Andreea Esca ∙ January 11, 2023 ∙ 3 min read

Îl aștept pe 2023 ca pe Moș Crăciun. Că poate se termină cu toată nebunia din jur, la propriu și la figurat.

Desigur, ideea ar fi să se termine cu bine. Că eu chiar nu mai pricep cum a luat-o lumea pe tobogan în mare viteză. Asta am simțit tot anul 2022. O aventură complicată, într-un water park neprietenos. Și, după ce că lucruri care nu țin de noi ne-au zguduit de nu ne-am văzut, găsim și toate motivele să ne atacăm unii pe alții, din orice. Mă obosește teribil că am ajuns să mă gândesc de zece ori înainte să-mi spun părerea, chiar și în discuțiile cu prietenii, pentru că ne-am radicalizat. Și exagerăm. Tot.

Nu mai există nuanțe, variante, credințe, gusturi, analize diferite. Orice zici poate fi interpretat și sucit, într-un fel în care să fii pus la zid. Și tu, oricum, nu mai poți în niciun fel să te aperi. Și trebuie să te aperi, ca să nu devii un paria în fața multora care ți-ar da dreptate, dar nici ei nu mai pot, pentru că sunt nevoiți să-și apere pielea, poziția, imaginea, jobul… Ce vremuri! Nu m-aș fi așteptat niciodată ca în momentul în care vorbim cel mai mult despre libertate să ne omoare autocenzura.

Tu ai libertatea să-ți afirmi părerea, iar eu am doar libertatea de a fi de acord cu tine. Am senzația că prea multe subiecte au ajuns ca bancurile de pe vremea lui Ceaușescu – sunt tratate numai în cercuri de mare încredere, și nici acolo chiar liniștit sută la sută… Ca să nu mai zic că nici glume nu mai poți face, că sigur se trezește cineva să facă o analiză pe text și să-ți explice că „nu e politically correct”.

Hei, suntem un popor care a supraviețuit făcând haz de necaz; hai să ne descleștăm maxilarele. Hai să ne permitem să ne acceptăm diferențele, nefăcând din crezul personal literă de lege. Mie îmi place asta. Mie nu. Așa, și? Eu cred că X e de vină. Eu cred că Y. OK… Eu zic că e frumos. Tu zici că e urât. În regulă. Eu cred în asta, tu nu crezi. Putem să venim cu argumente, informații, experiențe personale și să purtăm atât de multe discuții care chiar să ne ajute să ne dezvoltăm, dacă pornim din poziții diferite și avem înțelepciunea, răbdarea, înțelegerea să ne ascultăm și să ne acceptăm așa cum suntem.

Așadar, mi-aș dori un timp al exprimării adevărate, fără teama de consecințe. Sau, cum i-a zis un prieten de-al tatălui meu, băiatului lui, care îl bătea la cap cu „fă așa, nu fă așa”, „nu se zice, nu se face”: „Auzi, lasă-mă să mor liber!”

Articol publicat în ediția print A List Magazine (nr. 25)

Related Posts

Andreea Esca: Gânduri de final de an…

Pe sfârșit de an am ales să fac ceva nou, foarte nou. Voi încerca să stau doar cu…

Interviu: Ilie Năstase, despre „Nasty”

Un film așteptat de toți iubitorii tenisului. Un documentar care aduce nume mari din istorie în fața spectatorilor…

Andreea Esca, despre oameni, AI și relațiile reale

Prietenul lui Aris, A., mi-a redat liniștea după ce mi-a povestit că i-a cerut numărul de telefon unei…

Andreea Esca, față în față cu Robbie Williams

Andreea Esca a realizat un interviu savuros cu Robbie Williams, care urmează să susțină un concert la București…

Andreea Esca, despre ziua în care l-a întânit pe Charles. Trăiască Regele!

Îmi amintesc perfect ziua în care am avut onoarea de a-i lua un interviu pe atunci Prințului Charles,…

Robbie Williams, ești un om normal

Asta mi-a spus că este cel mai frumos compliment pe care și l-ar dori. Și chiar așa e….

Descoperă ce înseamnă să ai un business cu mult bun gust, alături de Andreea Esca și de Chef Andrei Voica

Cel de-al treisprezecelea episod #GataDeBusiness, realizat de către Raiffeisen Bank și moderat de Andreea Esca, este despre mult…

Planuri date peste cap din cauza furtunii de pe Mediterana. Andreea Esca, jurnal de bord din croaziera Goop-Celebrity Beyond, ziua 5

Toată noaptea a fost furtună, valuri măricele, vânt puternic, așa că la nici ora 8 dimineața ne-a trezit…

Andreea Esca, jurnal de bord, Ziua 4 din croaziera Goop- Celebrity Beyond. Corespondență din Italia!

Ciao, Alisters! Am acostat în Santa Margherita! La ora 9:00 am avut un workshop foarte interesant cu Dr…

Andree Esca, în periplu pe Mediterană, în croaziera Goop- Celebrity Beyond. Jurnal de bord, Ziua 3

Ne-am trezit cu greu la ora 8:00 ca să fim gata pentru sportul de la 9:00 cu antrenorul…