Monica Cismaru ∙ April 17, 2024 ∙ 4 min read

Victoria Beckham împlinește pe 17 aprilie vârsta de 50 de ani. Fosta componentă Spice Girls, actual antreprenor și designer, se află de 28 de ani în lumina reflectoarelor, iar parcursul ei a fost unul mereu incitant. Iată câteva lucruri mai puțin cunoscute despre vedetă, se pare că au mai rămas aspecte de descoperit despre una dintre cele mai mediatizate celebrități din lume, căsătorită cu David Beckham, cu care are patru copii:

Serialul ei preferat este Sex and the City, iar Sarah Jessica Parker este idolul ei, actriță pe care o descrie ca fiind ”adorabilă, caldă, amuzantă, stilată și o mama minunată”.

Înainte de a-l întâlni pe David Beckham, Victoria a fost logodită cu un electrician, Mark Wood, care lucra pentru afacerea tatălui ei. Au locuit împreuna, iar Mark a cerut-o în căsătorie în 1994, pe când Victoria avea doar 20 de ani, dar cei doi s-au despărțit doi ani mai târziu.

Culoarea ei preferată este ”portocaliul de la apus”.

Când a dat audiție pentru trupa Spice Girls, nu a reușit să impresioneze asistența, care i-a oferit inițial doar cinci puncte din zece.

Încă este apropiată de prietena ei din copilarie, Maria-Louise Featherstone, cu care s-a cunoscut la vârsta de patru ani. Maria-Louise este fost make-up artist și a ajutat-o pe Victoria cu mutarea în Los Angeles din 2007.

victoria beckham

Victoria nu e deloc pasionată de gătit, spre deosebire de soțul ei, David Beckham, și de fiul lor cel mare, Brooklyn. Mănâncă același lucru de zeci de ani – pește cu legume la abur și se răsfață cu câte un pahar de vin roșu. Prietenii din adolescență ai Victoriei au povestit cum aceasta obișnuia să meargă des la McDonald’s, unde devora câte un burger.

Înainte de a rămâne însărcinată cu fiica ei, Harper, Victoria a urmat mai multe tratamente de fertilitate, din cauza sindromului ovarului polichistic.

victoria beckham

Parfumul ei preferat este intitulat Room Service și este creat de parfumierul Vilhelm, iar o sticluță costă220 de lire sterline. Chiar dacă și-a înființat propria ei linie de parfumuri, trei arome denumite Suite 302, Portofino și San Ysidro Drive, Victoria rămâne fidelă și altor arome.

Și-a botezat unica fiică, Harper (13 ani) după un perosonaj – Harper Finckle, dintr-un serial pentru copii, The Wizards Of Waverly Place, pe care îl urmăreau fiii ei. David Beckham a menționat mai târziu ca fiica lor a fost botezată dupa Harper Lee, autoarea cărții Să ucizi o pasăre cântătoare.

victoria beckham

Declarația ei de la un moment dat, din 2005, conform căreia n-a citit nicio carte în viața ei, a fost foarte controversată. Totuși, recent, Victoria Beckham a menționat recent ca are o carte preferată – How To Stop Time, de Matt Haig.

Are o colecție impresionantă de cristale, pe care le păstrează peste tot în jurul ei, pentru relaxare. ”Primul meu cristal a fost un obsidian negru, pe care îl port cu mine mereu. Îmi place să mă înconjor de energie pozitivă și păstrez câte o mică colecție de cristale în geantă”.

Din primii ei bani câștigați ca și componentă Spice Girls, Victoria și-a cumpărat o pereche de pantofi albi Patrick Cox Wannabe.

Foto: Hepta

Related Posts

Aishwarya Rai Bachchan și Eva Longoria, prietene pe covorul roșu

Cele două ambasadoare L’Oréal Paris, Aishwarya Rai Bachchan și Eva Longoria s-au reîntâlnit pe covorul roșu, la cea…

Horoscopul săptămânii

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în săptămâna…

NESPRESSO X PANTONE: cea mai nouă colecție de cafele pentru rețetele cu gheață 

Nespresso lansează o nouă colecție de cafele pentru rețetele cu gheață, espressoare și accesorii în ediție limitată. Completată…

Cum a fost la evenimentul A List Magazine X Nostalgia (VIDEO) 

Alist Magazine a lansat impreună cu cei de la Nostalgia un număr special de revistă, ca să ne…

Pilaf, partenerul lui Demi Moore, la Cannes

Demi Moore și-a făcut debutul în selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes, duminică seara, cu…

Queen of Make-up: strălucește în cele 4 zile la Neversea

A List și Neversea, the queen of festivals, ți-au pregătit o serie de articole cu tips & tricks…

Prăjitură persană, rețetă recomandată de Chef Adi Hădean

Prăjitura persană sau povestea despre cum o fată simplă a reușit să cucerească inima unui prinț. Da, e…

Cum se menține în formă Brooke Shields, la aproape 60 de ani

Cunoscută publicului mai ales cu rolul său din ”Laguna Albastră”, actrița reușește să-și păstreze frumusețea naturală și la…

Când se va lansa sezonul 3 din ”And Just Like That…”?

Serialul ”And Just Like That…”, continuarea Sex and the City, revine cu cel de-al treilea sezon pe HBO…

MINA prezintă „Dinozaurii – O călătorie imersivă în Lumea Preistorică”

MINA, muzeul de artă imersivă din România, lansează din 16 Mai un nou spectacol educațional: „Dinozaurii – O călătorie imersivă în…