Diana Lupu ∙ October 29, 2020 ∙ 2 min read

A-Listers! Luna octombrie ne poartă într-o nouă vizită Story of a Home by Storia.ro, iar de această dată gazda noastră este artista Irina Rimes. Pășim în casa în care Irina locuiește de un an și jumătate, o casă în care decorul, culorile și obiectele de mobilier au fost alese cu grijă și cu atenție. Irina și-a dorit să construiască un spațiu care să îi ofere sentimentul de siguranță, asemenea colibelor pe care obișnuia să le construiască în copilărie, alături de fratele ei. O colibă intimă, liniștită și suficient de încăpătoare, în care muzica și inspirația să fie binevenite.

Când eram mică, iubeam să construiesc colibe alături de fratele meu. Ne imaginam că locuim în ele. Nu am vrut să îmi fac o casă care să semene cu o colibă, dar am vrut să mă simt exact așa cum mă simțeam când eram mică, alături de fratele meu. Simțeam că este coliba noastră și că numai cei dragi au voie să pășească în ea.

În locuința Irinei întâlnim un decor urban cu inserții de lemn și cărămidă, cu un balcon verde care reprezintă o zonă aparte a casei, deoarece Irina și-a dorit să transforme acest balcon într-o grădină în care să se retragă și să contempleze. Odată cu instaurarea restricțiilor, Irina și-a mutat studioul de muzică acasă, iar pianul, chitara și microfonul rămân principalele obiecte asupra cărora privirea ți se oprește atunci când pășești în zona de living.

Eu cred că poți să fii fericit oriunde. Dacă ai lucrurile tale acolo, în acel loc, care poate fi oriunde. Dacă îl am pe motanul Tesla lângă mine, cărțile, pianul, chitara, mascota trupei sau oamenii dragi, cred că orice spațiu pot să mi-l personalizez în așa fel încât să mă simt acasă și să mă simt bine.

Intră și tu în lumea Storia.ro, platforma cu cele mai multe anunțuri imobiliare din piață și hai să
descoperim împreună Story of a Home!

Related Posts

Avem noutăți pentru voi! S-a deschis primul magazin Rituals Cosmetics din România, în Mega Mall! (VIDEO)

Din 25 septembrie, Magazinul Rituals Cosmetics te așteaptă cu cele mai atractive produse de îngrijire naturală a corpului…

Artiștii care au scris istoria UNTOLD au făcut declarații memorabile despre fanii din România 

În fiecare vară, universul magic UNTOLD își deschide larg porțile pentru cei care vor să-i descopere secretele. Un…

VIDEO- Cum a fost la lansarea revistei A List Magazine no 32

A fost… cu zâmbete largi, melodii simpatice, cu vise (și poate chiar planuri) despre călătoriile ce urmează să…

VIDEO- Alist Designers Boutique – Designerii lunii septembrie

 INNES Atelier și Meșteshukar BoutiQ sunt brandurile românești pe care le vei găsi pe toată durata lunii septembrie 2024…

Cum a fost la Alist Designers Boutique, ediția iulie 2024 (VIDEO)

Luna iulie este o adevărată declarație de feminitate la Alist Designers boutique, unde veți putea întâlni trei branduri…

Cum a fost la evenimentul A List Magazine X Nostalgia (VIDEO) 

Alist Magazine a lansat impreună cu cei de la Nostalgia un număr special de revistă, ca să ne…

Cum a fost la evenimentul de lansare Alist Designers Boutique, de la începutul lunii mai

Spațiul de la parterul București Mall Vitan a devenit gazda brandurilor românești și în luna mai, printr-o nouă…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Ioana Bortan, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Sfaturi pentru rutina de îngrijire. Alexia Eram, în dialog cu dr. Cristalia Rusu. Powered by Vichy (VIDEO)

Alexia Eram a fost curioasă să afle cum arată protocolul complet pentru îngrijirea tenului de la doamna doctor…