Monica Cismaru ∙ July 6, 2020 ∙ 1 min read

Smiley a realizat o variantă proprie a melodiei din anii ’90 ”Adeline”, compusă și interpretată de trupa Timpuri Noi. Smiley spune că a fost mereu un fan al acestei piese, pe care și-a dorit din tot sufletul s-o reinterpreteze în maniera lui proprie.

Mereu mi-a plăcut trupa Timpuri Noi, ascultam mult când eram mic, iar Adeline a fost mereu foarte tare la chefuri, toată lumea se distra când începea. Așa că am ales să fac un remake al piesei, nu cu mult diferit de piesa originală, care sună oricum foarte bine, fix în ideea de vară, de fun, de party”, povestește Smiley, care își dorește să înceapă o vară veselă, lipsită de griji și de temeri.

Videoclipul piesei este imaginat ca o întâlnire cu prietenii, după lunga perioadă de carantină.

La filmări a fost bairam ca pe vremuri, cu numărul permis de persoane, dar suficient cât să ne luăm doza de prietenie și de veselie de care ne era atât de dor. Abia așteptam o distracție cu prietenii, o mini-petrecere, iar la clip m-am întâlnit cu o parte din ei, cu dansatorii cu care am fost în turnee, cu oameni din echipă, am dansat, am râs, a fost o zi foarte tare”, spune Smiley.

Piesa asta este atât de fun, încât nu mi s-a întâmplat să văd pe cineva stând nemișcat pe scaun când o aude. Mie îmi place mult ce a ieșit, noi i-am verificat efectele dansante la mini-petrecerea noastră de la filmarea clipului, iar distracția e garantată. Sper să placă tuturor și să ne vedem sănătoși, în formulele admise, la petreceri!”, adaugă Smiley.

Related Posts

Filme și seriale pe care trebuie să le vezi în mai pe platformele de streaming

Un nou sezon Bridgerton, o dramă romantică despre o iubire complicată și multe alte povești de neratat: iată…

6 parfumuri care conțin feromoni și care cresc gradul de atractivitate

Feromonii sunt substanțe secretate prin care se transmit mesaje subtile de atracție. Parfumurile cu feromoni intrigă și îi…

Primul concurs de frumusețe dedicat femeilor generate de inteligența artificială

Recent, a fost anunțată desfășurarea primului concurs de frumusețe din lume destinat femeilor generate de inteligența artificială (AI-…

Fundația Renașterea a dat START înscrierilor la cursa caritabilă – Race for the Cure Romania – ediția a 10-a, din 8 iunie

Fundația Renașterea organizează pe 8 iunie ediția aniversară a 10-a a Race for the Cure Romania- Cursa de…

Imagini în premieră din sezonul 3 Bridgerton

Așteptarea aproape că a luat sfârșit pentru fanii serialului Bridgerton, care se vor bucura în curând de cel…

Prințesa de Monaco, surpriza tradiționalului Bal de la Rose

Sâmbată trecută, cu strălucirea unui glob disco conceput pentru această a 68-a ediție de Christian Louboutin,  Prințesa Charlène…

Trei evenimente despre artă și frumos care ne-au atras atenția

În această săptămână, avem o expoziție în premieră, o lansare de carte și un mare artist premiat. O…

Ce artiști vin la Summer Well în 2024?

În perioada 9-11 august 2024 are loc cea de-a 13-a editie de Summer Well, care se va desfasura…

Amalia Enache: 10 locuri din București care-mi plac

Am rugat-o pe prezentatoarea Știrilor PRO TV de noapte să ne vorbească despre București și despre locurile care…

Mădălina Ghenea a dat lovitura cu filmul produs de ea, Deep Fear

Mădălina Ghenea, model și actriță, e în al nouălea cer de fericire. Vedeta a dat lovitura cu cel…