Monica Cismaru ∙ July 17, 2023 ∙ 4 min read

Jane Birkin a fost, înainte de toate, o actriță talentată și apoi un fashion icon, cea care a inspirat și cea mai căutată și scumpă geantă care îi și poartă numele – The Birkin Bag, creată de casa de moda Hermès. Actrița născută la Londra în 1946 și strămutată apoi definitiv în Franța, locul în care s-a și remarcat in cinematografie, a murit zilele trecute la Paris, la vârsta de 76 de ani.

Jane Birkin a avut o bogată carieră artistică, atât în cinematografie cât și în muzică. A fost căsătorită cu compozitorul britanic John Barry, cu care a avut o fiică, Kate, devenită fotograf. Apoi, din relația ei de zece ani cu Serge Gainsbourg, alături de care a dezvoltat și o carieră muzicală, s-a născut Charlotte, devenită actriță, iar cu partenerul ei, regizorul francez Jacques Doillon, a avut-o pe Lou, tot actriță.

jane birkin
Jane Birkin, alături de fiica ei, Kate

Iată câteva dintre filmele în care a jucat Jane Birkin în cariera sa artistică

La piscine- 1969

jane birkin

Jane Birkin joacă în acest film alături de două alte figuri iconice ale cinematografiei mondiale- Romy Schneider și Alain Delon. Filmul regizat de Jacques Deray a devenit cult și prezintă povestea a doi iubiți, Marianne (Romy Schneider) și Jean-Paul (Alain Delon), care își petrec vacanța într-o vilă de pe riviera franceză. Marianne își invită aici și fostul iubit, pe Harry și pe fiica lui adolescentă. Tensiunile cresc când Jean-Paul înceracă să o seducă pe Pénélope, interpretată de Jane Birkin.

If Don Juan Were a Woman-1973

jane birkin

În If Don Juan Were a Woman, regizat de Roger Vadim, Jane Birkin joacă alături de Brigitte Bardot, care interpretează rolul unui Don Juan feminin, cea care seduce personajul lui Jane Birkin. Acțiunea filmului se petrece într-o noapte, într-o cușetă de pe feribotul care face cursa Paris-Londra, în care cele două femei se lasă pradă plăcerilor carnale.

La fille prodigue- 1981

Filmul regizat de Jacques Doillon, în care Jane Birkin joacă alături de Michel Piccoli și de Natasha Parry, spune povestea unei tinere femei căzute într-o depresie adâncă. Aceasta își părăsește soțul ș revine în casa părinților. Aici, descoperă că tatăl ei are o aventură extraconjugală, devine geloasa pe amanta tatălui și încearcă să-i atragă părintelui atenția asupra ei.

Evil Under the Sun- 1982

Filmul regizat de Guy Hamilton este inspirat de una dintre cărțile Agathei Christie. Jane Birkin joacă alături de Peter Ustinov și de James Mason. Filmul prezintă aventurile celebrului detectiv Hercule Poirot, care încearcă să afle cum de un milionar a ajuns în posesia unui diamant fals. Acțiunea se petrece pe o insulă exclusivistă, frecventată doar de cei celebri și bogați. Când e comisă și o crimă, toată lumea are un alibi.

The Pirate- 1984

În filmul regizat de Jacques Doillon, Jane Birkin interpretează rolul Almei, o femeie căsătorită care se reîntâlnește cu unica sa iubită din trecut, Carole. Alma se lasă răpită de Carole și dusă la un hotel, unde se întâmplă mai multe lucruri care complică situația, iar paroxismul e atins când apare și soțul Almei în peisaj, hotărât să-și recâștige soția.

La femme de ma vie- 1986

Simon, un celebru violonist dintr-o orchestră simfonică, devine alcoolic și este părăsit de soția lui, lucru care îl împiedică să-și continue cariera muzicală. Într-o seară, se rătăcește în drum spre casă și îl întâlnește pe Pierre, un bărbat care traversase aceeași experiență. Pierre îl ia la el acasă pe Simon și îl ajută să scape de dependență.

Foto: Hepta

Related Posts

Melania Trump anunță publicarea cărții ei de memorii

Cartea de memorii, intitulată simplu ”Melania”, va conține detalii personale din viața autoarei, dar și fotografii de familie,…

Prelude to the Olympics- O pleiadă de vedete la petrecerea de dinaintea începerii JO2024 de la Paris

O mulțime de vedete de primă mână au fost invitate la petrecerea de avanpremieră a Jocurilor Olimpice de…

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București experți recunoscuți la nivel global

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București…

Smiley lansează „Cum te văd eu”, o declarație de adorație pentru femei, în numele bărbaților care le iubesc

Smiley lansează, în plin val de cosmetizare a realității pe rețelele de socializare, „Cum te văd eu”, o…

Rulouri de vinete cu nucă. Rețetă recomandată de Chef Adi Hădean

Aceste rulouri de vinete cu nucă vin ca răspuns la vara încinsă pe care o avem anul acesta….

Vezi ce cameră de hotel a cerut Lenny Kravitz pentru concertul de la UNTOLD

Lenny Kravitz, legendarul rocker cunoscut pentru hiturile atemporale și fizicul său impecabil, este de mult timp un susținător…

Ce ținute au purtat vedetele la Gala Verii Saint-Tropez

Pornind de la succesul galelor de vară anterioare, ce au avut loc în Sardinia și Capri, Gala One…

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și multe alte personalități, vine la DISNEY+

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și mute alte personalități, vine la DISNEY+ Disney+ anunță premiera…

Laura Lăzărescu, CEO la ECHO School: «Am înțeles, în sfârșit, ce înseamnă sintagma „the sky is the limit”»

Industria de jocuri video este în plin avânt, iar fetele se impun tot mai mult – în competițiile…

Noua teorie a emoțiilor: Emoțiile sunt create, nu declanșate

Ce ne arată noua știință despre cum iau naștere emoțiile? Ne spune psihologul și psihoterapeutul relațional Gáspár György….