Adriana Moscu ∙ February 28, 2020 ∙ 5 min read

Fake it ‘till you make it. Prefă-te până-ți iese. Ai auzit de sindromul impostorului? Îți prezentăm inversul lui: “Sindromul Duck”.

Adică să părem fericiți și plini de succes, până când vom deveni așa și-n realitate. Dar dacă visul nostru va rămâne doar la stadiul de proiect?

Rețelele de socializare sunt pline de poze în care afișăm cele mai zâmbitoare chipuri din lume, în ipostaze optimiste, pline de entuziasm. Râdem, ieșim în oraș cu prietenii, socializăm, ne petrcem vacanțele în destinații exotice, avem cei mai tari colegi de birou și cel mai cool șef din lume. Copiii noștri sunt cei mai deștepți și cei mai frumoși, cei mai cuminți, relațiile noastre sunt desăvârșite, citim o carte pe zi, vedem șapte filme pe săptămână, gătim zece feluri de mâncare într-o seară, avem cea mai exclusivistă garderobă din univers. Grație filtrelor, suntem mai tineri și mai supli și mai puțin încercănați, cu gene tot mai lungi de la un an la altul, de la o lună la alta, de la o zi la alta, de la o clipă la alta.

În realitate, mulți dintre noi am depășit demult și considerabil orice nivel de stres acceptabil, la job lucrurile nu sunt atât de sigure pe cât ne-am dori, nici salariul suficient de mare pentru o vacanță prelungită peste hotare, cu partenerul ne certăm de fiecare dată când selfie-ul nu a ieșit destul de reușit, iar prietenii n-au mai dat de ceva vreme un semn de viață. Părul are prea multe zile rele, iar hainele alea din colecția nouă care au dinamitat bugetul rămân, deocamdată, prăfuite pe rafturi, pentru că cea mai trendy dietă de care ne-am apucat nu pare să dea roade prea curând. Așa că înapoi la T-shirt-ul oversized și la jeanșii boyfriend care ne-au devenit cei mai bun prieteni.

Sindromul Duck – când nu poți face față realității

Cum au numit experții această tendință generală de a ne preface că viața noastră e cea mai frumoasă poveste reală din câte au existat vreodată? “Sindromul Duck”. Termenul duce cu gândul la o rață care pare că plutește calm, lin și imperturbabil la suprafața apei, în timp ce sub luciul apei dă frenetic din lăbuțe, pentru a putea înainta și a-și menține echilibrul.

Raportat la lumea în care trăim, “Sindromul Duck” apare atunci când ne dorim cu tot dinadinsul să păstrăm aparențele, impresionându-i pe toți din jur, când, înăuntrul nostru, ne confruntăm cu sentimente negative ca frustrare, îndoială, stimă de sine scăzută, senzația de eșec și ne chinuim din răsputeri să ne menținem pe linia de plutire.

Nu ne face niciodată plăcere să discutăm despre “sindromul impostorului” pe care-l simțim adesea (senzația că nu meriți lucrurile bune care ți se întâmplă sau aprecierile pe care le primești), nici despre discuțiile noastre stânjenitoare cu șefii, nici despre senzația de plictiseală sau de depresie care ne copleșește uneori. Prea multe ori. Nu e cool, e un semn de slăbiciune. Imaginea pe care ne-am construit-o în lumea virtuală, aceea a unor persoane puternice, de succes, contravine acestor probleme și emoții, în realitate cât se poate de firești. Când adoptăm această “duck face” în social media sau în public sperăm să păcălim pe toată lumea, pentru că asta e menirea ei: să inducă în eroare.

Fii tu însăți, nu rățușca cea urâtă

În realitate, oamenii nu sunt atât de naivi – un ochi atent va ști să citească dincolo de masca “duck face”. Iar psihologii spun că e mult mai bine să ne aliniem chipul la ritmul picioarelor și să nu facem ca rățuștele care par că merg lin pe apă, când, de fapt, fac eforturi considerabile să înainteze – adică să fim noi înșine. Nu trebuie să vâslim haotic pentru a reuși, ci să ne armonizăm mișcările. Cu alte cuvinte, exteriorul să reflecte interiorul. Pentru că, până la urmă, greșeala este tot o formă de a evolua și a-ți atinge scopul dorit.

Cum reușim asta? Putem începe prin a renunța să ne mai comparăm cu alții și a nu mai crede tot ce vedem pe social media. Sunt doar alte rățuște care încearcă să-și facă loc disperat printre obstacole, pentru a rămâne la suprafață. Efortul de a părea ceea ce nu ești ar putea înrăutăți situația. La un moment dat, vei obosi și se vor instala anxietatea, atacurile de panică sau, mai grav, depresia.

Potrivit cercetătorilor, tindem să supraestimăm gradul de fericire și împlinire al celor din jur. Asta pentru că își selectează cu grijă fotografiile care îi poziționează în cea mai convenabilă situație, în timp ce luptele lor interioare și nemulțumirile rămân ascunse privirii. Nu știm, de fapt, cum arată viața lor în realitate. Ca rezultat, percepția noastră asupra vieții lor este creată pe o iluzie și nimic mai mult.

Sfatul nostru: mizează pe autenticitate. Cu toții o apreciază, deși prea puțini vor recunoaște asta.

Related Posts

Prințesa de Monaco, surpriza tradiționalului Bal de la Rose

Sâmbată trecută, cu strălucirea unui glob disco conceput pentru această a 68-a ediție de Christian Louboutin,  Prințesa Charlène…

Trei evenimente despre artă și frumos care ne-au atras atenția

În această săptămână, avem o expoziție în premieră, o lansare de carte și un mare artist premiat. O…

Ce artiști vin la Summer Well în 2024?

În perioada 9-11 august 2024 are loc cea de-a 13-a editie de Summer Well, care se va desfasura…

Amalia Enache: 10 locuri din București care-mi plac

Am rugat-o pe prezentatoarea Știrilor PRO TV de noapte să ne vorbească despre București și despre locurile care…

Mădălina Ghenea a dat lovitura cu filmul produs de ea, Deep Fear

Mădălina Ghenea, model și actriță, e în al nouălea cer de fericire. Vedeta a dat lovitura cu cel…

Vedeta și documentarul: Celine Dion vorbește despre suferința sa într-o nouă producție biografică

Celine Dion este cea mai recentă vedetă care anunță un nou documentar. Artista canadiană va vorbi în producția…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii. Iată ce ne-a atras atenția,…

Horoscopul săptămânii 22-28 ianuarie 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 22-28 ianuarie 2024. Berbec Atenția și eforturile îți sunt îndreptate mai…

Wedding Trends by Jubile! Vedetele au venit în număr mare să afle care sunt trendurile acestui an, în materie de evenimente

Zilele trecute, Andreea Antonescu şi Dan Cruceru au fost gazdele unui eveniment inedit: Wedding Trends by Jubile, și…

Despre Social Wellness – De ce este atât de important trendul readus în atenție în 2024?

Sintagma Social Wellness constă nu numai din aducerea la un echilibru a sănătații fizice, mentale, emoționale și spirituale,…