Monica Cismaru ∙ June 20, 2022 ∙ 1 min read

Salma Hayek a fost cooptată în cel mai recent proiect regizoral al Angelinei Jolie, intitulat Without Blood.

Aceasta este cel de-al cincilea film din portofoliul de regizor al Angelinei Jolie, care a încheiat recent un contract cu casa de producție Fremantle, cea care va realiza și Wihout Blood.

Filmul în care va juca Salma Hayek sub bagheta regizorală a Angelinei Jolie se va turna în Puglia și în Basilicata, în sudul Italiei, iar scenariul va fi scris de Jolie, care semnează adaptarea după romanul scris de autorul italian Alesandro Barrico. Filmul va prezenta povestea unei tinere care caută răzbunare și vindecare în timp de război.

salma hayek

”Sunt onorată să mă aflu aici, în Italia, să filmez și să obțin creditul lui Alessandro Baricco pentru adaptarea cărții lui, într-o perspectivă dominată de poezie și de emoție față de război; vrem să ridicăm întrebări despre ceea ce căutăm după trauma provocată de război, de pierdere și de nedreptate”, a declarat Angelina Jolie.

Without Blood i-a atras atenția Angelinei Jolie încă de acum cinci ani, dar de-abia acum a ajuns să-l realizeze adaptarea cinematografică . Acesta nu este singurul proiect inițiat de Angelina alături de Fremantle – ea va mai realiza alături de studio o serie de documentare, filme și seriale.

In Wihout Blood, pe lângă Salma Hayek va mai juca un alt actor mexican, Demián Bichir, nominalizat la Oscar pentru rolul său din filmul A Better Life.

Foto: Hepta

Related Posts

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…