Monica Cismaru ∙ April 11, 2023 ∙ 2 min read

Pentru ca parfumul să persiste cât mai mult, trebuie să știi niște mici trucuri prin care să-l aplici ca să dureze.

Un parfum poate să fie evident, dar niciodată intruziv, iar acest echilibru se poate atinge cu puțină atenție și considerație. Vrei să fii acea persoană care miroase mereu bine? Atunci acordă atenție unor mici trucuri prin care parfumul tău să persiste, fără să deranjeze și fără să dispară prea devreme.

parfum

Aplicarea corectă a parfumului și un siaj îndelungat al acestuia nu depind neapărat de cantitatea folositp, ci mai ales de părțile corpului pe care e aplicat parfumul și momentul ales din rutina de beauty. Iată cum să te parfumezi în cel mai eficient mod pentru a primi mereu complimente pentru cât de frumos miroși!

Aplică parfumul după duș

Parfumul este eliberat mai intens dacă este aplicat imediat după duș, pe pielea puțin umedă și încălzită după baie. Mai întâi, se aplică crema de corp, iar apoi parfumul, al cărui miros se simte chiar și prin haine.

Pielea uscată înghite parfumul și îl împiedică să se manifeste pe deplin. E indicat să se aplice crema de corp înainte de parfum, iar aceasta să facă parte din aceeași gamă cu parfumul sau să nu aibă miros, pentu a nu s e amesteca aromele. Apoi, parfumul de pulverizează pe punctele de puls – pe încheieturi, pe gât și pe lobul urechii. Căldura corpului radiază în aceste puncte și aduce intensitatea aromei la suprafață mai repede.

parfum

Pe lângă punctele de pulsație, nu trebuie uitat nici trunchiul, dearece acesta se încălzește în mod deosebit, iar parfumurile se manifestă pe deplin în această zonă. Faptul că abdomenul este acoperit de cele mai multe ori de îmbrăcăminte nu e un dezavantaj, din contră, acest lucru împedică moleculele de parfum să sa evapore prea repede.

Nu-ți parfuma părul cu parfum obișnuit

Părul este difuzor minunat al parfumului, dar, din cauza conținutului de alcool, parfumul usucă părul pe termen lung. De aceea, este recomandat să se folosească parfum special conceput pentru podoaba capilară – acesta nu conține alcool și, deseori, are în compoziție uleiuri hrănitoare care îi oferă strălucire.

Foto: Hepta

Related Posts

Cele mai frumoase cadouri de Sărbători

Celebrezi cu muzică și cadouri strălucitoare sau te bucuri de momente de liniște în cuplu sau în familia…

Cum să ai grijă de unghiile fragile, în sezonul rece

În sezonul rece, organismul suferă o deshidratare accentuată din cauza temperaturilor scăzute. La fel cum pielea mâinilor tale…

Cum să obții o piele remineralizată cu ajutorul unui tratament natural, special

De-a lungul timpului, proprietățile atribuite nămolului au făcut ca balneoterapia cu nămol să se bucure de un real…

Interviu: Mădălina Stoica-Blanchard, despre destinul olfactiv și cadourile de Crăciun

În așteptarea Sărbătorilor de iarnă, am stat de vorbă cu Mădălina Stoica-Blanchard, cofondatoarea brandului de parfumerie de nișă…

Avon Space, noul concept store – the place to be!

Joi seara, echipa AList a avut ocazia să se numere printre primii invitați care au descoperit cel mai…

Eveniment: primul masterclass de make-up, în noul spațiu Avon Space

Pe 28 noiembrie, începând cu ora 17.30, Avon Space va găzdui primul masterclass de make-up dintr-o serie de…

Viral Sensation: Catrice Aqua Splash Grip Primer

Vrei să ai un machiaj impecabil toată ziua și toată seara? Ai în minte un machiaj special pentru…

Khloé Kardashian își lansează primul ei parfum- XO Khloé

Clanul Kardashian e făcut pentru business. Cea de-a treia născută dintre cele cinci surori ale familiei, Khloé Kardashian…

Martini Nails, manichiura sezonului rece

După Matcha Nails, în tendințele sezonului, este timpul pentru Martini Nails, o manichiură de un verde măsliniu, o…

Party memorabil, la lansarea noului parfum Million Gold For Her

Pe 29 octombrie, brand-ul Rabanne a lansat la București, în cadrul unui party memorabil, noul parfum Million Gold…