A List Magazine ∙ November 12, 2020 ∙ 1 min read

Lansat de Netflix în urmă cu mai puţin de două luni, serialul Emily In Paris va avea un al doilea sezon, a anunţat serviciul de streaming, citat de Variety.

Serialul ”Emily In Paris” nu mai are nevoie de nicio prezentare, se află în topul preferințelor fashionistelor de pretutindeni și nu numai, iar ținutele afișate în film de actrița Lily Collins, interpreta protagonistei Emily, ne fură privirile cu fiecare episod.

Povestea serialului se învârte în jurul lui Emily (Lily Collins), o ambițioasă directoare de marketing în vârstă de douăzeci și ceva de ani, din Chicago, care primește jobul ideal în Paris. Aici o așteaptă o viață plină de aventuri, dar și nenumărate provocări cauzate de diferențele culturale. La Paris îl întâlnește, printre alții, și pe Antoine Lambert, unul dintre cei mai șarmanți bărbați pe care i-am cunoscut, interpretat de actorul William Abadie.

 

Related Posts

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…