Monica Cismaru ∙ April 6, 2020 ∙ 3 min read

comedii

O comedie bună poate fi exact ceea ce ne trebuie în momentul de față, pentru a ne binedispune. E cea mai la îndemână modalitate de a ne deconecta de la veștile mai puțin îmbucurătoare care circulă și poți uita, pentru o oră-două, de faptul că viața noastră a căpătat un alt curs în ultima lună. Așadar, îți propunem câteva filme, mai noi sau mai vechi, care să-ți readucă zâmbetul pe buze, pentru că toți avem nevoie să rămânem într-o stare de spirit bună, în ciuda vremurilor.

 

 

Bridesmaids (2011)

bridesmaids

 

Chiar dacă au trecut nouă ani de la apariție, Bidesmaids rămâne în topul celor mai reușite comedii. Kristen Wiig, alături de Maya Rudolph, Melissa McCarthy și de Rose Byrne, ne fac să râdem în hohote și să zâmbim amar, iar la sfârșit, să suspinăm melancolic. Fiecare ne putem regăsi, cât de puțin, într-una dintre scenele, gesturile sau trăirile personajelor care întră în antologia umorului.

 

Romy and Michele’s High School Reunion (1997)

Romy & Michele's High School Reunion

Chiar dacă filmul pare la început doar o comedie cu două protagoniste prostuțe, caraghioase, producția reușește să împletească într-o manieră sensibila și amuzantă, insecuritățile care ne-au bântuit și ne bântuie încă probabil pe mulți dintre noi. Iar jocul actoricesc al Lisei Kudrow și al Mirei Sorvino este de aplaudat.

 

Clueless (1995)

clueless

Un clasic al anilor ’90, care rămâne de referință până azi. Satira socială la adresa tineretului anilor 90 din bogatul Beverly Hills este reinterpretarea modernă a romanului Emma, scris de Jane Austen. Este filmul care a propulsat-o pe Alicia Silverstone în galeria idolilor și a fashion-icon-urilor acelei perioade.

 

The Addams Family (1991)

Addams Family

Dureros de amuzantă, această comedie cu accente macabre prezintă povestea ciudatei familii Addams, în care fiecare personaj pare o operă de artă. Scenariul, costumele, muzica și, nu în ultimul rând, jocul actoricesc al Angelicăi Houston, al Christinei Rici și al lui Raul Giulia compun un tablou aparte al uneia dintre cele mai amuzante și reușite producții, neîntrecute până astăzi.

 

Sister Act (1992)

sister act

Un alt clasic al anilor ’90 (se pare că anii 90 domină topul celor mai reușite comedii care s-au făcut vreodată). Whoopi Goldberg este cea mai amuzantă, mucalită și talentată călugăriță sub acoperire.

 

Mean Girls (2004)

mean girls

Viața liceenilor de pretutindeni este un izvor nesecat de intrigi, iar filmul este un portret fidel al relațiilor sociale de la școală și redă dramele adolscentine, într-o manieră amuzantă și inteligentă. Lindsay Lohan și Rachel McAdams și-au dat în acest film bacalureatul actoricesc și întruchipează perfect portretele adolescentelor frământate de șicanele copilărești.

 

Trainwreck (2015)

trainwreck

Amy Schumer este una dintre cele mai apreciate stand-up comedians femei, iar umorul ei aparte este redat în această comedie, care și-a propus să dea de pământ cu toate clișeele specifice unei comedii romantice. O comedie atipică, cu o eroină atipică și cu un umor fantastic.

 

Booksmart (2019)

booksmart

Debutul regizoral al actriței Olivia Wilde a fost aplaudat de critici , iar chimia din fața camerelor dintre Beanie Feldstein și Kaitlyn Dever ne face să vedem și să revedem la nesfârșit această comedie în care fiecare detaliu e construit cu atenție.

 

She’s the Man (2006)

comedii

Unul dintre cele mai reușite filme ale Amandei Bynes, una dintre cele mai promițătoare actrițe ale anilor 2000, care, din păcate s-a pierdut pe drum, între timp. She’s the Man  poate părea o comedie simplă, pentru adolescenți, dar felul în care sunt redate situațiile din film sunt pline de învățături împachetate cu mult umor și candoare.

 

Just Friends (2005)

comedii

Încă comedie diferită de filmele cu întorsături de situație prostești, în care clișeele unei povești romantice sunt desființate cu umor și cu dialoguri inteligente, cu ajutorul unor protagoniști fermecători și talentați – Ryan Reynolds, Amy Smart și Anna Faris.

Related Posts

Cele mai frumoase insule din Europa

În căutarea liniștii, a relaxării, a peisajelor paradisiace și a plajelor îmbietoare, îți prezentăm un clasament al celor…

Horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024. Berbec Situații controversate în plan financiar! Este vorba…

Cum a fost Met Gala, cel mai important eveniment fashion al anului

O nouă ediție Met Gala a avut loc aseară la New York, iar celebritățile și-au dat doctoratul în…

Coffee Time! Interviu cu Andrei Cristian Stoica

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Vlad Huidu o ia la întrebări pe soția lui, Giulia

Cum arată o discuție tête-à-tête, între doi soți? Dar între doi soți celebri, care au și participat la…

Eroii României la Jocurile Olimpice

Ediția de la Paris de anul acesta se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august. Un moment…

Savantele (reale ale) României

La nivel global, în prezent, doar 33% dintre cercetători sunt femei. Acestora li se acordă mai puține finanțări…

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…