Nicoleta Nicolae ∙ November 1, 2022 ∙ 6 min read

Fost jurnalist și stilist, Alina Dăscălescu și-a dedicat timpul și resursele în ultimul an ajutorării refugiaților din Gara de Nord. A învățat că a face bine și a-l ajuta pe cel de lângă tine este poate cel mai important aspect al vieții. De curând președinte al Asociației Pentru bine, Alina ne povestește cum a început totul și care sunt lucrurile pe care le pregătește acum împreună cu colegii săi din Asociație.

Cum a început totul? Ce te-a îndemnat să te implici în ajutorarea refugiaților din Gara de Nord?

Totul a început în momentul în care am simțit că donațiile în bani trimise din adăpostul propriului cămin nu îmi alinau cu nimic tremurul interior la aflarea nenumăratelor știri despre faptul că multe mame cu copii în brațe treceau granița după multe zile de mers istovitor, prin frig. 

Sunt născută în nordul țării și am multe amintiri ce mă leagă de “Întâlnirile Bucovinene” de la Cernăuți și de vacanțele petrecute în Bucovina de Nord, acest aspect fiind poate și factorul declanșator al acțiunilor mele ulterioare.

Câte ore pe zi ai petrecut în Gara de Nord, în primele zile de război? Și cum arăta o zi din viața ta în acea perioadă?

Au fost zile și nopți întregi petrecute într-o sală de așteptare, zile și nopți în care familia de acasă a fost alături de mine și m-a susținut necondiționat în avântul meu, seri în care nu mi-am sărutat propriul copil de noapte bună, dar seri în care i-am așteptat pe toți cei aflați în nevoie, cu inima deschisă, în gară, cu mâncare caldă, medicamente și jucării pentru cei mici sau prietenii lor patrupezi. Am împărțit cu ei aceeași cafea servită în paharele albe de plastic ca să uităm împreună de frig și oboseală. Le-am ascultat poveștile și am aflat cine sunt ei cu adevărat. Despre viețile pe care au fost nevoiți să le lase în urmă. Și la care nu știau dacă se vor mai putea întoarce vreodată.

Ce te-a impresionat cel mai mult în acele zile? Ce te-a impresionat și în următoarele luni care au urmat?

Viața pe un peron a fost un amalgam de sentimente contradictorii și complementare în același timp: lacrimi, zâmbete, speranță, dramă. Impresionant a fost modul demn în care și-au acceptat destinul toți oamenii cu care am interacționat. Cred că Humboldt spunea că modul în care un om își acceptă destinul este mai important decât însuși destinul său. 

Ce crezi ca i-a motivat și încă îi motivează pe voluntari să se implice în sprijinirea refugiaților din Ucraina?

Empatia. Iar dincolo de empatie, relatiile interumane ce s-au creat în aceste condiții speciale și nu în ultimul rand dezvoltarea personală autentică și esențială pentru tot restul vieții. Răbdarea, toleranța,

compasiunea se învață trăind.

Ce are de învățat un om, după o astfel de experiență? Tu ce ai învățat?

Am învățat că o mână de oameni poate rescrie realitatea, că bunătatea poate să transforme tristețea  în fericire. Am învățat că nu există nimic mai înălțător ca zâmbetul curat al unui copil care îți mulțumește în limba lui maternă pentru o jucărie de pluș și ceva dulce. Am învățat sau mai bine zis am observat  că actul ludic e același indiferent de limbă, iar limbajul umanității e universal fără doar și poate. Am învățat să mă bucur din nou de orice lucru mărunt, am învățat să prețuiesc clipa, armonia din casă și rutina zilnică. Am învățat să trăiesc azi. Mâine poate fi prea târziu.

Ce te ajută să continui pe acest drum dificil?

Într-adevăr este un drum dificil, pe alocuri anevoios, însă nu se compară cu nicio altă experiență din viața mea, pe cât de greu, pe atât de înălțător; e drumul care m-a făcut să realizez că îmi doresc să ajut cât mai multe persoane vulnerabile și, bineînțeles, să devin o versiune mai bună a mea. În continuare, îmi propun să fiu alături, pe termen lung și necondiționat, de copiii din medii defavorizate și din centrele de plasament.

Important

Asociația Pentru Bine a fost alături de refugiații ucraineni încă de la izbucnirea războiului, iar acum au pregătit un program pentru cei cu spirit antreprenorial. Până pe 10 noiembrie, fiecare refugiat ucrainean este invitat să își înscrie ideea de afaceri pe http://uamadein.ro/, iar juriul format din antreprenori din mediul de afaceri românesc va selecta 11 idei de afaceri care vor fi premiate cu o bursă de business în valoare de 4.000 de euro. Persoanele care înscriu pe site o idee, dar nu câștigă bursa de business, vor fi recompensate pentru efortul lor cu un curs online despre lansarea unei afaceri.

Related Posts

Lista celebrităților care au recurs la cea mai nouă metodă de slăbit

Ozempic este medicamentul miraclos la care numeroase celebrități au apelat în ultimii ani pentru a scăpa de surplusul…

Madonna, aplaudată de cea mai mare mulțime live de fani

În fața scenei uriașe construite pe plaja Copacabana, din Rio de Janeiro, cea mai mare mulțime live de…

George Clooney, aniversare discretă

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori de la Hollywood, George Clooney a împlinit zilele trecute 63…

Cele mai frumoase insule din Europa

În căutarea liniștii, a relaxării, a peisajelor paradisiace și a plajelor îmbietoare, îți prezentăm un clasament al celor…

Horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024. Berbec Situații controversate în plan financiar! Este vorba…

Cum a fost Met Gala, cel mai important eveniment fashion al anului

O nouă ediție Met Gala a avut loc aseară la New York, iar celebritățile și-au dat doctoratul în…

Coffee Time! Interviu cu Andrei Cristian Stoica

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Vlad Huidu o ia la întrebări pe soția lui, Giulia

Cum arată o discuție tête-à-tête, între doi soți? Dar între doi soți celebri, care au și participat la…

Eroii României la Jocurile Olimpice

Ediția de la Paris de anul acesta se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august. Un moment…

Savantele (reale ale) României

La nivel global, în prezent, doar 33% dintre cercetători sunt femei. Acestora li se acordă mai puține finanțări…