Monica Cismaru ∙ December 4, 2023 ∙ 7 min read

Mica Ertegun (Ioana Maria Banu) s-a născut la București, pe 21 octombrie 1926, și a fost unicul copil a Nataliei Gologan și al Dr. Gheorghe Banu. Tatăl ei a făcut parte din cabinetul Regelui Carol al II-lea, în anii ’30, și a fost un apropiat la Regelui Mihai în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe vremea în care România se aliase cu Hitler. În timpul raidurilor aeriene, Mica, cum era alintată Ioana Maria de guvernanta ei nemțoaică, a fost trimisă la casa de la țară a familiei.

În ianuarie 1948, după ce Regele Mihai a fost forțat să abdice, iar tatăl ei a fost închis de noul guvern comunist, Mica și Ștefan Grecianu, un aristocrat mai în vârstă decât ea cu 15 ani, cu care se căsătorise la 16 ani, s-au suit în trenul cu care familia regală a plecat în exil. Aceștia au călătorit cu pașapoarte de refugiați până la Zürich, în Elveția, unde au ajuns fără niciun ban în buzunar.

Acolo, cunoștințele lor înstărite i-au cazat timp de un an la hotelul de lux Dolder Grand, cu vedere la Alpii Elvețieni. Tot prietenii i-au ajutat să plece la Paris, unde Mica s-a apucat de modeling pentru a câștiga bani. Mai târziu, tot datorită generozității apropiaților, Mica și Ștefan au plecat în Canada. Cuplul s-a stabilit la o fermă de păsări de pe malul Lacului Ontario, unde, timp de opt ani, Mica a lucrat la colectarea, spălarea și ambalarea ouălor ce proveneau de la 5000 de găini.

Spre sfârșitul anilor ’50, Mica a cunoscut la New York un diplomat de origine turcă, despre care credea că ar putea s-o ajute să-și elibereze tatăl din închisoarea din România. Misiunea s-a dovedit a fi un eșec, dar, la una dintre cinele unde se dezbătea această problemă, Mica l-a cunoscut pe Ahmet Ertegun, fiul fostului ambasador al Turciei la Washington. Ahmet era un playboy notoriu, scrie New York Times, recent divorțat, care fondase Atlantic Records alături de Herb Abramson, în 1947, și bătea cluburile de noapte în căutarea unor noi talente.

ahmet ertegun
Ahmet Ertegun, alături de formația Queen, în 1978

Mica a fost fermecată pe loc de personalitatea lui Ahmet, care a urmat-o în Canada. Mica a divorțat de Ștefan Grecianu, iar în 1961, se căsătorea cu Ertegun în Manhattan.

”Nu mai exista un bărbat ca el ”, povestea Mica Ertegun în Vanity Fair. ”Acest om m-a fascinat. Eu apreciam opera, iar el asculta numai muzică ce suna ca o bubuială. Dupa o oră de ascultat i-am spus ”Nu suport muzica asta!”.

Cuplul n-a avut copii, iar relația lor a rezistat în ciuda aventurilor extraconjugale ale lui Ahmet de-a lungul timpului. Mica Ertegun a rămas până la sfârșit o soție devotată și credincioasă. ”Nu m-au deranjat niciodată derapajele și stilul lui de viață, pentru că nu le făcea ca să mă rănească pe mine, ăsta era el. Știu că eu am fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat în viață”.

Mica Ertegun a fost una dintre figurile marcante ale înaltei societăți americane, cunoscută ca una dintre cei mai de succes designeri de interior și filantropi. Mica a murit reședința sa din South Hampton, New York, la vârsta de 97 de ani, pe 2 decembrie 2023.

Cuplul Mica-Ahmet Ertegun, cel din urmă unul dintre cei mai influenți oameni din industria muzicală internațională, a fost descris la un moment dat de publicația Vanity Fair drept ”definiția sofisticării”.

Mica Ertegun a devenit unul dintre cei mai apreciați și cunoscuți designeri de interior și și-a dedicat timpul și activităților caritabile, donând de-a lungul timpului fonduri de zeci de milioane de dolari.

Mica Ertegun a fondat în 1967 firma de design interior MAC II, alături de prietena ei, Chessy Rayner, o altă componentă a păturii bogate new-yorkeze. Cele două și-au pus amprenta pe cele mai somptuoase locuințe din America, dar și din Europa, din Orientul Mijlociu și din America de Sud. Soțul ei, Ahmet Ertegun, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri americani, a definit cariera celor mai mari nume din industria muzicală, cum ar fi Aretha Franklin, Ray Charles, Bobby Darin, Led Zeppelin sau Rolling Stones.

Pe măsură ce averea lor a sporit, cuplul Ertegun a achiziționat locuințe de lux în Manhattan, Southampton, Paris și Bodrum, Turcia, scrie New York Times.

Stilul lor de viață a fost unul opulent, cu o mulțime de petreceri și activități specifice celor bogați și s-au aflat mereu pe radarul social al înaltei societăți new-yorkeze. În același timp, însă, familia Ertegun a donat milioane de dolari către organizațiile de caritate. Mica și Ahmet Ertegun s-au aflat mereu în centrul celor mai selecte cercuri sociale, populate de personalități din muzică, afaceri, literatură, teatru, politică. De la dineurile organizate de Mica Ertegun nu lipseau personalități precum Jacqueline Onassis, Joan Didion, Kid Rock, Andy Warhol, Mick Jagger sau Henry Kissinger.

mica ertegun
Mica Ertegun, în 2012

Lucrările ei, realizate prin intermediul companiei MAC II, au figurat în paginile celor mai importante publicații de profil, de la Architectural Digest, New York Times, House Beautiful, Elle Decor sau House & Garden.

În 1969, Mica Ertegun și partenera ei de afaceri, Chessy Rayner, au redecorat magazinul Saks Fifth Avenue și au creat “Street of Shops,” cu magazine-boutique cu branduri precum Adolfo, Donald Brooks, Geoffrey Beene, Oscar de la Renta, Bill Blass, Giorgio di Sant’Angelo și Pierre Cardin.

Mica Ertegun s-a aflat mereu în topul celor mai apreciați designeri de interior americani și a fost inclusă în Architectural Digest’s AD100 Hall of Fame, în 2017. De asemenea, aceasta a fost desemnată și una dintre cel mai bine îmbrăcate personalități, un adevărat fashion icon în anii 70. Imaginea ei a fost atât de apreciată, încât Muzeul Metropolitan de Artă din new York a achiziționat o bună parte dintre garderoba ei.

Mica Ertegun și-a continuat activitățile filantropice și după moartea soțului ei, în 2006, când aceasta s-a prăbușit în culisele concertului Rolling Stones din Manhattan. În 2015, a donat 9 milioane de dolari pentru a crea un atrium la Jazz Lincoln Center, iar în 2017, a donat 1,4 milioane de dolari pentru refacerea structurii bisericii din Ierusalim unde se crede că a fost înmormântat Iisus Christos.

Activitatea caritabilă a Micăi Ertegun a culminat în 2012, când a donat 41 de milioane de dolari Universității Oxford, cel mai mare aport de acest fel din istoria de sute de ani a instituției de învățământ. Datorită contribuției ei, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a oferit gradul de onoare de comandor al Ordinului Imperiului Britanic.

”Pentru mine și pentru Ahmet, cea mai mare bucurie a vieții a fost studiul istoriei, a muzicii, a limbilor straine, a literaturii, a artei și a arheologiei. Consider că este extrem de important să sprijinim aceste domenii care fac lumea un loc mai bun”, spunea Mica Ertegun.

Foto: Hepta

Related Posts

Melania Trump anunță publicarea cărții ei de memorii

Cartea de memorii, intitulată simplu ”Melania”, va conține detalii personale din viața autoarei, dar și fotografii de familie,…

Prelude to the Olympics- O pleiadă de vedete la petrecerea de dinaintea începerii JO2024 de la Paris

O mulțime de vedete de primă mână au fost invitate la petrecerea de avanpremieră a Jocurilor Olimpice de…

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București experți recunoscuți la nivel global

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București…

Smiley lansează „Cum te văd eu”, o declarație de adorație pentru femei, în numele bărbaților care le iubesc

Smiley lansează, în plin val de cosmetizare a realității pe rețelele de socializare, „Cum te văd eu”, o…

Rulouri de vinete cu nucă. Rețetă recomandată de Chef Adi Hădean

Aceste rulouri de vinete cu nucă vin ca răspuns la vara încinsă pe care o avem anul acesta….

Vezi ce cameră de hotel a cerut Lenny Kravitz pentru concertul de la UNTOLD

Lenny Kravitz, legendarul rocker cunoscut pentru hiturile atemporale și fizicul său impecabil, este de mult timp un susținător…

Ce ținute au purtat vedetele la Gala Verii Saint-Tropez

Pornind de la succesul galelor de vară anterioare, ce au avut loc în Sardinia și Capri, Gala One…

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și multe alte personalități, vine la DISNEY+

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și mute alte personalități, vine la DISNEY+ Disney+ anunță premiera…

Laura Lăzărescu, CEO la ECHO School: «Am înțeles, în sfârșit, ce înseamnă sintagma „the sky is the limit”»

Industria de jocuri video este în plin avânt, iar fetele se impun tot mai mult – în competițiile…

Noua teorie a emoțiilor: Emoțiile sunt create, nu declanșate

Ce ne arată noua știință despre cum iau naștere emoțiile? Ne spune psihologul și psihoterapeutul relațional Gáspár György….