Despre compasiune şi grija faţă de sine. Ce spune psihologul

Avem tendința să îi punem pe cei din jurul nostru pe primul loc, fie ca vorbim despre partenerii de viață, fie că vorbim despre copii sau prieteni. Avem tendința să fim mai atenți la nevoile lor decât la propriile noastre nevoi.

Este o tendință naturală a ființei umane, este ceea ce numim compasiune, adică acea emoție pe care o simțim ca răspuns la suferința celuilalt, motivând dorința de a ajuta fără a te gândi la vreo recompensă. Însă ce ne spune Dalai Lama în învățămintele sale? “Dacă nu te iubești pe tine, nu poți să îi iubești pe ceilalți. Nu vei fi capabil să îi iubești pe ceilalți. Dacă nu ai deloc compasiune pentru sine, nu poți să dezvolți compasiune pentru ceilalți.”

Așadar, totul pornește din interiorul nostru și nu este un proces ușor,  poate identificați în istoria de viață că ați fost crescuți de părinți care se sacrificau permanent pentru ceilalți sau că ni s-a spus că a avea grijă de sine înseamnă egoism, lene sau că pur și simplu nu merităm decât după ce îndeplinim anumite condiții.

 “Modul în care ne iubim pe noi înșine este modul în care îi învățăm pe ceilalți să ne iubească”- Rupi Kaur.

Pornind de la această frază, vă invit să parcurgem în interiorul nostru pentru a ne dezvolta grija față de sine prin compasiune față de noi. Primul obstacol este să demitizăm faptul că a avea grijă de sine înseamnă egoism și auto-compătimire.  Grija față de sine înseamnă grija față de minte și corp, acceptarea și recunoașterea emoțiilor pe care le trăim în momentul respectiv,  să ne putem opri atunci când ne simțim copleșiți, să știm care sunt nevoile noastre și că avem dreptul să ne ocupăm de ele, să devenim abili și sensibili față de ele, să ne dezvoltăm propriile practici și obiceiuri care ne ajută să facem față stresului, bolii sau diferitelor dificultăți.

Înseamnă că, pur și simplu, alicăm aceleași lucruri pe care le aplicăm în relație cu ceilalți, nouă înșine. Adică mai mutăm compasiunea față de ceilalți spre compasiunea față de sine, pentru a rezulta acea grijă față de sine.

Cel mai la îndemână “instrument” pe care îl avem și care devine un bun barometru emoțional este corpul nostru. Fără dar și poate el este singurul companion fidel care ne ajută și ne transmite semnale sincere atunci când noi suntem prea prinși în vârtejul cotidianului și nu ne dăm seama că nu am ținut cont de o nevoie de-a noastră sau, pur și simplu, nu ne-am oprit. Corpul nostru poartă tot: trecutul, prezentul și viitorul nostru – nicăieri nu o să găsim informațiile despre noi și emoțiile noastre mai bine decât în corpul nostru. Este cea mai valoroasă resursă la îndemâna noastră.

Doar trebuie din când în când, pe parcursul zilei chiar, să ne mai oprim, să inspirăm adânc și să fim atenți la corpul nostru și să îl conștientizăm: Ce ne transmite el? Ce simțim? O durere, o emoție, un fior doar? Tot din corp este conectat la mintea noastră.

Acesta ar fi primul pas, cel mai dificil de altfel. Relația cu corpul nostru și conștientizarea lui aduce altele în prim plan – este o relație de “dragoste în vremea holerei”. Inspirăm adânc – ne luăm în primire corpul prin conștienzarea a ceea ce ne transmite atunci și expirăm ca formă de eliberare a ceea ce simțim.

Următorul pas este acceptarea suferinței noastre, a emoțiilor care vin cu această suferință, este pasul pe care îl proiectez ca fiind “niște nori pe un cer senin de vară, nori care vin si pleacă”. Sintagma aceasta ne ajută să ne acceptăm acele emoții neplăcute, să ne acceptăm suferința, știind că luată în atenție și primită, va pleca, nu va rămâne acolo. Să ne identificăm și să ne normalizăm emoțiile pe care le simțim.

Ceea ce ne duce la următorul pas: la blândețe și bunătate. Adică, să ne identificăm ce ne spunem în momentele de la pașii anterior, ce fel de discurs avem cu noi înșine?  De regulă, identificăm acel discurc critic, de “ceartă” și să încercăm să îl transformăm spre un discurs de înțelegere și de acceptare a noastră, acum cum suntem noi și cu tot ceea ce simțim  în acel moment.

“Dacă compasiunea ta nu te include și pe tine, atunci este incompletă”- Buddha.

Articol realizat de Psiholog Diana Pop, Psylife