ceva ce are conotație negativă pentru că scopul unei părți importante din creier este să se protejeze. Creierul face asta și fără contexte de criză. Și acum, imaginați-vă în acest context social cât este de reactiv. Astfel, pentru a ne proteja, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să citim, într-un mod organizat, ceea ce găsim în mediile online, să avem grijă de cantitatea de timp petrecută pentru a citit știri și poate mai bine ar fi să ne ocupăm mintea cu alte comportamente care să producă, mai degrabă, o stare de bine decât să ne arate, tot mai mult, cât de puțin controlăm, de fapt, din toată această situație socială.

Ce facem cu frica de a fi infectați? Cum să o controlăm?

Nu o putem controla, dar o putem conștientiza și verbaliza. Putem spune: “mă tem pentru mine și pentru cei apropiați mie și îmi dau seama că cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru a-mi reduce această frică este să fac tot ce ține de mine pentru a ne păstra pe toți sănătoși”. Frica este un sentiment normal în această perioadă. Dacă ceea ce simțim, însă, este un nivel ridicat de frică pe care noi îl mai numim și anxietate, atunci, poate ar fi util să analizăm care este povestea acestei emoții. Sunt sigură că ea a călătorit cu noi pe parcursul vieții și nu este atât de nouă pentru mintea noastră.

Putem obține o stare de bine, în aceste condiții? Și cum să ne stingem dorul de părinți?

Nu știu dacă scopul ar fi să obținem o stare de bine, cât mai degrabă să trecem cu bine peste o perioada de încercări prin care nu am mai trecut până acum. Iar când vine vorba de dorul față de cei dragi, aici este momentul în care să învățăm că dorul poate avea și valențe pozitive și că dorul nu face decât să ne arate cât de importante sunt relațiile pentru noi și ne trage un semnal de alarmă pentru a avea grijă de ele pe termen lung, după ce vom trece prin toată această perioadă.

Ce activități/ sfaturi ai pentru cuplurile care petrec acum cel mai mult timp împreună? Dar pentru cei cu copii?

A petrece timp împreună atât de mult pe cât petrecem acum nu este ceva cu ce ne putem obișnui ușor. Până nu de mult, rutina zilnică ne spunea că petrecem împreună câteva ore pe zi, iar în cazul în care avem copii și acel timp era secvențiat. Acum este nevoie să jonglăm cu toate aceste roluri dintr-un spațiu mult mai mic decât cel în care ne desfășurăm activitatea înainte și toate acestea suprapuse peste un prag mai ridicat de emoții negative. Astfel, nu putem decât să fim îngăduitori cu noi înșine și unii cu ceilalți și poate nu ar trebui să avem activități atât de clare, cât să fim conștienți că și a sta împreună pe covor și a râde la un film poate să fie un bun mod de a conecta, a găti împreună, a face împreună treburi casnice. Nu e nevoie să ne reinventăm cu totul în toate rolurile pe care le avem de îndeplinit pentru că asta necesită efort și e o perioadă care va trece, dar este nevoie să învățăm să ne folosim de compasiune pentru a ne susține și relațiile în acest demers.

După această perioadă de izolare, cum crezi că va fi lumea?

Cred că pentru început vom fi mai activați și exaltați și vom umbla de colo-colo până când mintea își va intra într-un fel de normal care s-ar putea să fie diferit față de orice am știut până acum. Dar trebuie să mizăm pe flexibilitatea mentală și pe adaptabilitatea speciei umane de a trece peste contexte de criză și de a se replia pe noi structuri care, sunt sigură că ne vor duce în etape mai bune ale existenței noastre.

Din punct de vedere psihologic, care ar tb să fie lecția cea mai importantă cu care trebuie să rămână fiecare dintre noi?

Că relațiile sunt un lucru esențial în care trebuie să investim și nu doar să le luăm de-a gata, pentru că nu se știe niciodată când ajungem în contexte în care să nu mai putem petrece timp împreună așa cum o făceam în mod normal și o altă lecție ar fi că pentru a ne fi bine fiecăruia dintre noi, trebuie ne fie bine tuturor.