Monica Cismaru ∙ March 12, 2021 ∙ 3 min read

michelle obama

Fosta primă doamnă a SUA, Michelle Obama, povestește despre felul în care își petrece timpul în carantină alături de familia ei și despre noile hobby-uri dezvoltate în tot acest timp.

 

Într-un interviu acordat online publicației People, Michelle Obama oferă amănunte despe felul în care și-a petrecut timpul în carantină și despre cum s-a adaptat noilor reguli alături de familia ei. Fosta primă doamnă a trebuit să se reobișnuiscă să trăiască alături de întreaga ei familie, mai ales alături de cele două fiice, Malia și Sasha, care au revenit acasă de la colegiu, după suspendarea cursurilor din cauza pandemiei. Malia Obama este studentă în ultimul an la Harvard, iar Sasha este în anul doi la Universitatea din Michigan.

michelle obama hobby

”Fetele mele trebuia să-și ia zborul din cuib. Aproape că jubilam la gândul că își construiesc popria lor viață, iar eu eram pregătită emoțional pentru acest lucru. Ei bine, s-au întors!”, povestește Michelle Obama.

Familia Obama și-a petrecut timpul, de când a izbuncit pandemia, între reședințele din Washington DC și Marta’s Vineyard din Massachusetts. ”Am savurat fiecare moment petrecut alături de fiicele noastre. Momentul în care îți vezi copiii transformându-se în adulți e special și dezvoltăm o nouă relație acum.”

Reuniți sub același acoperiș, membrii familiei Obama au dat curs unor noi hobby-uri casnice. Sasha și Malia s-au apucat de gătit, inspirate, probabil, de noul show al mamei ei realizat pentru Netflix, Waffles + Mochi, prin care Michelle își propune să educe publicul, mai ale copiii, să mănânce și să gătească sănătos.

michelle obama

”Malia și Sasha adoră liberatea de care se bucură în bucătărie, să creeze și să experimenteze”, spune Michelle Obama, care s-a apucat de împletit și de croșetat. ”Nu mă pot opri din împletit. Dupa ce fac un fular, mă apuc de o pătură. Odată ce termin pătura, fac o căciulă, șosete, aș putea s-o țin așa la nesfărșit! Iar în timpul carantinei, am încercat să devin o mai bună înotătoare. Mi-am dat seama că la vârsta mea (mă apropii de 60 de ani), exercițiile fizice de impact mare nu mai sunt recomandate. Iar înotul este foarte blând și e un bun exercițiu cardio. Am ajuns să fac câte 1,6 kilometri de bazine. De-abia aștept ca la vară să revin la piscină.”

Nu toate lucrurile au stat ca pe roze în timpul pandemiei pentru Michelle Obama. Aceasta spune că suferă de o depresie ușoară. ”S-au întâmplat multe lucruri: mulți oameni de culoare au fost uciși de poliție, să nu uităm de cazul George Floyd. Depresia e un lucru de înțeles în aceste vremuri. A trebuit să-mi asum lucrurile care mă frământă, deoarece, de multe ori, avem impresia că trebuie să ne ascundem problemele și să părem că avem totul sub control, în timp ce în interiorul nostru se dă o luptă crâncenă din cauza problemelor de ordin emoțional”, a mai declarat Michelle Obama.

 

Foto: OBAMA ROBINSON FAMILY ARCHIVE, MILLER MOBLEY/NETFLIX

Related Posts

Lista celebrităților care au recurs la cea mai nouă metodă de slăbit

Ozempic este medicamentul miraclos la care numeroase celebrități au apelat în ultimii ani pentru a scăpa de surplusul…

Madonna, aplaudată de cea mai mare mulțime live de fani

În fața scenei uriașe construite pe plaja Copacabana, din Rio de Janeiro, cea mai mare mulțime live de…

George Clooney, aniversare discretă

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori de la Hollywood, George Clooney a împlinit zilele trecute 63…

Cele mai frumoase insule din Europa

În căutarea liniștii, a relaxării, a peisajelor paradisiace și a plajelor îmbietoare, îți prezentăm un clasament al celor…

Horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024. Berbec Situații controversate în plan financiar! Este vorba…

Cum a fost Met Gala, cel mai important eveniment fashion al anului

O nouă ediție Met Gala a avut loc aseară la New York, iar celebritățile și-au dat doctoratul în…

Coffee Time! Interviu cu Andrei Cristian Stoica

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Vlad Huidu o ia la întrebări pe soția lui, Giulia

Cum arată o discuție tête-à-tête, între doi soți? Dar între doi soți celebri, care au și participat la…

Eroii României la Jocurile Olimpice

Ediția de la Paris de anul acesta se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august. Un moment…

Savantele (reale ale) României

La nivel global, în prezent, doar 33% dintre cercetători sunt femei. Acestora li se acordă mai puține finanțări…