Claudia Neculae, food stylist: „Pentru burgeri perfecți strecor bucăți de burețel printre straturi. Este foarte bun acela mic, roz, pe care îl folosim să aplicăm fondul de ten pe față”

 

Claudia Neculae este singura femeie food stylist pentru spoturi TV din România. A câștigt locul al treilea la ediția din 2015 a MasterChef, însă pasiunea ei culinară a început din copilărie.

A lucrat nouă luni alături de Chef Foa și adoră gustul colivei. Îi place să combine gusturi diametral opuse, precum chipsurile cu brânză și ciocolata cu lapte. Cum ar veni, the best of both worlds – o filosofie de viață care pare să i se potrivească mănușă.

Pe o scară de la 1 la 10 – cât de grea este meseria de food stylist și ce abilități îți sunt necesare pentru a o practica? 

Nu știu dacă aș numi job-ul ăsta greu. Cu siguranță este foarte challenging. Fizic vorbind, este destul de greu pentru o mâna de om. Pentru o femeie. Pentru că, până acum, am deja trei truse destul de voluminoase, care îmi sunt necesare on set și pe care le car de fiecare dată, cu mine. La care se adaugă partea de cumpărături, pe care foodstylist-ul le face.

Cei mai cu vechime în domeniu, deleagă aceste sarcini către asistent. Ușor, ușor, îmi formez și eu un asistent și îmi doresc, emit, de fapt, către Univers, intenția de a prelua ea (sau el) aceste responsabilități.

Dar, bottom line, da, este un job greu, luând în considerare cele de mai sus. Fără doar și poate, este un job de nota 10.

Ca să fii food stylist este foarte important, după părerea mea să îți placă mâncarea, bucătăria, să ai curiozitatea să cunoști chimia dintre ingrediente, ca să poți să înțelegi procesul prin care trebuie să treacă mâncarea pentru a arăta într-un anume fel. Deși sunt păreri care susțin că nu e nevoie să fii chef ca să excelezi în food styling, eu cred totuși că e vital să ai un minimum de cunoștințe în domeniu.

Pe de altă parte, în food styling este esențial să dai dovadă de flexibilitate. Gândirea outside the box, pentru că, de cele mai multe ori, vei avea de stilizat produse sau ingrediente care nu vor vedea cu adevărat bucătăria.

Cum ar fi, de exemplu, un pui sau curcan întreg. De cele mai multe ori, acesta nu va vedea cu adevărat cum arată interiorul unui cuptor. Și asta pentru că, în timpul coacerii, e foarte greu să controlezi rumenirea uniformă, ceea ce e de dorit la filmări.

De aceea, una dintre armele mele intergalactice, cum îmi place mie să o numesc, este suflanta cu aer cald sau heat gun. Cu ea rumenesc la nivel de perfecțiune, orice pui și orice curcan. Alternând cu mixul perfect de substanțe care dau culoarea aceea perfectă, de perfectly roast, rinkles free.

Cum ți-ai descoperit această pasiune pentru food styling?

Am intrat în lumea fascinantă a food styling-ului, în noiembrie 2016. Acceptasem de curând un job foarte interesant, atât din punct de vedere a ceea ce aveam de făcut, dar mai ales din prisma programului (urma să lucrez trei zile pe săptămână). Compania la care încă lucrez în acest regim, Orkla Foods România, filma un spot TV pentru noua gamă de produse din zona baking, sub brandul Unirea.

Eu eram responsabilă cu pregătirea tuturor produselor: vreo 20 de cozonaci, cca cinci kg de cocă de cozonac, vreo opt bucăți de cozonac necopti, vreo două tăvi cu poale’n brâu, cornulețe cu gem, negrese și brioșe. Am muncit mult ca să le fac.

Am mers și eu pe set, în fiecare din cele trei zile de filmare și acolo l-am cunoscut pe Adi Popa, cel mai bun food stylist din România. A fost chimie de la bun început. Pe mine m-a fascinat universul lui și multitudinea de truse și scule, care mai de care neobișnuite și total nepotrivite pentru mâncare și bucătărie.

Pe el, l-am câștigat cu pofta mea de viață, bucuria pentru ceea ce fac, curiozitatea și hotărârea. În prima zi de filmare, aveam de tras un cadru în care bunica tăia un cozonac. Cozoancul acela trebuia să arate trăznet în secțiune.

Acum, și asta e o loterie, căci nu poți să pui nici prea multă umplutură, pentru că nu mai crește, nici prea puțină, căci nu e îndestulătoare. Cu atât mai mult la filmare când totul trebuie să arate beyond perfection.

Și cum nu am fost mulțumiți de primii cinci cozonaci tăiați, am stat puțin și ne-am gândit ce și cum să facem. Și-atunci, pentru că deja avusesem parte de o discuție tare interesantă cu Adi despre ce înseamnă de fapt universul lui, am făcut click și pentru prima dată, am gândit ca un food stylist: „Ce zici dacă amestecăm nuca măcinată cu cacao și puțină apă, suficient cât să obținem o pastă groasă? Apoi începem să pensăm ușor și cu grijă interiorul secțiunii de cozonac și să umplem cu acest amestec?”. „Pare că are sens, hai să încercăm, Dia!” Așa îmi spune Adi.

Și a mers de minune. Am mai uscat apoi puțin cu suflanta cu aer cald, ca să pară cât mai credibil și a ieșit o minunăție de cozonac dodoloț, care mai că plezenea de atât de multă umplutură.

Mi s-a părut magie curată ce am făcut atunci, astfel încât, a doua zi, i-am spus lui Adi: „Eu vreau să învăț meseria asta, dacă vrei și poți să mă iei că ucenic, m-aș bucura mult”.
Peste doar o lună, m-a sunat pentru prima filmare. Am îndeplinit cu multă mândrie, bucurie și recunoștință, rolul de asistent al său și am mulțumit și pentru prima sută de euro făcută. Căci Adi m-a plătit de prima dată.

Și acesta a fost doar începutul, după care, așa cum susține binecunoscuta vorbă din popor, „pofta vine mâncând”, am vrut să mușc din ce în ce mai mult din lumea asta delicioasă.

Ești îndrăgostită și de mâncare, sau doar de food styling?

Am iubit mâncarea, dintotdeauna. Mi-a plăcut să mănânc, să gust, să mă bucur de ce are de oferit lumea asta fascinantă a gastronomiei.

Sigur că, târziu, mi-am dat seama că în copilărie și mai ales în adolescență am avut un pattern destul de compulsiv și deci o relație ușor bolnăvicioasă cu mâncarea. Am fost grasa familiei, în timp ce toți ceilalți erau slabi și frumoși și, culmea, mâncau cot la cot cu mine.

Bunica, Dumnezeu să o odihnească, a fost bucătăreasea satului. Mama făcea cele mai bune bomboane fondante, pe care le vindea ca să mai strângă un ban să ne țină la școală. Mamaie m-a luat cu ea la toate pomenile, parastasele, nunțile și botezurile.

Îmi plăcea tare mult să stau în preajma lor, în jurul acelor femei cinstite, care învârteau de mama focului în niște tuciuri imense, în care pregăteau pilaful ăla delicios, fiert în zeama păsărilor de curte.

Îmi amintesc cu drag cum, de fiecare dată când o tanti de pe ulița noastră făcea pomană, stăteam la geam, în casă, cu perdeaua trasă cât să văd unde se duce, și o pândeam în ce curte intră. Stăteam cu inima la gură, sperând că următoarea poartă pe care o va deschide va fi a noastră. Și când n-a fost așa, am început să plâng. Nu pentru că nu aveam ce mânca, dar eu iubeam coliva și mâncarea de pomană, pe care dacă sigur ați mâncat-o măcar o dată, știți despre ce vorbesc.

Așa că, mamaie m-a luat de mânuță, mi-a șters lacrimile și a luat-o la zor pe tanti Sita: De ce, fă, nu i-ai adus pomană și lu’ asta mică? Nu știi că poftește?”

Nu ne adusese pentru că dădea de pomană pentru tatăl ei și tradiția zice să împărți la bărbați. Iar cum noi eram doar o mână de femei, na! Dar am primit o porție de colivă și am dormit fericită în noaptea aia. Și acum iubesc coliva, e preferata mea.

După ce am plecat la facultate, în primul an, a venit momentul în care mama nu a reușit să îmi trimită pachet, așa că am pus mâna pe telefon și, cu ajutorul instrucțiunilor ei, am făcut primul pilaf din viața mea. Pilaful ăla cremos și gras cu morcov și pui de țară. Apoi am tot continuat să îmi gătesc.

În scurt timp, am început să muncesc și să mai mănânc și în oraș, pe la vreun bistro sau restaurant. Iar curiozitatea dar și bugetul mai strâmtorat m-au determinat să învăț cum să pregătesc eu acele preparate, acasă.

După ce am început să călătoresc, mâncarea a devenit obiectiv turistic pentru mine. Înainte de a pleca într-un city break sau oriunde, stau și mă documentez câteva zile cu privire la cele mai bune restaurante și mâncăruri.

În Paris, am făcut un pelerinaj la cele mai renumite boulangerii iar într-o zi am mâncat doar croissant și prăjituri, atât de mult mi-au plăcut.

Așa mi-am dat seama că gătesc destul de bine și că îmi vine natural să fac asta, intuitiv. 

Ce cursuri ai urmat în domeniu, pentru a te specializa?

Am făcut un curs de bucătar, însă nu la vreo școală renumită. La vremea aceea, prin 2012, aveam nevoie de diplomă pentru a putea găti în băcănia pe care o deschisesem de curând, cu ceva bani nerambursabili.

Aș include aici și experiența Masterchef care, departe de a fi o școală în adevăratul sens al cuvântului, pentru mine a fost ca un doctorat. Din toate punctele de vedere.

Am făcut apoi o specializare în deserturi, la Dalles Go, curs susținut de talentata Ana Consulea, de la Zexe Brasserie.

Vorbește-mi despre specializarea ta ca Bakery Chef.

Am fost atrasă de deserturi dintotdeauna. După ce am slăbit vreo 12 kg în 2013, am devenit foarte atentă cu ce mănânc. Practic, mi-am schimbat stilul de viață. Însă am păstrat un colț de „rai” în care mai întram când și când. Astfel că aveam zile în care mă premiam și în care îmi dădeam voie să mănânc doar dulciuri: croissante, amandine, you name it.

Ador brownie-urile și sufleul de ciocolată, tiramisu, savarinele, salamul de biscuiți – pe toate le fac foarte bine. De cele mai multe ori prefer să combin aceste două gusturi, dulce și sărat. Aseară, mi-am revoluționat lumea cu o combinație mortală: chipsuri cu brânză și ciocolată cu lapte. Demențial.

Prin 2013, am urmat și un curs de cofetar-patiser, însă nu ceva renumit, la o școală obișnuită. Acum îmi dau seama, în timp ce scriu, că nu am pus prea mare focus pe latura asta educațională, în ce privește bucătăria. Pentru mine, pasiunea asta și ideea că s-ar putea transforma într-un job au apărut puțin înainte de 30 de ani, moment în care eram destul de consumată de învățat și de muncit, așa că am ales să învăț să fac singură cele mai multe lucruri pe care le știu acum.

Ce făceai înainte de-a deveni food stylist?

Mi-am clădit o carieră frumoasă în Project Management. Am terminat facultatea de Științe Politice, la Universitatea București, în 2008. În timpul facultății, am făcut un program în care m-am pregătit să fiu trainer și project manager. Asta am și făcut începând din anul al patrulea de facultate. Eram consultant în scriere de proiecte full-time iar part time, susțineam traininguri în management de proiect, la Extreme Training. Perioada aceea e foarte dragă sufletului meu.

Până înainte de MasterChef, am lucrat în acest domeniu. În 2010 am început un freelancing sau un fel de antreprenoriat pentru că, la vremea respectivă, înființasem un ONG cu fostul meu soț și am reușit să scriem foarte bine cinci proiecte care au primit finanțare nerambursabilă.

Povestește-mi despre experiența MasterChef. Cum ai ajuns acolo, ce s-a întâmplat?

Nu mai știu exact ce anume m-a determinat să mă înscriu la MasterChef. Îmi amintesc cum consumam cu mare poftă episod după episod. Ce-i drept, mă fascina mai tare varianta din State, pentru că îl admir mult pe Gordon Ramsay.

Cred că prietenii au fost cei care au insistat la un moment dat și apoi, ușor, ușor, a încolțit în mine ideea asta. Așa că, în primăvară lui 2015, am fost la preselecții. Am ales să gătesc un pate de casă, cu portocale flambate în coniac, un sos de zmeură și pizza de casă cu cimbrișor.

Am reușit să îl impresionez pe chef Foa cu consistența perfectă a pateului meu, făcut în doar o oră. Cum am primit doi de DA, am plecat acasă cu un șorț. Am ținut de el strâns cu dinții până în finală, deși, când am plecat de acasă în bootcamp, nu știam deloc ce urmează să mi se întâmple. Am plecat cu două geamantane imense după mine, pentru că la întrebarea mea: „Cât vom sta în concurs?”, am primit următorul răspuns: „Fie o săptămână, fie până veți fi eliminați. Așadar, depinde doar de voi”.

Cum mie nu îmi plac neclaritățile de genul acesta – defect profesional –, am ales să risc și să plec cu tot șifonierul după mine. Aveam două geamantane mai mari ca mine, dar, pare-se, am simțit eu că voi avea nevoie de toate!

Experiența în sine a fost cu mult peste așteptări. Diferită de așteptările mele, însă mi-a plăcut. A fost un test psihologic, în primul rând. Pentru că, e drept, nu m-am gândit prea mult la ce înseamnă să fii expus, brusc, în fața întregului popor consumator de așa ceva.

Au fost momente în care m-am judecat pentru că îmi exteriorizez atât de tare emoțiile, mai ales pe sticlă. Plâng destul de ușor, pentru mine plânsul este un detox emoțional. Iar acolo, aveam limitele împinse la maximum în orice moment, și plângeam destul de des.

La MasterChef a fost ca la armată, deși n-am făcut-o. 🙂

În primele trei săptămâni, până au început să fie eliminați din colegi, ne trezeau în fiecare dimineață la 3 A.M.

Mânca cine apuca sau cine putea la ora aia, ceva pe post de mic dejun, după care parcurgeam un drum de vreo 40 de minute până la studiourile din Kentauros.

Acolo, așteptam să vină echipa, apoi ne luau pe rând la make-up și hair, apoi mai așteptam până începeam proba. O zi de filmare dura cam 18-20 de ore.

Eram destul de obosiți, dar adrenalina era la cote alarmante. Recunosc că am intrat în competiție destul de sigură pe mine, ceea ce nu e un lucru rău. Doar că nu am avut o strategie. Am fost cum sunt eu de obicei, autentică până în măduva oaselor. Țin minte cum mi-am luat-o în freză, încă de la a doua probă. Am gătit în echipă și pentru că eram 12, adică destul de mulți, nu prea a ieșit ce trebuie.

Era o zi toridă de vară, am gătit în aer liber, la grătar. Eram leșinați de oboseală și căldură. Căpitanul nostru de echipă nu era foarte confortabil cu titulatura așa că, ușor, ușor, am preluat eu, așa, tacit. La final, ne-au pus să facem un debriefing, să vedem ce a funcționat și ce nu. Mi s-a părut minunat că ne dau șansa să analizăm asta în echipă. Și pentru că se lăsa deja cu hard feeling, am preluat și aici frâiele, căci se zvârcoleau în mine veleitățile de trainer și project manager.

Surpriza a venit când ne-am întors în platou și, pentru că eram echipa învinsă, chefii ne-au provocat ca fiecare dintre noi să numească cel mai slab coleg.

Să mai spun că am câștigat detașat? Am plâns ca un copil, necontenit, pentru că era atât de nedrept, dar eu singură m-am băgat în asta, pentru că am lăsat garda jos când am ales să fiu om bun și poate să impresionez cu „ia uite ce știu eu să fac pe lângă gătit and stuff?”. Normal că era firesc să îți vânezi competita. Și uite așa, a început drumul meu lung și anevoios dar frumos.

Ce a urmat după această etapă?

Imediat după MasterChef, am început internship-ul la Chef Foa, la Stradale. Fiind câștigătoarea locului al treilea, am primit o bursă de la Staropramen care consta în a lucra cu Chef Foa.

Așa că, am pus mâna pe telefon și: „Claudia sunt! Când încep internship-ul?”. „Păi, când vrei, doar că acum vin Sărbătorile și am niște evenimente mari,  practic, o să te dea dispărută de acasă!” „Ee, aș! Asta să fie problema! Vin, când începem?” „Păi, mâine! În weekend gătim pentru deschiderea Therme.”

Și m-am dus, și mi-a plăcut la nebunie, și am stat nouă luni. Suficient cât să dospesc în minte ideea că de-acum înainte ăsta e drumul meu și, în scurt timp, mi-am cunoscut colegii de la Orkla care au venit cu propunerea de a le fi colegă. Aveau nevoie de un chef care să creeze rețete cu produsele companiei. Încă lucrez acolo și de curând am scris un text în care m-am trezit simțind că Orkla este genul de companie de la care vreau să ies la pensie.

În paralel, pentru că mai aveam zile libere, am continuat să merg la proiecte de food styling. Inițial, ca asistent. Am avut șansa să lucrez și cu trei food styliști străini, de la care am învățat foarte multe lucruri.

Ești și Culinary Creative Director. Ce presupune acest titlu? 

Îmi plac foarte mult proiectele în care pot să mă implic încă de la faza de idee. Pentru că în genul acesta de proiecte pot să creez.

Asta fac în calitate de Culinary Creative Director.

Primesc un brief de la client care îmi spune că are în focus luna aceasta trei produse, spre exemplu, iaurtul cremos de la Napolact, pentru care își dorește niște rețete playfull, ușor de făcut cu copiii. Și atunci, eu vin cu propunerile, cu designul, cu puțină scenografie (sunt foarte importante vasele pe care le folosim în astfel de materiale), scriptul rețetei video. Efecte speciale, metode prin care pot să scot în evidență cât mai bine produsul. Este o combinație între ceva art direction și efortul făcut de agenție, la o scală mai mică.

Știu că este o meserie nu doar cu mare căutare, dar și foarte dificilă. Cum faci să-ți iasă totul apetisant?

Este un job foarte interesant, dar dificil, într-adevăr. E nevoie de multă curiozitate și flexibilitate, astfel încât să înțelegi de ce ai nevoie și ce trebuie să folosești ca să ajungi la un rezultat la care ai ajunge, în mod normal, în urma unui proces de gătit, de preparare termică.

De exemplu, ce nu lipește din trusa mea este o sticluță mică cu spray, în care am un amestec din apă și glicerină, în părți egale. Cu acest mix faci orice legume, fruct, să arate fresh. Creezi acele picături, brobonele de apă care dau senzația de prospețime.

De asemenea, pentru carnea gătită, întotdeauna se folosește o peliculă fină de ulei, ca să arate mereu proaspătă, apetisantă.

Dacă ai de stilizat un bol de lapte cu cereale și dacă actorii nu mănâncă din preparat, atunci clar se folosește aracet pentru ca cerealele să plutească în lapte și să nu se scufunde.

La burgeri, preferații mei, se construiește strat cu strat, astfel încât să le dai volum. Aici fixez de fiecare dată chifla de la bază cu două scobitori, în care adaug cu grijă, apoi, fiecare strat. De asemenea, pentru volum, strecor și niște mici bucăți de burețel, printre straturi. Este foarte bun acela mic, roz, pe care îl folosim să aplicăm fondul de ten pe față.

Cum faci spuma pentru bere, sau picăturile acelea perfecte? 

Ah, ce amintiri frumoase am cu prima spumă de bere realizată. În 2019, primisem primul job pe lichide și eram foarte fericită. Este destul de dificil să lucrezi cu lichidele, mai ales cu berea. Așa că, studiasem deja și știam cam ce trebuie să fac. Comandasem între timp un mix special de substanțe din care obții spumă de bere. Însă eram pregătită pentru cazul în care nu sosea înainte de job.

Întâmplarea face ca, fix în ziua în care plecam spre mare, la filmare, să ajungă și coletul. M-aș fi întors din drum, sincer, eram doar pe la km 80 și ceva, dar eram sigură că o să mă descurc, pentru că exersasem și cu atât mai mult mă bucura provocarea.

Am obținut spuma de bere dintr-un amestec de spumă de ras și spumă de săpun lichid. Problema este că acest amestec nu este stabil foarte mult timp, și pe măsură ce stă în contact cu berea, începe să sedimenteze particule în bere, făcând-o să pară nefiltrată. Așa încât am pregătit pentru pack shot, cadrul final, cel mai important de altfel, vreo trei pahare. N-a fost tragic deloc, ba chiar mi-a plăcut.

Ca să pregătesc un pahar perfect, frostuit, care să îți dea senzația că berea aceea este la temperatura perfectă de servire, folosesc un spray special de mătuire. Efectul ăsta se mai poate obține și dacă freci paharul cu ceara specială cu care se freacă plăcile de surf.

Apoi, se aplică spray-ul cu picăturile. Am o substanță tare interesantă care, hidratată cu puțină apă, se transformă în cristale mici-mici, de gheață. Pe care le aplic apoi, cu penseta, pe pahar.

Care este produsul cel mai dificil de pregătit pentru styling? 

Tot ce înseamnă lichide. E mult mai dificil de lucrat cu lichidele decât cu mâncarea. Este destul de provocator să lucrezi cu lactate, lapte, iaurturi, brânzeturi, înghețată.

Care este food stylingul de care ești cea mai încântată?

Sunt foarte mândră de spotul TV pentru Delaco, mare brânză! Conceptul avea la bază totul supradimensionat. De aceea, într-unul dintre cadre, fetița cercetaș trebuia să ia cu cuțitul un strat din muntele de brânză pufoasă și cremoasă. A fost o provocare să mă gândesc cum să dau acestui produs textura dorită de client. Timpul era destul de scurt pentru a mă gândi la ceva mockup.

Îmi amintesc că m-am dus pur și simplu în Brico Store și m-am plimbat printre rafturile magazinului. Știam că o să găsesc acolo răspunsul. Și l-am găsit.

Am plecat acasă fericită, cu un braț de trafaleți și șpacluri, care mai de care mai poroase. M-am gândit că sigur mă vor ajuta să dau textura dorită. Câștigătorul a fost un trafalet din burete, cu găuri din loc în loc, cu care, din vreo două mișcări, obținusem textura dorită.

S-a întâmplat vreodată să nu iasă ce ți-ai propus?

Am acceptat la un moment dat un proiect la care fusese deja antamat încă un alt food stylist, coleg de breaslă. Pe care de-abia atunci îl cunoșteam. Totul se întâmpla așa, cam din scurt. Inițial, casa de producție mi-a spus că au nevoie de un tort, printre altele.

Ce fel de tort? Cum vrei tu, a venit răspunsul! OK, eu prefer naked cakes și nu lucrez cu pastă de zahăr.

Acest ce-vrei-tu s-a transformat peste noapte în ce vrea regizorul și nu am mai reușit să refuz proiectul. Proiectul acesta mi-a ridicat niște semne de întrebare și m-a stresat destul de tare, dar așa am învățat că e foarte sănătos pentru mine să mai spun și NU atunci când simt, și să aleg să lucrez în proiectele în care mă simt comfortabil.

Ce e fake și ce e adevărat într-un food styling?

În general, dacă actorii mănâncă pe set, atunci ceea ce pregătesc trebuie să fie real. Pregătit în schimb cu mult mai multă grijă și atenție și ușor stilizat cu elemente comestibile.

Dacă nu se mănâncă, atunci lucrurile stau altfel. De cele mai multe ori, cum spuneam, puiul sau curcanul întreg este crud în interior, doar exteriorul arată perfect.

Mi-am cumpărat gheață falsă, specială pentru băuturi, nu prea ai cu ce să o înlocuiești.

Am vizionat niște filmulețe pe YouTube în care cineva arată cum poți să îți faci singur cuburile astea de gheață, doar că, la băuturi, detaliile sunt mult mai importante decât la mâncare, de aceea am ales cea mai bună calitate.

De cele mai multe ori, băutura se obține din apă plus colorant. Am făcut asta și pentru un ceai. Cafeaua am obținut-o dintr-un amestec de apă, sos de soia și alte câteva substanțe speciale. Spuma de lapte din cafea o înlocuiesc de cele mai multe ori cu puțină spumă de ras diluată.

Vorbește-mi un pic despre proiectele tale și câteva întâmplări “memorabile” din timpul stylingului.

De-a lungul timpului, am colaborat cu destul de mulți clienți, însă cele prin care lucrez de obicei sunt casele de producție. În special cu una dintre cele mai mari case de producție, Multimedia Est – sunt niște oameni tare faini acolo cu care rezonez.

Îmi amintesc cu drag cum primul proiect la care m-au chemat în calitate de vioara întâi a fost pentru că la proiectul anterior fusesem asistent pentru Frank Weymann, un food stylist neamț. Oamenii din echipa de producție au fost plăcut impresionați de cât de bine m-am descurcat.

Îmi place mult că de fiecare dată proiectele sunt diferite. Pe set interacționez cu agenția și clientul și îmi place să discut, să prind din firul creativ al acestor oameni faini.

E drept că au fost și momenete în care mi-a fost testată răbdarea.

Îmi amintesc cum, la un spot pentru KFC, am așteptat vreo două ore o discuție între agenție și client cu privire la modul în care trebuie să alunece din burger două picături de sos. Și toate astea se întâmplau undeva pe la 02 A.M., după vreo 16 ore de muncă.

Am avut și o filmare de 22 de ore, la care am reușit să adorm pe scaun, pentru că, preț de vreo două ceasuri, nu aveau treabă cu mine, trăgeau niște cadre cu figuratia. Așa că m-am așezat pentru că mă dureau îngrozitor picioarele, doar că m-a furat și somnul. M-am trezit fresh și gata pentru încă vreo patru ore de filmare.

De cele mai multe ori, am fost și hand model, pentru că, în cadrele de close-up în care se vede doar mâna persoanjului care taie ceva (pâine, verdețuri, salam etc), era nevoie de o mână cu precizie militărească, astfel încât felia aceea de mușchi file să cadă pe tocător, ca și când ar dansa un tango în harlem.

 Ai un food stylist (worldwide) a cărui muncă s-o apreciezi? 

Charlotte Omnes îmi place teribil. Este un food stylist cu o experiență de peste 20 de ani în zona food, dintre care 14 în food styling. Îmi place tare mult facptul că știe să gătească, că mai întâi a lucrat că chef ulterior descoperind pasiunea pentru food styling. Mă identific destul de bine cu ea și cu experiența ei profesională. Îmi place tot ce face, îmi place portofoliul ei la nebunie, site-ul ei de prezentare și sigur că, o ador cu atât mai mult pentru că este femeie.

Cum sunt reprezentate femeile în această meserie la noi în România?

Din ce știu eu, în nișa asta suntem vreo 4-5 oameni, în România, iar eu sunt singura femeie. Mă amuza la început, când mergeam din ce în ce mai des la proiecte, privirea oamenilor din echipă, preponderent bărbați. Care nu se așteptau să apară o mâna de om. Apoi, s-au obișnuit cu mine și cu faptul că, volens nolens, am intrat în lumea lor.

Știu că mai sunt una, două femei care fac food styling, dar nu pentru genul acesta de produse, pentru spoturi TV. Ele sunt fotograf și, practic, o dată cu asta, și-au dezvoltat și abiltatea de a stiliza produsele pe care le fotografiază, dar main core rămâne fotografia.

Prin urmare, mă bucură, once again, că am reușit să pătrund într-o lume a bărbaților.

Tu ai o firmă – ce servicii oferiți?

Am înființat Fain Cooking (www.fainfood.com)  în 2017, când au început să apară destul de multe proiecte și nu aveam altă formă legală prin care să colaborez.

Pe lângă serviciile de food styling, ofer și servicii de fotografie culinară, o combinație între food styling și fotografierea produselor respective, creare și dezvoltare de rețete, în baza brief-ului primit de la client, live show – cooking show pentru diferite evenimente, rețete video și conținut pentru social media, private / personal chef – o experiență în care merg acasă la client și gătesc fie pentru o cină romantică în doi, fie pentru un eveniment restrâns.

Ai și un blog. Ce găsim pe el? 

Am reușit anul acesta să îmi fac și blog-ul mult visat. E drept că, în prima faza, adică acum, o să găsești pe el scrierile mele despre viață pur și simplu. Printre aceste scrieri, se regăsesc și postări cu și despre mâncare. Mi-am propus să fac o rubrica specială pentru mâncare, pentru Vreme de Savurat. Este în plan, doar că anul asta m-a luat așa pe sus cu multe proiecte și încă nu am reușit să o șlefuiesc în forma dorită.

Așa că pe www.vremede.com găsești câteva rețete iar în curând urmează să îi dedic o pagină specială tot aici, doar pentru bunătățuri.

Foto: arhiva personală