Monica Cismaru ∙ May 28, 2020 ∙ 5 min read

gabriel iepure uba

Gabriel Iepure, Administrator UBA Cluj, un aparthotel de patru stele, ne vorbește despre revitalizarea afacerilor din turismul românesc în condițiile de post-pandemie și ne dă detalii despre felul în care vrea să atragă mai multi turiști români catre obiectivele locale.

În momentul în care a lovit pandemia, în ce punct al dezvoltării businessului vă aflați? 

Ne pregăteam să sărbătorim anul trei de activitate, cu planuri mari de extindere.

Ce ne puteți spune despre anul 2020, din punct de vedere al afacerilor, cât timp vă va lua să recuperați pagubele produse din cauza pandemiei?

Deși primele semne ale pandemiei au apărut din ianuarie – februarie la nivel european, iar la noi s-a ajuns la declararea stării de urgență în martie, am reușit să încheiem T1 cu aceleași venituri față de T1 2019. Din păcate, anul 2020 este în mare parte compromis, având în vedere evoluția lucrurilor și a restricțiilor luate de autorități atât la nivel local cât și mondial. Rămâne doar speranța să recuperăm sau cel puțin să ajungem în 2021 la venituri aproximativ egale cu anul 2019. Dar totul depinde și de noi, de comportamentul nostru vizavi de turismul intern, depinde de măsurile luate de guvern pentru încurajarea industriei și, nu în ultimul rând, de găsirea unui antidot.

uba cluj

 

 

Cum vedeți reglarea perioadei compromise din cauza Coronavirus, care sunt primele masuri pe care le luati?

Am început să implementăm recomandările date de autoritățile locale și naționale pe partea de igienă și de securitate, iar noi, ca Aparthotel, oferim check-in online, mic dejun în cameră și online payment. 

Statisticile arată că turismul în România va crește, cum îi veți atrage pe turiștii români în perioada ce urmează?

Suntem încrezători că turiștii români o să reînceapă să-și descopere țara. Aici mă refer să începem fiecare dintre noi să aruncăm o privire asupra produselor românești, asupra serviciilor românești și, bineînțeles, asupra turismului românesc. Este păcat să nu începem să descoperim această țară cu tot ce ne oferă ea, iar salvarea industriei HORECA o să vină din consumul intern. Pregătim câteva pachete turistice pentru turiștii români de a descoperi orașul Cluj Napoca și împrejurimile sale — și aici mă refer în special la Salina Turda (cel mai vizitat obiectiv turistic din România), Cheile Turzii, Castelul Banffy, splendoarea Munților Apuseni, lacurile de acumulare Tarnița și Beliș (20 -40 min de Cluj Napoca) și diferitele drumeții.  

gabriel iepure

 

 

Veți pune mai mult accent pe business sau pe leisure?

O să facem un mix între cele două, având în vedere formatul Aparthotelului nostru și serviciile oferite. Suntem Aparthotel cu servicii de hotel incluse (recepție 24/24, mic dejun, trasport aeroport, loc de joacă pentru copii, servicii de curățenie, parcare gratuită, pază 24/24), iar dimensiunea și dotările apartamentelor noastre te fac să te simți ca ACASĂ. 

uba cluj

Marile festivaluri care trebuia să aibă loc la vară au fost amânate/anulate. În anii anteriori, UBA Cluj era locul în care erau cazate vedetele care luau parte la aceste evenimente. Cum s-au modificat de la an la an pretențiile vedetelor internaționale care v-au călcat pragul? Cu ce le asteptați în 2021?

Din păcate pentru industria HORECA și nu numai, toate festivalurile de muzică și de film din Cluj Napoca au fost anulate. Festivaluri care dădeau viață orașului și, nu în ultimul rând, țării. Aici mă refer la expunerea media de care se bucură România în perioada lor. Greu de spus ce o să ne rezerve anul 2021, dar noi sperăm să le oferim cel puțin aceleași servicii de calitate ca până acum. Pretențiile lor diferă de la om la om, de la trupă la trupă, dar toate au fost într-o limită normală.

 

uba cluj

Având în vedere că ați fost gazdele unora dintre cele mai renumite vedete, cât de provocator a fost acest rol și ce ați învatat de la an la an? 

Având în vedere că noi am trecut de la o industrie la alta, a fost destul de challenging să învățăm cu ce și cum să consumăm industria hotelieră. Necesită multă muncă, răbdare, seriozitate și perseverență, dar, mai ales, necesită atenția/grija față de client. Atenție pe care o dezvolți, o îmbunătățești an de an cu oamenii potriviți. Aici mă refer la echipa UBA, care zilnic trebuie să facă față noilor cerințe, noilor ”roluri”. Gradul de satisfacție al clientului depinde de aportul fiecărui angajat. Satisfacția lor, bucuria noastră —- iar an de an tindem să îmbunătățim toate aspectele legate de calitatea serviciilor oferite. Învățăm zilnic ce înseamnă un client satisfacut și câte provocări necesită să ajungem acolo.

gabriel iepure

Care e portretul turistului pe care vreți să-l atrageți în viitorul apropiat? 

În primul rând, dorim să-i păstrăm pe cei câștigați, nu avem un portret al viitorului turist, având în vedere că dorim să atragem atât partea de corporate cât și de leisure, iar toate apartamentele sunt pretabile și pentru perioade mai lungi de ședere.

Related Posts

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…