Jennifer Aniston (52 de ani) și Adam Sandler (55 de ani) fac din nou echipă pe ecrane, în continuarea producției de succes ”Murder Mistery”, lansată în 2019.
Cele două vedete, prietene bune în viața reală, au fost văzute la filmări în Oahu, Hawaii, unde se pare că se turnează cea de-a doua parte a producției de succes ”Murder Mistery”, unul dintre cele mai urmărite filme de pe Netflix.
Jennifer Aniston și Adam sandler își reau astfel rolurile lui Audrey și Nick Spitz. Nick este un polițist din New York, iar el și cu soția lui, Audrey, pleacă într-o vacanță în Europa pentru a-și revigora mariajul, dar ajung în situația inedită de a fi acuzați de o crimă pe care nu au comis-o, cea a unui miliardar în vârstă.

Chiar dacă filmările de la ”Murder Mistery 2” au loc în Hawaii, se pare că acesta nu e neapărat și locul în care se derulează acțiunea din noul film, scrie presa americană. Sequelul ”Murder Mistery” continuă aventurile internaționale ale celor doi soți, pline de situații de neprevăzut și de întorsături.
Se pare că intriga din MM2 se derulează tocmai în India, unde cei doi soți ar lua parte la o petrecere, iar cursul evenimentelor ar fi reluate de unde s-au oprit în primul film, și anume când Nick și Audrey Spitz s-au îmbarcat în Orient Express.
Potrivit datelor, Murder Mistery 2 ar fi programat spre lansare în vara sau în toamna acestui an.
Sandler și Aniston au mai jucat împreună în comedia romantică Just Go With It, din 2011.
Foto: Netflix
14 cărți pe care le poți oferi în dar în luna februarie
Bineînțeles că nu este vorba doar despre romane de dragoste – am deveni, în februarie, mult prea siropoși….
Jennifer Aniston și Selena Gomez sărbătoresc Galentine’s Day
Legate de o veche prietenie, Jennifer Aniston și Selena Gomez sărbătoresc anul acesta împreună Galentine’s Day. Desigur, la…
Megan Fox renunță definitiv la Machine Gun Kelly
Deși așteaptă primul lor copil împreună, actrița Megan Fox susține că a „terminat-o pentru totdeauna” cu Machine Gun Kelly….
Povestea „Sufrageriei Irinei” – Cum a devenit un moment intim o experiență care adună mii de oameni
Pe 21 februarie, Irina Rimes aduce „Sufrageria Irinei” la Sala Palatului, transformând un concept personal într-un spectacol memorabil….
Gisele Bündchen a născut cel de-al treilea copil
Gisele Bündchen a devenit mamă pentru a treia oară, la vârsta de 44 de ani. Modelul a adus…
Trenduri exclusiviste de călătorie în 2025
Un simplu city break într-o metropolă europeană precum Barcelona sau Roma sau o vacanță la mare într-un resort…
Previziuni Feng Shui pentru 2025
Anul 2025 marchează o etapă importantă în viețile tuturor, fiind un an transformațional, cu influențe Feng Shui contrastante,…
Cele mai afrodisiace parfumuri
Preferințele în ceea ce privește parfumurile sunt subiective, dar există câteva arome asupra cărora experții parfumieri au ajuns…
Nu îți place Vunk? Ai locul asigurat la concertul lor din 14 februarie – Vunk Simfonic
Vunk lansează o provocare inedită pentru toți “anti-fanii” lor, cu ocazia concertului din 14 februarie de la Sala…