Barbra Streisand întărește rândurile vedetelor care își lansează cărți autobiografice în această perioadă. Artista în vârstă de 81 de ani scoate de la naftalină amintiri despre fostele ei relații cu bărbați celebri în noua ei carte de memorii, intitulată My Name is Barbra.
În ciuda dezvăluirilor intime din carte, actrița și cântăreața octogenară a declarat într-un interviu că, dacă ar fi fost după ea, ar fi lăsat la o parte rememorarea relațiilor ei, dar i s-a spus că, dacă vrea să-și vândă cartea, să spună tot.

Barbra Streisand este una dintre cele mai admirate artiste de la Hollywood și este dublă câștigătoare a Premiului Oscar- primul, pentru Cea mai bună actriță – în 1969, pentru rolul din Funny Girl, iar în 1974, a câștigat Oscarul pentru Cel mai bun cântec, Evergreen, trofeu ce a transformat-o în prima femeie care a câștigat un premiu al Academiei pentru compoziție. Streisand a fost nominalizată la Oscar în total de 14 ori și a fost și prima femeie din istoria Hollywood-ului care a scris, a produs, a regizat și a jucat într-un film – Yentl. Streisand, este, de asemenea, și una dintre cântărețele cu cele mai mari vânzări din istoria muzicii.
Printre relațiile ei cu bărbați celebri s-au numărat Andre Agassi, producătorul de film Jon Peters, Don Johnson, Elliott Gould și chiar fostul prim ministru canadian Pierre Trudeau.

”N-am vrut să scriu despre niciunul dintre ei”, a declarat Barbra Streisand pentru CBS Sunday Morning. ”Editorul meu a zis cî trebuie să vărs niște sânge în pagini”, spune cu umor artista. Barbra Streisand a fost căsătorită cu celebrul actor Elliott Gould din 1963 și până în 1971, apoi nu s-a mai căsătorit până în 1998, când și-a pus pirostriile cu actorul Josh Brolin, cu care este măritată și astăzi.
Barbra Streisand nu are decât un copil, un fiu provenit din relația cu Elliott Gould- Jason Gould, care a cochetat cu actoria și apoi s-a dedicat unei cariere muzicale.
Dupa divorțul de Gould, Barbra a început o relație scurtă cu Pierre Trudeau, care era la acel moment primul ministru al Canadei.

După aceea, a urmat o scurtă idilă cu Ryan O’Neal, în 1972, pe când ambii jucau în comedia What’s Up, Doc?. Actrița a recunoscut la un moemnt dat că a fost îndrăgostită și de Robert Redford, colegul ei de platouri din filmul The Way We Were (1973), dar cei doi n-au fost împreună.
Au urmat zece ani petrecuți alături de fostul stilist al celebrităților, Jon Peters, care s-a reorientat către producția de filme, ajutat de partenera lui.

Cei doi s-au despărțit în 1982, iar Barbra Streisand s-a dedicat apoi unei relații întinsă pe ani de zile cu Richard Baskin, compozitor de muzică de film și moștenitor al unui imperiu din industria alimentară. Relația lor a durat până în 1987, când Barbra Streisand a început o aventură cu Don Johnson.
În 1992, s-a orientat către un bărbat mai tânăr cu 28 de ani decât ea, steaua tenisului- Andre Agassi, lucru ce a atras numeroase comentarii.
Povestea lor de dragoste n-a durat decât un an, iar în 1996, Barbra Streisand îl întâlnea în sfârșit pe omul lângă care a avea să-și petreacă restul vieții, actorul Josh Brolin, cu care s-a căsătorit în 1998. Barbra devenit mamă vitregă pentru cei trei copii fii ai lui Brolin- dintre care unul este la fel de cunoscut ca și tatăl lui- actorul Josh Brolin.
Foto: Hepta
Zen și Arta de a face doar ce iubesc: Universul meu, regulile mele
Pentru că energia curge acolo unde o îndrepți, iar noi nu o îndreptăm spre aspirat… Există femei care…
Jeff Bezos, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, se însoară cu logodnica lui, Lauren Sanchez
Cu siguranță nunta lui Jeff Bezos (61 de ani), unul dintre cei mai bogați oameni din lume, cu…
Horoscopul săptămânii 24-30 martie 2025
Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 24-30 martie 2025. Iată ce ne prezic astrele! Berbec Dialogurile tăinuite…
Academia Lumieres d’Europe, în rezidență la Festivalul Enescu 2025
Festivalul Internațional George Enescu va găzdui și în acest an la București, în perioada 1-10 septembrie 2025, Lumières…
Homeopatie și emoție
Dr. Olivia Breabăn Lugojan Ghenciu, Specialist în Neuroendocrinologie integrativă, Homeopatie și Herbologie spune că homeopatia are un impact…
Ce legătură de rudenie există între Eva Longoria și Meryl Streep
Eva Longoria a dezvăluit recent că există o legătură de rudenie între ea și nimeni alta decât Meryl…
Selena Gomez și logodnicul ei, Benny Blanco, își lansează primul album împreună
Selena Gomez (32 de ani) și logodnicul ei, Benny Blanco (37 de ani), își duc povestea de dragoste…
Leonardo DiCaprio revine cu un nou film- ”One Battle After Another”
După mai mult de un an de pauză de pe marile ecrane, Leonardo DiCaprio (50 de ani) revine…
Am testat în redacția A List Magazine funcțiile de rezistență la apă ale noilor telefoane OPPO Reno13 Series
Am avut ocazia să testăm în redacția A List Magazine noile telefoane OPPO Reno13 Series și am fost…
Cum își educă Beyoncé cei trei copii
Beyoncé povestește despre stilul de parenting adoptat pentru creșterea celor trei copii pe care îi are cu Jay-Z…