Monica Cismaru ∙ March 25, 2021 ∙ 3 min read

oscar

De azi într-o luna vor fi acordate Premiile Oscar, ediție la care e nominalizată și România în premieră, la două categorii – Cel mai bun documentar și Cel mai bun film străin, cu documentarul Colectiv, regizat de Alexander Nanau.

 

După ce incertitudinile legate de cea de-a 93-a ediție a Premiilor Oscar au planat asupra ceremoniei timp de un an, cu mai multe amânări, organizatorii au stabilit data la care vor fi acordate premiile Academiei Americane de Film. Acestea au loc pe 25 aprilie și vor fi transmise din mai multe locații, printre care și cea tradițională, Dolby Theatre, de pe Hollywood Boulevard, din Los Angeles.

La ediția specială de pandemie, nu vor avea loc transmisii online prin Zoom, ci va fi impusă prezența fizică la eveniment a nominalizaților și a însoțitorilor acestora, dar numărul e redus drastic din motivele evidente de siguranță.

oscar

Dacă multe alte gale de acordare de premii din industria muzicală și de film au fost derulate atât online cât și fizic, Premiile Oscar nu agreează prezența virtuală, iar nominalizații care nu vor putea lua parte la eveniment nu au opțiunea de a participa online.

oscar

Mai mult, organizatorii  le solicită participanților să acorde atenția și respectul cuvenit unei gale și să nu poarte haine comode, ci ținute de seară, iar dress-code-ul pentru anul acesta e ”Inspirațional și aspirațional”, din dorința de a menține spectrul de glamour al Hollywoodului, în ciuda atmosferei generale de austeritate.

Măsurile de siguranță impuse la fața locului vor fi foarte stricte, iar invitații vor fi supuși unor teste rapide Covid înainte de a interacționa, păstrând distanța necesară.

oscar

Și regulile de înscriere în cursa pentru Oscar au fost schimbate la ediția cu numărul 93, din cauză că cinematografele au stat mai mult închise pe parcursul anului. Astfel, le-a fost permisă intrarea în competiție și unor producții care nu au rulat cu public în cinematografe și care au fost disponibile pe platformele de Video On Demand.

Categoriile de Sound Mixing și de Sound Editing au fost contopite într-una singură, ca să nu mai existe confuzii.

Potrivit informațiilor vehiculate în presa americană, cea de-a 93-a ediție a Premiilor Oscar nu va mai avea un singur prezentator, ca până acum, ci vor fi probabil angajate mai multe gazde ale evenimentului, vedete care vor alterna între acordarea trofeelor câștigătorilor.

Iată nominalizările la cele mai importante categorii ale premiilor Oscar 2021

 

Cel mai bun film

The Father

Judas and the Black Messiah

Mank

Minari

Nomadland

Promising Young Woman

Sound of Metal

The Trial of the Chicago 7

Cel mai bun regizor

Thomas Vinterberg, “Another Round”

David Fincher, “Mank”

Lee Isaac Chung, “Minari”

Chloe Zhao, “Nomadland”

Emerald Fennell, “Promising Young Woman”

Cel mai bun actor în rol principal

Riz Ahmed, “Sound of Metal”

Chadwick Boseman, “Ma Rainey’s Black Bottom”

Anthony Hopkins, “The Father”

Gary Oldman, “Mank”

Steven Yeun, “Minari”

Cea mai bună actriță în rol principal

Viola Davis, “Ma Rainey’s Black Bottom”

Andra Day, “The United States vs. Billie Holiday”

Vanessa Kirby, “Pieces of a Woman”

Frances McDormand, “Nomadland”

Carey Mulligan, “Promising Young Woman”

Cel mai bun film străin

“Another Round” – Denmark

“Better Days” – Hong Kong

“Collective” – Romania

“The Man Who Sold His Skin” – Tunisia

Quo Vadis, Aida? – Bosnia and Herzegovina

Cel mai bun documentar

“Collective”

“Crip Camp”

“The Mole Agent”

“My Octopus Teacher”

“Time”

Cel mai bun scenariu original

“Judas and the Black Messiah”

“Minari”

“Promising Young Woman”

“Sound of Metal”

“The Trial of the Chicago 7”

 

Foto: Hepta

Related Posts

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…