Artown NOW prezintă proiectul noWear – un exercițiu de fashion urban

Alexandra Catrangiu

Artown NOW, singura anuală de artă urbană din România, aduce arta în spațiul public și transformă orașul într-un spațiu viu de întâlnire între artiști, comunitate și diferite forme de expresie. În această ediție, Shopping City Ploiești dezvoltă, împreună cu stilista Alexandra Catrangiu, proiectul noWear – un exercițiu de fashion urban construit în dialog cu șase dintre muralele din oraș.

Pornind de la poveștile, mesajele și universurile vizuale ale lucrărilor, noWear aduce moda în același cadru cu arta urbană și propune o reinterpretare prin styling a ceea ce artiștii au exprimat prin culoare, formă și imagine. În același timp, proiectul vorbește despre libertatea de a privi altfel lucrurile pe care le avem deja – hainele, orașul, locurile prin care trecem zi de zi – și despre felul în care le putem da un nou sens prin creativitate.

Despre această întâlnire dintre artă, modă și oraș, despre felul în care un mural poate deveni punct de plecare pentru un look și despre libertatea de a privi familiarul cu ochi noi, am stat de vorbă cu Alexandra Catrangiu, stilista din spatele proiectului noWear.

Alexandra Catrangiu

Artown NOW aduce arta în spațiul public, iar Shopping City Ploiești propune, prin noWear, un dialog între modă și aceste intervenții urbane. Cum ai primit ideea de a construi o serie de pictoriale fashion în jurul celor șase murale și ce te-a atras cel mai mult la această întâlnire dintre fashion, artă și oraș?

Alexandra Catrangiu: Fiind o mare iubitoare de artă, în toate formele sale, am primit această idee cu mult entuziasm. Pentru mine, întâlnirea dintre noWear și Artown NOW a venit foarte firesc, pentru că vorbim despre două forme de libertate creativă care se întâlnesc în același spațiu: orașul.

Artown NOW #5 transformă Ploieștiul într-un laborator viu al libertății, iar conceptul noWear dezvoltat împreună cu Shopping City Ploiești aduce această idee în zona fashion. Am pornit de la muralele alese, de la poveștile și mesajele lor și am construit pentru fiecare un styling cu haine din magazinele partenere din cadrul Shopping City Ploiești.

Așa au apărut aceste pictoriale: muralele devin mai mult decât un fundal, iar hainele devin mai mult decât niște piese vestimentare. Fiecare look este o interpretare fashion a unei povești deja existente în oraș. În același timp, noWear ne amintește că nu avem nevoie mereu de ceva nou pentru a crea ceva frumos. Putem reinterpreta piese pe care le avem deja, le putem combina diferit și le putem privi dintr-o perspectivă nouă.

Mi-am dorit, astfel, să aduc pe aceeași scenă arta urbană, moda, orașul și oamenii care creează toate aceste lucruri, într-un proiect în care fiecare formă de expresie o valorifică pe cealaltă.

Cele șase murale Artown NOW au povești, mesaje și universuri vizuale foarte diferite. Cum ai abordat procesul de styling pentru fiecare dintre ele și de unde ai început: de la mesaj, de la elementele vizuale ale muralului sau de la piesele vestimentare?

Am pornit de la fiecare mural și de la povestea pe care o spune. Pentru mine, acesta a fost primul pas: să înțeleg mesajul, energia și universul vizual al lucrării și abia apoi să caut hainele care pot continua acea poveste.

Un exemplu foarte personal este muralul „A lu’ Escana x Mădălina Andronic by Cage”, lucrare murală realizată după o ilustrație a Mădălinei Andronic. Pentru acest pictorial am ales alb și negru și am construit imaginea în jurul cămășii, item-ul care a devenit pentru mine un fel de uniformă și care mă însoțește aproape în fiecare zi în călătoria mea pe pământ. Am reinterpretat cămașa și am pus-o în scenă într-un mod liber și neconvențional, lăsând să se întâlnească în imagine și această polaritate alb-negru. Pentru mine, toate aceste elemente – cămașa, libertatea de a o purta altfel, contrastul dintre alb și negru – ajung să vorbească despre omul-Alexandra.

Este, de fapt, foarte aproape de ceea ce înseamnă noWear pentru mine: să pornești de la ceva familiar, de la o piesă pe care o ai și o porți deja, și să îi descoperi o altă posibilitate. Nu hainele trebuie să fie neapărat noi, ci perspectiva noastră asupra lor.

La celelalte murale, procesul a fost același: am pornit de la artă, de la cromatică, mesaj și energie, iar apoi am construit stylingul ca pe o continuare a poveștii. În cazul „Love Is Free”, de exemplu, am preluat ideea de libertate și conexiune și am tradus-o prin roșu și albastru, forme liniare și transparente și accesorii care trimit la formele circulare din mural. Pentru „Conexiune Virtuală, Deconexiune Reală”, am mers către un styling contemporan, construit din piese basic, dar combinate într-un mod neașteptat. Iar pentru „Walks of Life II”, am ales piese timeless – jeanși, cămăși din denim suprapuse și un pulover purtat altfel decât o facem de obicei.

Nu am pornit, așadar, de la haine și nu am încercat ulterior să le potrivesc cu muralele. Am pornit de la artă și am construit stylingul în jurul poveștii fiecărei lucrări. Pentru mine, aceasta este frumusețea proiectului noWear în Artown: fiecare look devine o interpretare fashion a muralului, iar fiecare mural capătă, prin fashion, o nouă perspectivă.

Cât de mult poate influența un loc povestea unui look? În cazul acestor pictoriale, cum ai făcut ca hainele să intre în dialog cu fiecare mural, fără să concureze cu arta, ci să o completeze?

Cred că formele de artă nu se exclud unele pe celelalte. Și, cu cât aduci în aceeași poveste mai multe astfel de forme de artă, cu atât povestea atinge mai multe suflete.

Moda a ieșit de mult din zona necesității, trecând granița și devenind un instrument prin care oamenii se pot exprima și prin care nu se decupează personalitatea purtătorului, ci se completează. La fel am încercat să fac și eu cu muralele care înfrumusețează clădirile din Ploiești, aducându-le într-un nou context și punându-le în valoare prin aceste pictoriale.

Mi-am dorit ca moda să devină și un mod de a redescoperi orașul, de a privi aceste intervenții urbane dintr-o altă perspectivă și de a arăta frumusețea unor locuri printr-o poveste vizuală nouă. Cred că, atunci când aducem arta, moda și orașul în același cadru, nu doar construim imagini, ci contribuim și la valorificarea spațiului în care trăim.

Ce ți-a oferit acest context urban pe care nu l-ai fi putut obține într-un shooting fashion realizat într-un studio sau într-un decor construit?

Conceptul unui proiect de o asemenea anvergură presupune și un cadru care să îmbrățișeze povestea hainelor. Lucrările artiștilor existau deja, iar mesajele lor ajunseseră la oameni. Prin aceste pictoriale, mi-am dorit să aduc hainele într-un context nou, în care să intre în dialog cu arta urbană și să o pună, la rândul lor, în valoare. În același timp, muralele devin cadrul care dă o nouă poveste hainelor și felului în care alegem să le purtăm.

Cred că aici se întâlnesc foarte frumos și ideile din spatele noWear: nu este nevoie să pierdem din vedere ceea ce avem deja, ci să învățăm să privim cu alți ochi. Fie că vorbim despre o haină pe care o avem în garderobă sau despre un mural pe lângă care trecem în fiecare zi, putem descoperi noi sensuri și noi moduri de a le valorifica. Asta ne-am dorit să facem prin acest proiect: să promovăm moda prin artă și arta prin modă, fără ca una să o eclipseze pe cealaltă.

Unul dintre punctele de plecare ale proiectului este conceptul „noWear” — ideea de a redescoperi și reinterpreta hainele pe care le avem deja. Cum ai transformat această idee într-un exercițiu de styling pentru cele șase pictoriale?

Cred mult în educația făcută prin vizual, iar prin acest proiect mi-am dorit să arăt, foarte concret, cum putem privi altfel hainele pe care le avem deja. Ideea noWear nu este doar să purtăm din nou o piesă, ci să îi găsim o nouă formă de exprimare prin styling.

De aceea, în pictoriale am ales să construiesc look-uri pornind de la piese ușor de recunoscut și de purtat – cămăși de jeans, pulovere, veste tricotate, rochii – dar combinate într-un mod neașteptat. O cămașă poate deveni mai mult decât o cămașă, un pulover poate fi purtat într-un alt rol decât cel pentru care a fost gândit, iar două piese aparent incompatibile pot construi împreună un look coerent.

Jeanșii, denimul, cămășile sau puloverele sunt piese care trec dincolo de tendințe. Ce crezi că face ca o piesă să devină cu adevărat „timeless” și cum îi poți da o viață nouă prin styling?

Încurajez oamenii să investească în piese timeless, acele piese care nu se vor demoda niciodată și pe care le poți purta iar și iar, în atât de multe combinații clasice, dar și așa cum le propun în acest editorial.

O rochie de bumbac purtată peste o pereche de jeans clasici poate fi un school look, dar și două cămăși albe suprapuse pot fi purtate ca o fustă.

Să îndrăznim și să dăm o viață nouă unor piese care pot părea banale la prima vedere.

Într-o perioadă în care suntem expuși permanent la trenduri și la imagini care ne spun ce ar trebui să purtăm, cum mai construim un stil personal care să nu depindă de ceea ce este „în trend” într-un anumit moment?

Nu sunt o fană a trendurilor. Ele sunt menite să vină și să plece. Sigur, ne putem lua repere, ne putem inspira și încurajez oamenii să urmărească paginile dedicate street fashion-ului, însă creativitatea fiecărui personaj trebuie să fie construită în jurul lifestyle-ului său, în acord cu personalitatea și cu vârsta sa.

În spiritul noWear, piese timeless precum jeanșii sau cămășile din denim, suprapuse și combinate cu un pulover purtat altfel decât o facem de obicei, pot căpăta o nouă viață. Pentru mine, tocmai această reinterpretare face ca momentul trecerii de la ceea ce știm la ceva nou să rămână memorabil.

Dacă ar fi să le dai cititorilor A List un singur principiu de styling inspirat de acest proiect care ar fi acela?

Aș începe cu o garderobă capsulă de bună calitate, acea garderobă în jurul căreia să poată creiona stylinguri clasice, dar și conceptuale, cărora le pot adăuga piese de designeri, culori puternice și bijuterii de creator, așa cum le dictează personalitatea și inima.

Să le poarte altfel, să iasă din banal, fără teama de a fi judecați. „Iubirea e liberă”, spune unul dintre muralele alese pentru proiectul noWear, iar eu aș completa: „La fel e și moda!”

Dincolo de haine și styling, proiectul te-a făcut să privești Ploieștiul printr-o altă lentilă? Ce ai descoperit în oraș lucrând în jurul celor șase murale Artown Now?

A fost ca o excursie în orașul meu, de care m-am bucurat atât eu, cât și echipa. Am descoperit nu doar muralele-țintă pe care le aveam pe listă, ci și altele, la fel de inspiraționale, care îți bucură mintea, inima și ochii.

Un oraș industrial și aparent gri prinde aripi prin proiectul Artown, pe care îl aplaud an de an. Un oraș pe care îmi doresc să îl pun și pe harta street fashion-ului prin noWear.

Putem face lumină acolo unde locuim.

Shopping City Ploiești a ales să susțină un proiect care scoate moda din spațiul convențional și o aduce în dialog cu arta urbană. Cât de importante crezi că sunt astfel de inițiative pentru ca un brand să poată contribui la viața culturală și creativă a unui oraș?

Cred că astfel de inițiative devin importante atunci când reușesc să creeze un dialog real între ceea ce există deja în oraș și felul în care alegem să privim și să valorificăm lucrurile din jurul nostru. Asta mi se pare foarte frumos în întâlnirea dintre noWear și Artown: am pornit de la două forme de creație care există deja – hainele pe care le avem în garderobă și arta care există deja în spațiul public – și le-am privit dintr-o perspectivă nouă.

Prin noWear, ideea de a nu risipi, ci de a reutiliza și a reinventa, se extinde dincolo de haine. În acest proiect, muralele devin parte din povestea fashionului, iar moda contribuie, la rândul ei, la redescoperirea și punerea lor în valoare. Cred că aceasta este una dintre cele mai frumoase forme prin care un brand poate contribui la oraș: nu doar susținând arta, ci găsind moduri noi de a o aduce mai aproape de oameni și de a-i face să privească altfel locurile prin care trec în fiecare zi.

Pentru mine, acesta este și sensul noWear în cadrul Artown: să descoperim valoare în ceea ce există deja și să îi oferim un nou context, o nouă poveste și, poate, o nouă viață.

Privind acum imaginile finale, ce ți-ai dori să rămână în mintea celui care vede acest proiect: o nouă perspectivă asupra modei, asupra hainelor pe care le are deja, asupra artei urbane sau asupra Ploieștiului?

Aș face un buchet din cele enumerate mai sus. Eu cred în puterea lor împreună, în valorile comune atunci când comunitatea își dă mâna în crearea frumosului. Cred în dăruire și în mâinile ținute larg deschise spre a dărui celor din jur din darurile pe care noi le-am primit. Ținând mâinile larg deschise, facem loc pentru creație, pentru susținere și pentru a aduce zâmbetul în orașul Ploiești, fie prin artă urbană, prin modă sau printr-un mesaj care ne atinge. Căci cine se deschide e liber, iar cine e liber poate iubi.

Între 18 septembrie și 4 octombrie, Ploieștiul a devenit, pentru cea de-a cincea ediție Artown NOW, un muzeu în aer liber și un spațiu de întâlnire în jurul temei „Gramatica libertății”. Peste 100 de artiști locali și internaționali au lăsat în oraș 25 de murale și sculpturi, alături de aproximativ 50 de intervenții urbane, transformând străzi, clădiri și spații industriale în locuri de dialog și reflecție.

„În cei cinci ani de Artown NOW am văzut cum orașul poate deveni mai mult decât un decor pentru artă – poate deveni chiar parte din ea. Anul acesta am vrut să vorbim despre libertate nu ca despre o stare individuală, ci ca despre ceva ce construim împreună, prin prezență, dialog și participare. «Gramatica libertății» este, în fond, invitația de a ne întreba cum vrem să fim unii cu ceilalți și ce oraș vrem să construim împreună. Shopping City Ploiești este alături de ARTOWN de patru ani, iar împreună am schimbat, foarte concret, felul în care oamenii se raportează la orașul lor. Anul acesta, prin conceptul noWear și campania Rewrite Your Story Now, am arătat, în mai multe feluri, cum lucrurile pot primi o nouă viață”, spune Livia Florea, fondatoarea Artown NOW.

Foto: PR

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă