Monica Cismaru ∙ September 15, 2020 ∙ 2 min read

ruj rosu

Rujul roșu a fost dintotdeauna un instrument social major, a cărui purtare a avut și are multiple înțelesuri – în funcție de timp și loc, rujul roșu a fost un statement vizual care implică seducția, o declarație a statutului social, un semn al bogăției sau o demonstrație a încrederii și/sau a puterii.

Istoria rujului roșu este una tumultoasă și începe încă din antichitate. Se pare că rujul roșu a fost inventat de vechii sumerieni din sudul Mesopotamiei, în jur de anul 3500 î. C. Acesta era obținut din zdrobirea unor pietre de culoare roșiatică, iar pudra obținută se folosea pentru a vopsi buzele în roșu. Alți istorici preferă să crediteze apariția rujului roșu elitelor egiptene din antichitate – însăși Cleopatra ar fi obținut o pastă roșie pentru buze din pisarea unor insecte în aceeași culoare, pe care le amestecă cu ceară.

ruj rosu

În epoca modernă, rujul roșu a cunoscut un vârf de popularitate în 1912, când femeile au început să-și ceară drepturile și să protesteze pentru a obține beneficii egale cu ale bărbaților, inclusiv dreptul la vot. Pentru a atrage și mai mult atenția asupra cauzelor lor, acestea purtau ruj roșu aprins la evenimentele publice. Acesta a fost un semn care marca nașterea femeii independente și emancipate, lucru considerat la cea vreme scandalos, spune Gabriela Hernandez, fondatoarea brandului de cosmetice Besame Cosmetics. Sufragetele considerau că rujul roșu intimidează bărbații, iar protestatarele au decis să adopte această culoare ca simbol de sfidare a cutumelor sociale. Fondatoarea unuia dintre cele mai mari și mai cunoscute branduri de cosmetice care îi poartă numele, Elizabeth Arden, obișnuia să împartă tuburi gratuite de ruj roșu protestatarelor din New York, iar rujul roșu era simbolul eliberării și al rebeliunii feminine.

ruj rosu

Rujul roșu este o declarație politică și în zilele noastre. În 2018, bărbați și femei din Nicaragua au purtat ruj roșu și au distribuit fotografiile pe social media pentru a-și arăta sprijinul față de eliberarea protestatarilor anti-Guvern. În Chile, în 2019, aproximativ 10 000 de femei au ieșit pe străzi legate le ochi și purtând ruj roșu pentru a denunța violența sexuală din țară.

ruj rosu

Femeile spun că această culoare le face mai puternice, adaugă Hernandez. Roșul a avut multiple conotații de-a lungul timpului și încă are și azi. Doamna de fier Margaret Thatcher, prim-ministru britanic, purta întotdeuna ruj roșu, iar acum, acesta este afișat cu fiecare ocazie de politiciana americană Alexandria Ocasio-Cortez.

ruj rosu

Rujul rosu este șic, elegant, flatant și mult mai mult decât atât. Este îndrăzneț, feminin și puternic vizual. Roșul este culoarea pasiunii și a puterii. Machiajul este astăzi o oglindă a ceea ce vrei să creadă ceilalți despre tine”, conchide Hernandez.

 

Foto: Hepta

Related Posts

Ce este BB cream: cum să îl alegi pe cel potrivit și să îl aplici corect pe față

BB cream-urile pentru față devin tot mai populare printre femei și domnișoare. Datorită gamei largi de produse disponibile,…

10 produse care fac minuni pentru piele și păr

Nu lăsa pe mâine ce poți face azi pentru tine! Alege produse specifice pentru piele și pentru păr…

Brain & Body After Work: 5 clinici și saloane din București în care să ajungi primăvara asta

Primăvara asta, fă-ți planuri de dezvoltare și ține-te de ele, fie că este vorba de corpul tău sau…

Ce au în comun Paris Hilton, AI și un spray autobronzant?

De la Barbie la regina pielii cu aspect bronzat, Paris Hilton este una dintre figurile culturii pop care,…

Sfaturi pentru rutina de îngrijire. Alexia Eram, în dialog cu dr. Cristalia Rusu. Powered by Vichy (VIDEO)

Alexia Eram a fost curioasă să afle cum arată protocolul complet pentru îngrijirea tenului de la doamna doctor…

Un nou magazin Victoria’s Secret te așteaptă în Mega Mall, București, cu o nouă colecție: Body by Victoria

Veștile bune circulă repede! Iar primăvara aceasta avem încă un motiv de bucurie. Victoria’s Secret, liderul în retail…

Parfumuri create pe baza neuroștiinței

Charlotte Tilbury, celebrul make-up artist al vedetelor care și-a înființat un brand de cosmetice omonim, se lansează acum…

13-14 aprilie: Vino să trăiești experiențele inedite din Lancôme Skin Science Club!

Grăbește-te să descoperi produsele excepționale și experiențele inedite din Lancôme Skin Science Club, un pop-up deschis pentru publicul…

5 afecțiuni ale pielii cauzate de endometrioză

Prea mult estrogen în organism poate declanșa erupții sau acnee. Pe de altă parte, inflamația nu este implicată…

Ai un ten cu impurități? Iată ce trebuie să faci ca să scapi de imperfecțiuni!

Tenul nostru este ca o carte de vizită și reflectă atât starea noastră de sănătate, cât și obiceiurile…