Detaliile din dedesubturile vieții membrilor familiei regale britanice n-au fost niciodată mai dezbătute și căutate ca acum, nici măcar când a murit Prințesa Diana. Odată cu interviul exploziv acordat de Meghan Markle și de Prințul Harry despre dificultațile întâmpinate în familia regală, interesul publicului despre monarhia britanică a crescut exponențial. Iată câteva cărți care oferă amănunte despre viața de la Palat și despre ce presupune funcționarea uneia dintre cele mai mari monarhii ale Europei și ale lumii.
The Other Side of the Coin: The Queen, the Dresser and the Wardrobe
Prea puțini oameni cunosc cu adevărat cum e viața la Palatul Buckingham, dar această carte le permite cititorilor să tragă cu ochiul pe gaura cheii înauntrul reședinței regale britanice. Regina Elizabeta aII-a însăși i-a permis autoarei Angela Kelly, care a lucrat ca stilist și a fost confidenta personală a suveranului timp de 25 de ani, să scrie nu numai despre rigorile modei reginei, dar și despre experiențele sale personale trăite în timpul în care a lucrat la palat.
The Queen: A Life in Pictures
Cartea fost lansată anul acesta, cu ocazia aniversării reginei, care va împlini 95 de ani pe 21 aprilie. Fotografiile minunate sunt împletite cu povești interesante despre viața și domnia reginei Elizabeta a II-a.
Elizabeth and Philip: A Royal Love Story
Ediția specială realizată de publicația Town & Country se concentrează în jurul relației de 70 și ceva de ani dintre regină și Prințul Philip și oferă amănunte despre povestea lor de dragoste, alături de fotografii rare cu cuplul regal.
Prince Charles: The Passions and Paradoxes of an Improbable Life
Biografia scrisă de Sally Bedell Smith despre moștenitorul tronului Marii Britanii reflectă felul în care Prințul Charles a așteptat o viață întreagă să-i succeadă mamei sale în fruntea monarhiei.
Meghan: A Hollywood Princess
Meghan Markle nu mai are nevoie de nicio prezentare, iar interviul acordat recent către Oprah Winfrey i-a asigurat un loc în topul celor mai discutate personalități. Povestea scrisă de Andrew Morton ne prezintă viața de dinainte de a intra în familia regală britanică a actriței californiene, care s-a căsătorit cu Prințul Harry în 2018.
Selena Gomez și logodnicul ei, Benny Blanco, își lansează primul album împreună
Selena Gomez (32 de ani) și logodnicul ei, Benny Blanco (37 de ani), își duc povestea de dragoste…
Leonardo DiCaprio revine cu un nou film- ”One Battle After Another”
După mai mult de un an de pauză de pe marile ecrane, Leonardo DiCaprio (50 de ani) revine…
Am testat în redacția A List Magazine funcțiile de rezistență la apă ale noilor telefoane OPPO Reno13 Series
Am avut ocazia să testăm în redacția A List Magazine noile telefoane OPPO Reno13 Series și am fost…
Cum își educă Beyoncé cei trei copii
Beyoncé povestește despre stilul de parenting adoptat pentru creșterea celor trei copii pe care îi are cu Jay-Z…
La 57 de ani, Nicole Kidman este cel mai bine plătită actriță din lume
Nicole Kidman este cel mai bine plătită actriță din lume, a dezvăluit Forbes, după ce publicația a contorizat…
Bruce Willis a împlinit 70 de ani
Bruce Willis a sărbătorit împlinirea vârstei de 70 de ani, alături de fosta soție, Demi Moore, și de…
Patrick Schwarzenegger și iubita lui, într-un pictorial pentru Kim Kardashian
Patrick Schwarzenegger și logodnica lui Abby Champion apar în cea mai nouă campanie publicitară a brandulului de lenjerie…
Cum arată și ce mai face actrița Tiffani Thiessen, la 51 de ani
Actrița, cunoscută mai ales datorită rolurilor din seriale precum Salvați de clopoțel și Beverly Hills, 90210, a povestit în…
A fost publicat testamentul lui Gene Hackman, iar copiii săi nu sunt menționați în document
Testamentul legendarului actor Gene Hackman a fost făcut public la câteva săptămâni după moartea sa. Ultima actualizare a…