Adriana Moscu ∙ January 20, 2020 ∙ 2 min read

Se spune că o imagine face cât 1000 de cuvinte. În cazul lor, e vorba despre o imagine ilustrată. Își reprezintă lumea interioară și pe cea exterioară prin desen. Am stat de vorbă cu cinci ilustratoare românce despre cum și-au descoperit pasiunea, despre amprenta personală și colaborările de suflet.

Cristiana Radu

cristianaradu.com

“Mă inspiră un album de artă, lucrările unui alt ilustrator, o carte, o conversație, o plimbare, ori pur și simplu liniștea în fața unei cești de ceai 

Cum ți-ai descoperit pasiunea?

Ca mai toți copiii, am desenat de când am putut ține un creion în mână. Când eram mică, desenele reluau situații trăite sau puneau pe hârtie aventuri și prieteni care îmi lipseau în viața reală. Mai târziu, nevoia de a interpreta vizual ceea ce trăiam a luat forme diferite, dar a rămas constantă, la fel ca dorința de a rămâne în contact cu lumea poveștilor. Intersecția dintre cele două a dus la alegerea profesiei de ilustrator.

Ce te inspiră când te apuci de lucru?

Un album de artă, lucrările unui alt ilustrator, o carte, o conversație, o plimbare, ori pur și simplu liniștea în fața unei cești de ceai sunt toate elemente care pot chema “inspirația” – o nebuloasă de idei vizuale care prinde o formă definită pe măsură ce se așterne pe hârtie.

Ai tabieturi pe care trebuie să le respecți când creezi?

Înainte să încep lucrul propriu zis, intru încet, încet în atmosferă – pregătesc atelierul, potrivesc obiectele în raporturi armonioase unele cu altele, ascut creioanele, aduc apă proaspătă, umezesc acuarelele. E musai să fie liniște și, când încep să lucrez, să simt o căldură calmă coborând până în vârful degetelor.

Ce desenezi cu cea mai mare plăcere?

E binevenită orice propunere care are un subiect semnificativ, presupune o doză bună de imaginație și lasă o bună doză de libertate. Textul pe care îl ilustrez în acest moment, o poveste de Victoria Pătrașcu, are toate aceste ingrediente, plus personaje memorabile, cărora sper să le dau un chip pe măsură: un tramvai – balaur, blocuri-uriași, o fetiță cavaleră și un personaj foarte colorat, la propriu și la figurat.

Cum ți-ai descrie stilul?

Stilul folosit variază de la proiect la proiect, mulându-se pe nevoile fiecărei cărți/cerințe. Fac parte dintre ilustratorii care explorează continuu, sunt în continuă schimbare și arondare de noi teritorii grafice. Constantă cred că e împletirea dintre grafic și pictural, pendularea între un realism poetic și un decorativ care încearcă să evite descriptivul și să meargă spre simbolic. Pot transpare (sau nu) influențe diverse, de la manuscrisele miniate, pre/Renaștere sau Art Nouveau până la stampele japoneze.

Foto: arhiva personală

Related Posts

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…