A List Magazine ∙ November 8, 2020 ∙ 3 min read

Începând din 20 noiembrie, Opera Comică pentru Copii deschide a cincea ediție a Târgului „Poveste de Crăciun”. Primul Târg Online de Crăciun pentru Copii din lume își deschide porțile virtuale pentru a-i primi pe toți în atmosfera lui de poveste. Opera Comică pentru Copii organizează și în acest an cel mai frumos eveniment pentru copii, o adevărată poveste cu zeci de activități specifice, de la muzică clasică și colindători, la ateliere de creație, derdeluș, patinoar și chiar bătaie cu bulgări. Anul acesta, atmosfera de sărbătoare se mută în mediul online și reușește astfel să ajungă în toată țara, bucurând copiii care abia așteptau evenimentul, inclusiv pe cei care care locuiesc în străinătate și nu ar fi putut ajunge în Calea Giulești 16.

Toate obiectivele pregătite pentru tradiționalul târg vor fi deschise din 20 noiembrie, iar nerăbdătorii sunt invitați să se înscrie din timp, pentru a fi la curent cu fiecare noutate, pe pagina evenimentului: https://povestedecraciun.net.

„În fiecare an, în preajma sărbătorilor, auzim des îndemnul de a fi mai buni, mai generoși, mai atenți cu cei din jurul nostru și, dacă-mi este îngăduit, „mai” prezenți în viețile celor care contează pentru noi. În ceea ce privește echipa Operei Comice pentru Copii, prezența noastră a fost neîntreruptă în viața celor care contează pentru noi, adică a spectatorilor noștri de pretutindeni, indiferent de situație. Ne pregătim de o nouă etapă în care bucuria va fi la ea acasă. În luna martie am adus spectacolul la tine acasă, prin aplicația Opera Copiilor, astăzi venim cu Târgul „Poveste de Crăciun”, în casele fanilor noștri. V-am pregătit o sumedenie de surprize la primul Târg de Crăciun Online pentru Copii din lume și vă îndemn, desigur, să fiți alături de cei dragi și de Opera Comică pentru Copii”, a declarat Felicia Filip, director general al instituției.

Dintre cele mai iubite activități online se anunță deja atelierele de creație LIVE, la care cei mici vor realiza diverse decorațiuni cu ajutorul spiridușilor pricepuți, dar și patinoarul, derdelușul, bulgăreala sau întâlnirea cu Moș Crăciun, care abia așteaptă să vorbească în direct cu cei mai cuminți copii.

Nu vor lipsi spectacolele unice ale Operei Comice pentru Copii, „Spărgătorul de Nuci” fiind doar cel mai așteptat dintre ele. Iar pentru a crea adevărata atmosferă magică de sărbători, cete de colindători vor ajunge LIVE în casele tuturor!

Opera Comică pentru Copii, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, a fost prima care a mutat activitatea în mediul online, imediat după aplicarea măsurilor de urgență din 9 martie 2020, prima instituție culturală cu aplicație mobilă proprie, cu spectacole și emisiuni originale, apoi prima care a dat startul spectacolelor din 1 iunie 2020, odată cu prima zi când acestea au fost permise, prezentând 100 de reprezentații până la finalul lunii octombrie, iar acum se adaptează din nou, realizând prima ediție a Târgului „Poveste de Crăciun Online” și găsind soluții pentru ca toți copiii, mici și mari, să simtă și anul acesta adevărata atmosferă a Sărbătorilor.

 

 

Related Posts

Lista celebrităților care au recurs la cea mai nouă metodă de slăbit

Ozempic este medicamentul miraclos la care numeroase celebrități au apelat în ultimii ani pentru a scăpa de surplusul…

Madonna, aplaudată de cea mai mare mulțime live de fani

În fața scenei uriașe construite pe plaja Copacabana, din Rio de Janeiro, cea mai mare mulțime live de…

George Clooney, aniversare discretă

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori de la Hollywood, George Clooney a împlinit zilele trecute 63…

Cele mai frumoase insule din Europa

În căutarea liniștii, a relaxării, a peisajelor paradisiace și a plajelor îmbietoare, îți prezentăm un clasament al celor…

Horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024. Berbec Situații controversate în plan financiar! Este vorba…

Cum a fost Met Gala, cel mai important eveniment fashion al anului

O nouă ediție Met Gala a avut loc aseară la New York, iar celebritățile și-au dat doctoratul în…

Coffee Time! Interviu cu Andrei Cristian Stoica

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Vlad Huidu o ia la întrebări pe soția lui, Giulia

Cum arată o discuție tête-à-tête, între doi soți? Dar între doi soți celebri, care au și participat la…

Eroii României la Jocurile Olimpice

Ediția de la Paris de anul acesta se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august. Un moment…

Savantele (reale ale) României

La nivel global, în prezent, doar 33% dintre cercetători sunt femei. Acestora li se acordă mai puține finanțări…