Andreea Esca ∙ November 14, 2022 ∙ 9 min read

SCRISORI DE DRAGOSTE CĂTRE MUZĂ este tema din acest an a faimosului Calendar Pirelli, pus în scenă de fotografa australiană Emma Summerton, și reprezintă un tribut adus tuturor Femeilor ce au inspirat-o pe Summerton, pornind de la mama sa și până la cântărețe, actrițe, artiste, scriitoare, activiste, pictorițe și multe altele.

<<Încă de la începutul călătoriei mele în fotografie, am fost ghidată de imaginea pe care o am asupra Femeii. De unde vine aceasta? Unde vrea să meargă? Pe cine iubește? Cum iubește? Ce o ghidează? Cum se imaginează pe ea în lume? Cum devine imaginea pe care o are despre ea însăși? În primul rând, pun aceste întrebări, aboi le proiectez în povestea pe care încerc să o spun sau în emoția pe care sper că o transmit. Intenția este de a îl inspira pe cel ce vizualizează să-și deschidă mintea și să viseze cu mine>>, explică fotografa australiană care a pozat ce-a de-a 49-a ediție a “The Cal™” în cele trei zile, în New York în luna iunie, urmând o singură zi de fotografii în Londra, în iulie. 

calendar pirelli 2023

<<Am remarcat munca Emmei Summerton prin faptul că imaginile ei reprezintă un vis și o Lume magică, bogată în culori și imaginație. La fel cum trăim într-o lume unde “realul” și “irealul” se întâlnesc la frecvențe înalte, ea a părut artista perfectă pentru a interpreta acest moment și, în același timp, de a aduce o contribuție semnificativă tradiției Calendarului Pirelli>>, declară Marco Tronchetti Provera, Pirelli Executive Vice Chairman și CEO.

calendar pirelli 2023

Acestea sunt Muzele reprezentate de către modele:

Adwoa Aboah, Regina

Adut Akech, Prinzătoarea de Vise

He Cong, Ințeleapta

Cara Delevingne, Interpreta

Ashley Graham, Activista

Bella Hadid, Zâna

Karlie Kloss, Savantul Tehnologiei

Precious Lee, Povestitoarea

Lila Moss, Clarvăzătoarea

Sasha Pivovarova, Pictorița

Emily Ratajkowski, Scriitoarea

Guinevere van Seenus, Fotografa

Lauren Wasser, Atleta

Kaya Wilkins, Muziciana

calendar pirelli 2023

Summerton nu le-a daruit la întâmplare modelelor alese rolul pe care trebuie să-l joace în calendar. Și asta pentru că, întotdeauna, întâlnirea cu persoana ce trebuie fotografiată a fost mai mult decât realizarea unor „poze” cu o femeie frumoasă. Povestea, viața, preocupările acestora din spatele job-ului de model au ajutat-o pe fotografă să le construiască imaginea dorită.

calendar pirelli 2023

De exemplu Emily Ratajkowski, pentru că este autoarea „My Body”, va fi scriitoarea, Karlie Kloss, care conduce programul de burse care le învață pe tinere cum să devină buni programatori este Savantul, Cara Delevingne este artistul… ”The extra story to tell” a făcut-o, așadar, să aleaga cele 14 protagoniste ale The Cal 2023.

S-au scurs opt ani de când exclusiv modelele n-au mai figurat în Calendarul Pirelli: Steven Meisel a fotografiat 12 figuri proeminente din fashion pentru ediția din 2015, intitulată Calendar Girls. De atunci, fotografi de renume precum Annie Leibovitz, Peter Lindbergh și Paolo Roversi au fotografiat actrițe, muziciene, atlete, modele, activiste și comediene etc pentru calendarul distinctiv.

O experiență magică

Vedetele ediției 2023 a Calendarului au fost fotografiate în studiouri din New York și din Londra între iunie și iulie 2022, iar stylingul a fost semnat de Amanda Harlech, consultant de creație britanică și muză pentru John Galliano și Karl Lagerfeld. Decorul a fost creat de Viki Rutsch, iar hair stylistul Eugene Souleiman și-a pus în aplicare magia și priceperea printr-o mulțime de peruci, decorațiuni de cap și stilizări ingenioase, iar Hiromi Ueda a aplicat un machiaj desăvârșit. Rezultatul unei astfel de măiestrii a fost descris de cei prezenți pe set ca fiind magic.

Pentru Karlie Kloss, această ședință foto e cea de-a doua din cariera ei pentru Calendarul Pirelli. Prima dată a apărut în publicație în 2013, când a fost fotografiată în Brazilia de fotojurnalistul Steve McCurry. Kloss nu este numai una dintre cele mai cunoscute modele ale lumii, care domină catwalk-urile și care apare pe nenumărate coperți de reviste, dar și programator IT, antreprenor, filantrop, personalitate tv, activistă, dar și mama unui băiat în varstă de un an, Levi Joseph (n.r).

Bella Hadid își face debutul în Calendarul Pirelli. Fiica cea mică a Yolandei, fost model de origine olandeză și vedetă de reality-show, și a lui Mohamed, un dezvoltator imobiliar născut în Nazaret, calcă pe urmele surorii ei, Gigi, care a apărut în edițiile calendarului din 2015 și din 2019. Bella este, de asemenea, pasionată de echitație, de artă, de muzică și de film.

Guinevere van Seenus a mai apărut de două ori în Calendarul Pirelli, în 2006 și în 2012. Prima dată a fost fotografiată de duo-ul Mert Alas și Marcus Piggott, iar a doua oară de Mario Sorrenti. Modelul, fotografa și designerul de bijuterii s-a născut în America, din părinți olandezi. A început modellingul la vârsta de 15 ani, iar cariera ei a luat un avânt considerabil datorită frumuseții și farmecului ei, care au captivat numeroși fotografi și designeri de modă.

Adut Akech a mai apărut în Calendarul Pirelli în 2018, în ediția intitulată Alice în Țara Minunilor, ale cărui fotografii au fost semnate de Tim Walker. Akech, care s-a născut după ce mama ei a fugit de războiul civil din Sudan, si-a început cariera de model la vârsta de 16 ani, iar în 2019, la Fashion Awards, când i s-a acordat trofeul Modelul Anului, a susținut un discurs plin de profunzime despre diversitate.

Emily Ratajkowski își face debutul în Calendarul Pirelli. Emily a jucat în filme precum Gone Girl și I Feel Pretty, și a apărut pe coperțile celor mai cunoscute reviste de modă și de lifestyle.

Din 2017, și-a monetizat cei 28 de milioane de urmăritori de pe Instagram într-o afacere cu costume de baie și de lenjerie intimă, Inamorata, iar în 2019 a fost recompensată cu pretigioasa distincție Antreprenorul de Fashion al anului.

Lauren Wasser își face, de asemenea, debutul în calendar. Lauren era un model aflat în plină ascensiune când s-a îmbolnăvit în 2012 de sindromul șocului toxic (n.r. o afecțiune rară care poate deveni mortală, cauzată de bacterii ce pătrund în organism și emană toxine), când aproape și-a pierdut viața. Atletă și jucătoare de baschet, Lauren a sfârșit prin a-și pierde ambele picioare, s-a confruntat cu depresia și cu sindromul post-traumatic și aproape că devenit suicidară. De atunci, și-a dedicat viața acțiunilor de conștientizare a pericolului sindromului șocului toxic și de eliminare a prejudecăților legate de dizabilități și de frumusețe.

Ashley Graham este model, prezentator tv, antreprenor și activist, dar și mama a trei copii cu vârste sub trei ani. Cariera ei a luat un avânt considerabil când, după 15 ani de modelling, a devenit primul model plus-size care a apărut pe coperta revistei Sports Illustrated – ediția de costume de baie – în 2016. Graham s-a impus datorită discursului ei direct, franc depre corpul ei, dar și despre statutul a fi mamă și apare în acest calendar pentru prima dată.

Precious Lee este o altă prezență la debut în Calendarul Pirelli. Precious Lee este o forță de neoprit care își dorește să aducă o schimbare în industria de fashion. Este primul model de culoare și plus-size care a apărut în ediția americană Vogue și care a făcut performanță din a promova rasa și diversitatea cu ajutorul carierei ei de modelling, dar și prin actorie, scris și activism.

Kaya Wilkins este un model norvegiano-american, cântăreață, compozitoare și actriță, care apare în calendar pentru prima dată. Interpretează muzică sub numele de Okay Kaya, iar albumul ei de debut a apărut în 2018.

Sasha Pivovarova s-a născut la Moscova și a apărut prima dată în Calendarul Pirelli în 2008, fotografiată de Patrick Demarchelier. Modelul din New York, artistă și actriță, a apărut pe coperțile a nenumărate reviste, a lucrat cu cei mai cunoscuți fotografi de fashion ai lumii și a defilat pentru Prada, Gucci, Chanel, Calvin Klein, Ralph Lauren etc. Casa ei servește și ca studio de artă, iar picturile ei au fost expuse la Paris și la New York.

Modelul și actrița britanică Cara Delevingne apare în Calendarul Pirelli pentru prima dată. Starul născut la Londra, care este și muziciană și cântăreață, a dat lovitura în modelling după ce designerul Burberry -Christopher Bailey ales-o să defileze la prezentarea de la Săptămâna Modei de la Londra din 2011. Apoi a început să apară în diverse prezentări din întreaga lume. Cariera ei actoricească include filme precum Paper Towns și Suicide Squad și a apărut și în seriale de televiziune precum Only Murders in the Building.

He Cong își face debutul în calendar. He Cong este model de origine chineză, care și-a început cariera cu o defilare pentru Valentino, după ce fusese descoperită la un casting în 2013, la Shanghai. A devenit între timp unul dintre cele mai solicitate modele ale lumii și defilează în aproape orice fashion-show major, în fiecare sezon, pentru nume precum Calvin Klein la New York, Burberry la Londra, Bottega Veneta la Milano și Dior la Paris.

Adwoa Aboah revine și se află pentru a doua oară în Calendarul Pirelli. Adwoa Aboah a fost desemnat Modelul Anului în 2017 și Social Mover of the Year în 2021. Fiica unui ghanez și a unei englezoaice, Aboah este, de asemenea, actriță și o activistă dedicată. Este co-fondatoarea Gurls Talk, o organizație non-profit dedicată bunăstării și sănătății mentale a tinerelor și a femeilor.

În ultimii ani, Lila Moss s-a impus ca model de talie internațională. A apărut pe coperțile Vogue – edițiile din Marea Britanie, Hong Kong, Japonia și din Italia și a lucrat ca model pentru case de modă ca Miu Miu, Marc Jacobs sau Versace. Calcă pe urmele mamei ei, celebra Kate Moss, și își adaugă în portofoliu și apariția în Calendarul Pirelli.

Enjoy!

Andreea Esca ne va ține la curent de la Milano cu ce se întâmplă la lansarea Calendarului Pirelli, ediția 2023.

Related Posts

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…

Două producții românești, selectate la Festivalul de Film de la Cannes

”Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, și documentarul ”NASTY”, despre viața și cariera…

Actrița Christina Hendricks (Mad Men) s-a măritat a doua oară

Actrița Christina Hendricks (48 de ani), cunoscută publicului mai ales datorită rolului Joan Harris din serialul de succes…

Milan Design Week – o experiență numită The Red Experience by Ploom

Sute de mii de amatori de artă și design, mii de instalații care de care mai interesante, sute…

Paris Hilton, primele fotografii cu fiica ei în vârstă de cinci luni

La cinci luni de la venirea pe lume a fiicei ei, Paris Hilton împărtășește cu publicul primele fotografii…