Diana Lupu ∙ October 29, 2020 ∙ 2 min read

A-Listers! În cea mai recentă întâlnire de miercuri seară Love Is Fun but…COMPLICATED de pe Facebook A List Magazine de la ora 20:00, psiholog Diana Lupu și Dr.psiholog Raluca Anton au ales să vorbească despre importanța implicării familiei în educația copilului încă din primii ani de viață. Și pentru că informațiile de natură psihologică se completează extrem de bine cu experiența și persoectivele unui specialist în domeniul educației timpurii, alături de cei doi psihologi vine Gabriela Hranovschi – consultant educațional în metoda Montessori și fondatoarea Child’s Nest.

Atunci când ne gândim la educație, cei mai mulți dintre noi o asociază cu performanța, cu zona academică și cu acumularea de cât mai multe informații.Însă, ne scapă din vedere faptul că educația copiilor începe din prima zi de viață sau că aceasta nu are legătură doar cu abilitățile ce urmează să fie dobândite la școală. Gabriela Hranovschi ne aduce în atenție conceptul de educație timpurie, care începe de la zero la trei ani, perioadă în care familia joacă un rol cheie în dezvoltarea sănătoasă și în educația emoțională a copiilor. În această etapă de vârstă, familia îl învață pe copil între-un mod mai mult sau mai puțin conștient despre relații, emoții, atașament, siguranță și iubire. Alătruie de cei doi psihologi, Gabriela ne invită să privim copii ca un burete ce absoarbe orice tip de informație legată de interacțiuniile dintre membrii familiei, pentru că aceștia îl ajută să își construiească o imagine despre cum este lumea în care s-a născut, care sunt pericolele sau care sunt aspectele de care merită să se bucure.

” Una dintre principalele mele misiuni este aceea de a îi învăța pe părinți să păstreze lucrurile simple:fără fișe de completat, jocuri sau cărți cu activități. În primii ani de viață ai copilului nu etse vorba de structură, relația este cea care primează.”

Cu siguranță pare dificil să ne gândim cum am putea să începem această educație alături de un copil care nu a învățat să vorbească sau chiar să meargă? Ei bine, Gabriela ne îndreaptă atenția spre contextele cotidiene ca fiind ”sala de clasă” pentru o astfel de învățare: joaca, pregătirea mesei, ritualul de somn, plimbările prin parc, toate acestea sunt momente în care copilul acumulează informații prin ochii și reacțiile părinților.

 

Related Posts

Fericire în 2024: făcuți pentru conexiune

Cercetătorii au descoperit că viața fericită este, în sine, o viață veselă și dificilă pentru toată lumea. Cu…

Love Is Fun: ”Infidelitatea este un simptom al problemelor care există între cei doi parteneri” – Gáspár György – psiholog

Gáspár György – psiholog, psihoterapeut relaţional, autor și Bogdan Nicolai vorbesc despre dragoste, sex și relații în acest…

Love Is Fun – Vedetele vorbesc despre dragoste, sex, relații

Cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, am căutat în arhiva Love Is Fun A List Magazine, unde am găsit cele…

Află ce stil de atașament ai și cum te porți în relații

Fiecare dintre noi are un stil de atașament – adică un pattern relațional pe care și l-a însușit…

Plăcerea ta, alegerea ta

Cuvintele „jucării sexuale” stârnesc reacții imediate: unele exprimate, altele inhibate, unele pro, altele contra. Poate e timpul să…

Love Is Fun but…COMPLICATED: Cum păstrăm o relație sănătoasă cu soarele?

 A-Listers! Iată că am ajuns și în luna iunie, când soarele și vremea bună ne bat la…

Mamă tânără și singură- ce este de făcut?

A deveni mamă este pe cât de frumos, pe atât de complex și plin de incertitudine: cum voi…

Love Is Fun but Complicated: Egalitatea este bună pentru toată lumea

A-Listers! Psiholog Diana Lupu și Dr. Psiholog Raluca Anton vin cu o ediție specială de Love Is Fun…

Love Is Fun but…COMPLICATED: Cum putem menține o relație sănătoasă mamă-fiică?

 A-Listers! Luna martie este despre femei, mamar și feminitate în general. Astfel că, Dr.Psiholog Raluca Anton și…

Casa relațiilor sănătoase

  Asociem adesea familia sănătoasă cu cea perfectă, gândindu-ne că acolo unde nu sunt certuri, unde este pace…