Monica Cismaru ∙ October 5, 2020 ∙ 1 min read

Smiley și Delia lansează piesa „Ne vedem noi”, cea mai așteptată colaborare din muzica pop româneasca a ultimilor ani, o colaborare născută în carantină.

Smiley a compus piesa ”Ne vedem noi” la începutul pandemiei, când se autoizolase în casă, alături de o parte dintre colegii săi de la HahaHa Production. Apoi, a decis că aceasta melodie va suna cel mai bine alături de vocea Deliei și astfel a luat naștere cea mai așteptată colaborare muzicală româneasca.

smiley delia

”Abia după ce am terminat de compus ”Ne vedem noi” am simțit că îi lipsește dimensiunea feminină, că este de fapt un dialog muzical între un „el” și o „ea” și iată că, după o altă perioadă de lucru, auziți acum varianta ei finală, cu Delia. Știu că publicul ne cere de mult timp o piesă împreună, însă eu nu pot face colaborări decât atunci când simt că e piesa potrivită. Abia după ce am compus și am înregistrat „Ne vedem noi” am simțit că este o piesă pentru noi doi. Pur și simplu mood-ul piesei mi s-a părut potrivit cu stilul și cu vocea Deliei”, povestește Smiley.

smiley delia

Sunt fericită că în sfârșit lansăm această piesă. Mă bucură mult colaborarea cu Smiley, prietenul pe care parca îl știu de o viață. E neschimbat: mereu creativ, fericit și zâmbitor. Această colaborare a venit de la sine. E o piesă care ne sensibilizează și sperăm să ajungă cu căldură în sufletele tuturor”, declară Delia.

 

 

Related Posts

Prințesa de Monaco, surpriza tradiționalului Bal de la Rose

Sâmbată trecută, cu strălucirea unui glob disco conceput pentru această a 68-a ediție de Christian Louboutin,  Prințesa Charlène…

Trei evenimente despre artă și frumos care ne-au atras atenția

În această săptămână, avem o expoziție în premieră, o lansare de carte și un mare artist premiat. O…

Ce artiști vin la Summer Well în 2024?

În perioada 9-11 august 2024 are loc cea de-a 13-a editie de Summer Well, care se va desfasura…

Amalia Enache: 10 locuri din București care-mi plac

Am rugat-o pe prezentatoarea Știrilor PRO TV de noapte să ne vorbească despre București și despre locurile care…

Mădălina Ghenea a dat lovitura cu filmul produs de ea, Deep Fear

Mădălina Ghenea, model și actriță, e în al nouălea cer de fericire. Vedeta a dat lovitura cu cel…

Vedeta și documentarul: Celine Dion vorbește despre suferința sa într-o nouă producție biografică

Celine Dion este cea mai recentă vedetă care anunță un nou documentar. Artista canadiană va vorbi în producția…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii. Iată ce ne-a atras atenția,…

Horoscopul săptămânii 22-28 ianuarie 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 22-28 ianuarie 2024. Berbec Atenția și eforturile îți sunt îndreptate mai…

Wedding Trends by Jubile! Vedetele au venit în număr mare să afle care sunt trendurile acestui an, în materie de evenimente

Zilele trecute, Andreea Antonescu şi Dan Cruceru au fost gazdele unui eveniment inedit: Wedding Trends by Jubile, și…

Despre Social Wellness – De ce este atât de important trendul readus în atenție în 2024?

Sintagma Social Wellness constă nu numai din aducerea la un echilibru a sănătații fizice, mentale, emoționale și spirituale,…