Nicoleta Nicolae ∙ May 18, 2020 ∙ 16 min read

 

Este consultant de marketing turistic, antreprenor, consultant de business și promotor al României. Răzvan Pascu, omul care a văzut aproape 100 de țări, ne vorbește acum despre cum vom călători anul acesta și despre vacanțele viitoare.

Toată lumea așteaptă vacanța. Cum vezi tu vacanțele românilor în perioada imediat următoare?

Cred că românii vor pleca în vacanțe anul acesta, chiar se observă acest aspect și în rezervările care deja se fac din nou. Se rezervă pentru România în această vară, pentru Grecia, Turcia în iulie și august, iar pentru destinații îndepărtate se rezervă pentru Revelion, sfârșit de 2020 sau primăvara lui 2021. Dacă în martie și aprilie rezervările pentru perioada următoare au fost 0, lucrurile s-au schimbat odată cu veștile despre diverse măsuri de relaxare. Vom călători cu siguranță mai mult pe plan local, pe termen scurt și mediu, și probabil în număr mai mic. Ne vom orienta spre locuri mai retrase, mai izolate, vom aprecia mai mult natura și cred că vom alege pe termen scurt destinațiile în care putem ajunge mai degrabă cu mașina.

Unde vom putea merge în această vară? Și în ce condiții?

Condițiile și toată situația din turism este încă incertă în România. Suntem în stare de alertă la acest moment, hotelurile teoretic sunt deschise, dar nu putem părăsi localitatea de domiciliu decât cu anumite motive bine întemeiate. Nu se știe concret în ce condiții funcționează industria HORECA, nu știm încotro merge turismul în acest moment, când vom putea călători în afara județului fără declarații sau când se vor relua zborurile. Astfel, aș recomanda să nu ne facem planuri cu mai mult de 1-2 săptămâni în avans, iar dacă îndrăznim să rezervăm vacanțe, să citim cu atenție condițiile de anulare și amânare a călătoriei. Aș zice că abia după 1 Iunie vom putea călători în România și poate după 15 Iunie în afara țării.

De ce ar trebui să ținem seama atunci când ne vom alege destinația de vacanță?

Cred că ar trebui să analizăm cum a fost gestionată pandemia în destinația în care ne dorim să călătorim, cum este sistemul lor medical, ce măsuri au luat și care sunt regulile în vigoare la momentul actual. Cu siguranță, nimeni nu ar vrea să călătorească într-o destinație în care va fi trimis în carantină când ajunge pe aeroport, obiectivele turistice sunt închise sau terasele funcționează doar în regim de catering. Dar toate astea se pot întâmpla doar dacă nu ne documentăm înainte. Totodata, ar fi bine să ne interesăm în ce condiții zboară compania aeriană aleasă (dacă optăm pentru călătoriile cu avionul) sau ce măsuri de igienă, prevenție și detecție s-au luat în unitatea de cazare spre care optăm. Neapărat plecați din țară doar cu asigurare de călătorie și atenție că există o singură companie de asigurări care asigură și COVID, atât pe asigurările storno, cât și pentru asigurările de călătorie (trebuie verificat în permanență dacă lucrul acesta a rămas valabil sau a fost eliminat).

Când crezi că vom mai călători safe în afara țării?

Cred că a călători safe ține foarte mult de noi și de comportamentul nostru, nu de destinația în care mergem. Indiferent că mergem în parcul de lângă casă sau la 10.000 kilometri distanță, trebuie să ne purtăm prudent și responsabil, să ne protejăm atât pe noi, cât și pe cei din jurul nostru. Dacă lucrurile merg bine peste tot în lume, cred că minim din iulie-august putem vorbi de o relaxare cu adevărat.

Ce variante au cei care și-au cumpărat vacanțele pentru vara lui 2020 încă de anul trecut?

Nu există neapărat un răspuns standard aici, pentru că depinde de clauzele fiecărui contract pe care turistul l-a semnat cu agenția de turism, de compania aeriană, de unitatea de cazare, de condiții, de destinație etc. Ce pot să recomand tuturor celor interesați este să fie flexibili și să aibă pe cât posibil răbdare. În primul rând, multe din agențiile de turism au plătit la rândul lor mai departe contravaloarea pachetelor de călătorie și, prin urmare, nu au de unde să dea turiștilor banii înapoi. Singura variantă e să le ofere vouchere, care să poată fi folosite în decurs de 12 sau 24 de luni ori varianta reprogramării aceleiași vacanțe în altă perioadă de timp. Astfel, recomand flexibilitate și înțelegere din partea turiștilor. Pe de altă parte, dacă destinația se poate opera, există zboruri, hotelurile sunt deschise, atunci turiștii trebuie să își primească vacanța plătită și să nu existe niciun fel de abuzuri în agențiile de turism, în sensul că charterul nu poate decola, dar nici nu doresc să îi returneze banii clientului. Cum spuneam, în iulie și august eu cred că se va putea zbura în majoritatea destinațiilor solicitate vara de români.

În cazul biletelor de avion, cu atât mai mult este indicat să aibă răbdare. Dacă zborul se anulează, ai dreptul să primești banii înapoi sau măcar voucher pe care îl poți folosi ulterior, dar dacă anulezi tu zborul din proprie inițiativă înainte de a ști concret ce se va întâmpla, nu mai recuperezi niciun ban. La fel și cu pachetele de vacanță cumpărate. Dacă nu mai vrei să călătorești, deși destinația e operabilă sau anulezi înainte de a afla dacă la momentul respectiv destinația va fi operabilă, penalizarile sunt conform contract.

În ceea ce privește unitățile de cazare, depinde de tipul de rezervare spre care s-a optat. Unele rezervari pot fi anulate și cu 24 de ore înainte. Și biletele de avioane pot fi din acelea flexibile, iar atunci poți reprograma fără să mai plătești penalizări. Deci nu există o situație standard, totul depinde de contractul semnat.

Cum va evolua turismul din România?

Piața turistică se va reorienta, iar Romania ar putea miza pe această carte. Din punctul meu de vedere, situația pe care o traversăm reprezintă, cumva paradoxal, o oportunitate imensă pentru turismul românesc de incoming și îmi doresc să văd evoluând cât mai multe regiuni turistice și facilități de cazare din România. Faptul că nu suntem o destinație de masă, ci mai degrabă una care oferă experiențe autentice, în locuri izolate, în mijlocul naturii, reprezintă un avantaj competitiv pe care ar trebui să îl exploatăm în perioada următoare cu turiștii străini.

Ce măsuri va trebui să ia hotelurile și pensiunile de la noi, pentru a oferi siguranța turiștilor și a personalului angajat?

Simt că este încă o oarecare dezorganizare și lipsă de informare, iar antreprenorii din industria ospitalității nu mai știu efectiv în ce direcție să meargă pentru ca de la Guvern nu vin norme clare. Eu sugerez acțiuni și măsuri simultane pe 3 planuri, și anume:

  1. măsuri de adaptare a business-ului, cum ar fi comercializarea a maxim 85-90% din capacitatea unității de cazare, inclusiv în timpul weekend-urilor și în plin-sezon și mai multă flexibilitate privind rezervările (adică să îl lași pe client să anuleze chiar și cu puțin timp înainte).
  2. măsuri de protecție a turiștilor și personalului angajat, precum marcarea locurilor de așteptare la recepție, în restaurante, la lifturi sau în orice alt loc unde s-ar putea face aglomerație, instalarea de dispozitive cu gel dezinfectant (din acelea cu senzori), covorașe dezinfectante și/sau folie antimicrobiană, dezinfectarea temeinică, de mai multe ori pe zi, a locurilor care sunt atinse frecvent de diverse persoane, împărțirea pe serii la mic dejun și cină, maximizarea spațiului din exterior, în cazul în care acesta există, oferirea posibilității de a lua masa în cameră fără costuri extra, adaptarea procedurilor de curățenie în camere și spații deschise, simplificarea procedurilor de check-in etc.
  3. comunicare și promovare masiva online și offline a măsurilor luate, pe întreaga perioadă, atât înainte de a redeschide, cât și în permanență în timpul sezonului. Chiar dacă poate se iau măsuri smart în anumite locații, dacă nu se comunica proactiv către turiști și potențialii turiști, oamenii nu au de unde să știe că se acționează într-un mod responsabil, că pot veni să se cazeze în hotelul sau pensiunea respectivă în siguranță.

Ce fel de concediu e ăsta în care trebuie să stai mereu atent la tot ce în jur, la igiena foarte stricta etc, la frica de a intra în contact cu alte persoane? Care ar fi recomandările tale, în acest caz?

Nu trebuie nici să exagerăm și să cădem în extrema cealaltă, în care vedem pericole la tot pasul. Senzația aceasta de frică este normală, trebuie doar să învățăm să ne readaptăm și să ne expunem treptat disconfortului pentru a putea depăși stările de anxietate pe care ni le-ar putea provoca acest nou “normal”. Totodată, să luăm ce e bun din toată această experiență. Să fim mai atenți la igiena și la respectarea spațiului celorlalți. Dacă până acum mâncam ceva gen street food fără să ne spălăm pe mâini și fără să ne facem griji ca ne-am putea îmbolnăvi, ceea ce nu era mereu în regulă, acum cel mai probabil acest lucru se va schimba, iar asta este unul dintre aspectele pozitive. În plus, de câte ori nu ne-am simțit deranjați de toți oamenii care practic erau la câțiva centimetri de noi în autobuz, metrou ori la vreo coadă? Cu ocazia aceasta, am învățat cu toții cât de cât să păstrăm o distanță minimă față de cel de lângă noi.

Desigur, toate aceste aspecte ar putea să fure puțin din bucuria unei vacanțe, dar trebuie să fim pozitivi, cu fiecare comportament pozitiv suntem cu un pas mai aproape de ceea ce obișnuiam să numim normalitate. Alternativa este să stai acasă, dacă nu îți place acest nou normal, însă cred că cei mai câștigați vor fi oamenii flexibili.

E de preferat să luăm un sejur în România, unde găsim de exemplu o căsuță sau cabană cu un număr redus de camere și să o închiriem noi pe toată? E o soluție?

Da, ar putea fi o soluție, de ce nu?! Astfel, avem și intimitate totală și nu stăm stresați la gândul că am putea lua contact cu cineva purtător de COVID-19.

În cazul în care găsim o astfel de cazare, unde putem sta doar noi cu familia noastră, care ar trebui să fie măsurile de siguranță oferite de gazdă?

Unitatea respectivă de cazare ar trebui dezinfectată temeinic după fiecare turist sau grup de turiști care a fost acolo, folosindu-se produse speciale, cu minim 70% alcool, pe cât posibil ventilate toate zonele care au fost curățate și dezinfectate imediat, amplasate dispozitive pe senzori cu gel dezinfectant la intrare, covorașe dezinfectante și folie antimicrobiană pe suprafețele ce sunt frecvent atinse de mai multe persoane, cum ar fi clante, întrerupătoare, chiar și telecomenzi. Totodată, gazdele ar putea cere oaspeților să completeze un formular de screening de sănătate înainte de cazarea propriu-zisă, iar checkin-ul ar putea fi făcut online, fără a se intra în contact direct, față în față. Cheile sau cardurile de acces ar putea fi puse în plicuri și lăsate în anumite puncte/locații de unde să fie ridicate de către turiști.

Când crezi că ne vom reîntoarce la vacanțele și escapadele noastre în străinitate, așa cum o făceam până acum?

Sper ca măcar de la începutul lunii iulie să ne simțim mai confortabil și să ni se dea voie să plecăm în vacanțe în străinătate. La modul în care călătoream până acum, la obiceiurile și mentalitatea de vacanță pe care o aveam, probabil ne vom întoarce cel mai devreme din 2021.

Cât de mult se vor scumpi la anul să zicem vacanțele și biletele de avion?

Din nou acesta este un subiect destul de incert în momentul de față. Am tinde să spunem că vom călători mai scump pe de-o parte, dar din ce văd în jur, inclusiv în alte țări, precum Israel sau China, hotelierii, companiile aeriene, agențiile de turism vin cu tot soiul de oferte pentru a atrage din nou turiști. Până la urmă, este vorba și de principiul cererii și ofertei. Dacă cererea va scădea pentru că se modifică negativ veniturile consumatorilor sau pentru că oamenilor le va fi frică să mai călătorească, atunci ne așteptăm să scadă și prețurile pe termen scurt și mediu sau să existe multe oferte speciale. Iar pe de altă parte, unii spun că multe companii vor da faliment, iar cele care încă vor mai fi active vor avea costuri mai mari de funcționare, astfel că ar crește prețurile. E greu de oferit pronosticuri, nu pot ști ce se va întâmpla. Cred că nimeni nu poate preconiza, dar de exemplu dacă ne uităm în sistemele de vânzari bilete de avion intercontinentale pentru anul viitor prețurile sunt sensibil mai mari.

Crezi că această epidemie ne va schimba modul în care ne vom cumpăra vacanțele? Ne va schimba opțiunile?

În mod cert. Mă aștept să existe o oarecare reticență cu privire la călătoriile în destinații îndepărtate pe termen scurt. Tind să cred că oamenii vor evita locurile aglomerate, vor căuta mai mult experiențe personalizate, cazări mai izolate, vor evita all inclusive-urile și statul la cozi alături de zeci, sute de alte persoane pentru a “bifa” vreun obiectiv turistic celebru. Posibil ca și perioada de vacanțe să se schimbe și din ce în ce mai mulți oameni să aleagă călătorii în ceea ce până acum numeam “extra-sezon”. Cel puțin un an de-acum înainte.

Unde îți vei duce familia în vacanță, anul acesta?

Avem planificată o primă vacanță în Croația, în luna iulie. Au avut puține cazuri și sunt optimist că nu vom rata și această călătorie. Aș vrea să mergem atunci și în Muntenegru. Ar fi trebuit să plecăm și în Dubai în luna mai, dar am fost nevoiți să amânăm pentru altă dată acea vacanță. Dacă situația va fi ok, aș vrea să mergem în iulie-august și într-o destinație exotică, pe o insulă, poate din nou în Seychelles… Până atunci, voi călători și în România mult, atât cu treabă, cât și pentru vacanță.

Ca un om care din turism își câștigă existența, cum ai descrie această perioadă? Și acest an?

Total neașteptat și bulversant. Nu se aștepta nimeni la această situație, să se sisteze practic tot, Uniunea Europeană să se închidă aproape ermetic de pe o zi pe alta. Turismul era la maximul de până atunci, business-urile din acest domeniu, precum și din domeniile conexe luau amploare, iar deodată totul s-a oprit și a trebuit să ne readaptăm rapid pentru a putea „supraviețui”.

Cum va fi industria anul acesta? Există șanse să revină pe linia de plutire?

Probabil că vor fi ceva afaceri care se vor închide, situația nu este deloc roz în cea mai mare parte dintre cazuri. Este un an de supraviețuire. Există șanse să ne revenim pe linia de plutire, dar va mai dura ceva până industria va redeveni una atractivă și suficient de profitabilă. Personal, cred că în vară vor fi probleme de operare la unii tour-operatori.

Cum ai petrecut tu această perioadă de izolare și care este cea mai importantă lecție de viață învățată acum?

La început trebuie să recunosc că mi-a fost destul de greu să accept toată situația, dar treptat m-am obișnuit cu ideea și am încercat să transform toată această criză într-o oportunitate. Să mă reinventez, să mă adaptez și, de ce nu, să mai iau o pauză din când în când. Preferam, desigur, să fie o pauză voită, o relaxare în adevăratul sens al cuvântului, dar am învățat să accept ce se întâmpla. Acum aștept cu nerăbdare să revin treptat la lumea pe care o știam, să reiau cu prudență călătoriile, să îmi revăd părinții și bunica. Mă bucur, însă, că am reușit să petrec atât de mult timp de calitate cu Alex și Vlăduț, copiii mei de 5 și 2 ani. Nu îmi amintesc când am stat ultima dată atâtea săptămâni acasă.

Poate cea mai importantă lecție învățată acum a fost ca de fapt nu putem controla nimic în afară de propria persoană și că tot ce putem face este să ieșim din zona de confort, să acceptăm situațiile și să ne adaptăm astfel încât să avem cât mai puțin de suferit.

Am fost supărat vreo 2 săptămâni la început în martie, dar acum nu mai sunt. Am muncit 12 ani ca să ajung aici și am făcut totul de la zero, aș putea să o iau oricând de la capăt și aș face-o cu aceeași dăruire și pasiune. Am rămas optimist în tot acest timp și asta m-a ajutat, iar pe burse din străinătate și în alte domenii chiar au fost ceva oportunități bune pe care am învățat să le fructific.

 

 

Related Posts

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Dionysis Moustis, barista: „O cafea gustoasă are de-a face cu preferințele personale și cu experiența anterioară”

Dionysis Moustis este Coffee Capabilities Manager CEMEA Lavazza și ne povestește despre culisele competițiilor de barista, despre alegerile…

Acoustic Boyz: ”Cântăm pentru public, nu pentru noi”

Cum a ajuns o trupă formată din trei băieți de la Liceul de Muzică un adevărat fenomen în…

Modă cu impact social: C&A colaborează cu femeile artizan din India pentru o colecție cu broderii manuale

Când într-o mare de piese colorate pentru vară îți atrag atenția niște piese alb-negru, cu broderii superbe, lucrate…

Cornel Ilie (VUNK)- ”Dacă eu cu mine nu sunt fericit, nu voi putea fi nici lângă altă persoană”

Trupa VUNK a lansat recent cel de-al zecelea album din carieră, intitulat ”De luni până duminică”. Cornel Ilie,…

Cristina Tudor: Ca părinte, planificarea financiară e esențială

Proaspătă mămică, Cristina Tudor spune azi că educația copilului este crucială, iar planificarea atentă a cheltuielilor pentru etapele…

Cătălina Buliga: „Investesc în mine mai întâi”

Fiecare dintre noi definim în mod diferit echilibrul, indiferent că ne raportăm la viața profesională, cea de familie…